Oameni

Nicolae Grigorescu s-a născut la 15 mai 1838 în satul Pitaru, județul Dâmbovița, într-o familie modestă, și a deprins meșteșugul picturii de timpuriu, pictând icoane pentru mănăstiri încă din adolescență. Bursier al statului român, a studiat la Paris în cercul școlii de la Barbizon, asimilând realismul francez și îmbogățindu-l cu o sensibilitate profund românească. S-a impus ca întemeietorul picturii moderne românești prin tablourile sale cu țărani, car cu boi, câmpii luminoase și peisaje rustice de o prospețime unică. A însoțit armata română pe front în timpul Războiului de Independență din 1877, lăsând o mărturie vizuală de neprețuit a acelor evenimente. S-a stins la Câmpina la 21 iulie 1907, lăsând o operă monumentală care rămâne cea mai iubită expresie a sufletului românesc în pictură.

Eu aleg, nu corectez. Fac ce-mi place mie, ce corespunde sufletului meu.

Grigorescu a pictat verile la Barbizon alături de maeștrii francezi ai peisajului, iar în Războiul de Independență a realizat peste 30 de schite și tablouri de pe front, devenind primul pictor de război român.

Nicolae Grigorescu și-a început ucenicia ca zugrav de biserici la doar unsprezece ani, după moartea tatălui, pictând icoane și pereți de lăcaș pentru a-și întreține familia. Această școală umilă i-a dat siguranța desenului și dragostea pentru lumina caldă care avea să-i străbată mai târziu peisajele. Multe dintre acele lucrări timpurii, la Mănăstirea Zamfira și la Agapia, se pot vedea și astăzi.

„Carul cu boi” nu este o singură pânză, ci un motiv obsedant pe care Grigorescu l-a reluat în zeci de variante de-a lungul vieții. Boii albi înaintând prin praful drumului au devenit un adevărat simbol al lumii țărănești pe care pictorul o iubea. Fiecare versiune schimbă lumina și anotimpul, ca și cum ar căuta mereu aceeași clipă de liniște.

În timpul Războiului de Independență din 1877, Grigorescu a mers pe front ca pictor, făcând schițe direct printre soldați. Din aceste însemnări au ieșit lucrări precum „Atacul de la Smârdan” și impresionantul „Dorobanțul”. A fost printre primii artiști români care au adus pe pânză un război trăit, nu doar imaginat în atelier.

Ioan Andreescu, prieten și admirator al lui Grigorescu, a murit tânăr, la doar treizeci și trei de ani, răpus de tuberculoză. În scurta lui viață a lăsat peisaje de o gravitate rară, cu tonuri stinse de pădure și iarnă, foarte diferite de lumina veselă a contemporanilor. Astăzi este socotit unul dintre cei mai profunzi peisagiști români.

Grigorescu a studiat la Barbizon, în Franța, alături de pictorii care lucrau în aer liber, în inima pădurii de la Fontainebleau. Contactul cu acest grup i-a schimbat definitiv felul de a vedea lumina și natura. La întoarcere, a adus în România o prospețime a peisajului pictat direct din natură, până atunci puțin cunoscută.

„Rodica”, tânăra țărancă cu cobilița pe umeri pictată de Grigorescu, a devenit una dintre cele mai iubite imagini ale artei românești, reprodusă de nenumărate ori. Chipul senin și portul popular au transformat-o într-un adevărat simbol al frumuseții rurale. Puțini știu că modelul acestei imagini a fost surprins de pictor în drumurile lui prin sate.

Nicolae Grigorescu, considerat întemeietorul picturii moderne românești, și-a început cariera zugrăvind icoane și fresce în biserici încă din adolescență, printre care ansamblul de la Mănăstirea Agapia, realizat în anii 1858–1861. Abia mai târziu, la Barbizon, avea să descopere pictura în aer liber.

Știai că Muzeul Național de Artă al României păstrează opere ale marilor pictori români, precum Nicolae Grigorescu și Theodor Aman? Clădirea Palatului a fost avariată în timpul Revoluției din 1989 și ulterior restaurată.

Născut la Pitaru, în Dâmbovița, Nicolae Grigorescu este socotit întemeietorul picturii moderne românești și adevăratul pictor național al țării. Plecat cu bursă la Paris și legat de Școala de la Barbizon, s-a întors acasă purtând lumina în privire și dragostea pentru satul românesc în suflet. „Carul cu boi”, țărăncile și peisajele lui blânde au ridicat viața simplă la rang de icoană. „Aleg, nu corectez — fac ce-mi place mie, ce corespunde sufletului meu”, mărturisea el.