Artă

Știai că „Gânditorul” lui Auguste Rodin nu a fost gândit la început ca operă de sine stătătoare? Figura a fost concepută pentru monumentala „Poartă a Iadului”, inspirată de „Infernul” lui Dante, unde omul așezat, adâncit în cuget, veghea de sus asupra osândiților. Abia mai târziu a fost mărită și turnată separat, iar astăzi există numeroase exemplare originale din bronz, răspândite prin muzee din întreaga lume.

Nu creez nimic; doar înlătur ceea ce este de prisos și ceea ce rămâne este opera.

Sculptura este arta găunosului și a plinului, nu a rotunjimii netede.

„Gânditorul” a fost conceput inițial ca o figură mult mai mică, așezată deasupra „Porții Iadului”, unde îl reprezenta pe Dante contemplând universul damnaților. Abia mai târziu Rodin l-a mărit și l-a transformat în operă independentă, iar prima versiune monumentală în bronz a fost turnată în 1904.

„Sărutul” a fost și el desprins din „Poarta Iadului”, unde îi înfățișa pe îndrăgostiții adulterini Paolo și Francesca din „Divina Comedie”. Rodin l-a scos din ansamblul infernal fiindcă senzualitatea liniștită a cuplului nu se potrivea cu atmosfera de suferință a porții.

„Poarta Iadului” a rămas neterminată la moartea lui Rodin în 1917 și nu a fost niciodată turnată în bronz în timpul vieții sale. Ansamblul conține peste 180 de figuri, dintre care multe au devenit ulterior sculpturi de sine stătătoare, printre care „Gânditorul” și „Sărutul”.

În „Burghezii din Calais”, Rodin a refuzat postamentul înalt și eroic cerut de tradiție, dorind ca figurile să stea aproape la nivelul solului, ca și cum trecătorii ar putea merge alături de cei șase notabili care se predau englezilor în 1347. Comanda inițială cerea o singură figură, dar Rodin a insistat pe grupul întreg, pentru a reda spaima și demnitatea fiecărui om în parte.

Statuia lui Balzac realizată de Rodin a stârnit un scandal atât de mare încât Societatea Oamenilor de Litere, care o comandase, a respins-o în 1898. Rodin l-a înfășurat pe scriitor într-o robă amplă, aproape monolitică, renunțând la detaliul anatomic; bronzul monumental a fost turnat abia în 1939, mult după moartea sculptorului.

Când și-a expus la Salon o figură masculină de o naturalețe izbitoare, „Epoca de bronz” (1877), Rodin a fost acuzat că ar fi turnat mulajul direct pe corpul modelului viu, atât de fidelă părea. Acuzația l-a rănit profund, dar controversa i-a adus în cele din urmă recunoașterea măiestriei sale.

Camille Claudel i-a fost lui Rodin elevă, colaboratoare și amantă timp de peste un deceniu, iar mâinile și picioarele din unele lucrări ale lui Rodin ar fi fost modelate de ea. După despărțire, cariera ei a fost umbrită, iar în 1913 familia a internat-o într-un ospiciu, unde a rămas până la moarte, în 1943.

În sculptura „Vârsta coaptă” (L'Âge mûr), Camille Claudel a redat un bărbat tras de o femeie bătrână departe de o tânără îngenuncheată care întinde brațele spre el. Lucrarea este citită adesea ca o alegorie a propriei drame: Rodin smuls de lângă ea și readus la partenera lui de o viață, Rose Beuret.

Aristide Maillol a devenit sculptor abia în jurul vârstei de 40 de ani, după ce o problemă de vedere l-a împiedicat să mai lucreze la tapiserii. Figurile sale feminine ample și liniștite, precum „Mediterana”, au marcat o întoarcere la calmul clasic, în contrast cu tensiunea dramatică a lui Rodin.

Rodin a lăsat prin testament statului francez întreaga sa operă, arhiva și colecția personală, cu condiția ca fostul hotel Biron să devină muzeu al său. Astfel a luat naștere Muzeul Rodin din Paris, deschis în 1919, unde grădina adăpostește versiuni monumentale ale „Gânditorului” și „Porții Iadului”.

Rodin practica o metodă neobișnuită numită „assemblage”: combina mulaje ale acelorași membre sau capete în poziții diferite, refolosind piese dintr-o lucrare în alta. De aceea aceleași brațe și mâini reapar în opere diferite, iar figurile din „Poarta Iadului” migrează în sculpturi independente.

Nu inventez nimic, redescopăr.

Sunt datoriile mele față de Auguste Rodin, dar și partea de originalitate proprie, pe care am pus-o mereu în lucrările mele.

Prima versiune a „Sărutului”, din 1907–1908, este un bloc de piatră aproape neatins, în care doi îndrăgostiți se contopesc într-o singură formă cubică. Brâncuși respinge astfel modelul rafinat al lui Rodin, sub care lucrase scurt timp, alegând simplitatea arhaică în locul virtuozității anatomice.

Brâncuși a lucrat o vreme la Paris în preajma atelierului lui Auguste Rodin, dar a refuzat să rămână ucenic, spunând că nu vrea să crească la umbra marilor copaci. Această despărțire a marcat începutul drumului său spre esențializarea formei, opusă modelajului bogat al lui Rodin. Refuzul a devenit un moment de cotitură în arta sculpturii moderne.