Oameni

Fiodor Ivanovici Tiutcev s-a născut la 5 decembrie 1803 în gubernia Oriol, Rusia, și a murit la 27 iulie 1873 la Țarskoe Selo. A intrat în serviciul diplomatic rus în 1822, petrecând 22 de ani la München și Torino, unde a asimilat profund filosofia romantică germană, în special pe Schelling. Poezia sa, laconică și de o densitate filosofică rară, explorează polaritățile existenței — zi și noapte, ordine și haos, natură și conștiință umană — și îl plasează, alături de Pușkin și Lermontov, printre cei mai mari poeți lirici ruși ai secolului al XIX-lea. Deși recunoscut târziu de marele public, a fost profund admirat de Tolstoi, Turgheniev și Fet pentru originalitatea și profunzimea viziunii sale.

Tiutcev a scris cea mai mare parte a poeziei sale nu la birou, ci pe bucăți de hârtie răzlețe, în trăsură sau la masă, fără să le revizuiască. Mulți dintre prietenii săi au trebuit să salveze aceste bilete și să le copieze înainte ca el să le piardă sau să le arunce.