Grupul „Amor și Psyche” al lui Antonio Canova, sculptat în marmură între 1787 și 1793, surprinde clipa dinaintea sărutului, nu sărutul propriu-zis. Comanda venise de la colonelul englez John Campbell, iar astăzi versiunea principală se află la Muzeul Luvru, adusă acolo după ce a intrat în colecțiile lui Joachim Murat.
Sculptură
Pentru a da marmurii un aspect viu, Canova avea obiceiul de a-și lustrui suprafețele cu un praf fin și, se spune, de a le trata cu o patină ușoară colorată care să imite pielea. Lucra la lumina lumânărilor mișcate în jurul statuii, ca să studieze cum cad umbrele pe forme.
Sculptură
În „Paolina Borghese ca Venus învingătoare” (1804–1808), Canova a înfățișat-o pe sora lui Napoleon întinsă, cu bustul dezgolit, ținând mărul lui Paris. Când a fost întrebată cum a putut poza astfel, se povestește că Paolina ar fi răspuns cu seninătate că în atelier era foc și nu-i era frig.
Sculptură
Canova a acceptat să sculpteze un colosal Napoleon nud, „Napoleon ca Marte pacificatorul”, înfățișându-l ca zeu antic. Împăratul însuși a găsit rezultatul prea atletic și indecent, iar statuia a ajuns în cele din urmă în Anglia, la reședința ducelui de Wellington, unde se află și astăzi.
Sculptură
Grupul „Cei trei Grații” al lui Canova există în mai multe versiuni. Una dintre ele a fost comandată de John Russell, duce de Bedford, iar în secolul XX a fost în centrul unei dispute între muzee britanice; astăzi este deținută în comun de Victoria and Albert Museum și National Galleries of Scotland, care o expun pe rând.
Sculptură
Sculptorii neoclasici, printre care Canova, foloseau adesea „mașina de punctat”, un dispozitiv cu ace care permitea transferul precis al proporțiilor de la modelul în ipsos la blocul de marmură. Astfel, maestrul modela în lut și gips, iar cioplirea brută în piatră o făceau adesea meșteri din atelier.
Sculptură
Monumentul funerar al arhiducesei Maria Cristina, ridicat de Canova la Viena, are forma neobișnuită a unei piramide de marmură cu o ușă întunecată spre care se îndreaptă un cortegiu de figuri jelinde. Este considerat una dintre cele mai originale invenții funerare ale neoclasicismului.
Sculptură
După moartea lui Canova, în 1822, s-a repetat un gest antic: inima i-a fost păstrată separat, într-o urnă, iar corpul îngropat în orașul natal Possagno. Urna cu inima se află într-un monument piramidal din bazilica Santa Maria Gloriosa dei Frari din Veneția, monument inspirat chiar de propriile sale proiecte funerare.
Sculptură
Marmura este deja vie de când Praxitele a atins-o
Antonio Canova · Sculptură