Artă

Știai că Rembrandt van Rijn revenea uneori asupra aceleiași plăci de cupru și o modifica, obținând mai multe „stări” succesive ale gravurii? Colecționarii prețuiesc astăzi fiecare stare în parte, fiindcă arată cum artistul își schimba compoziția, întuneca fundalul sau adăuga umbre între o tipăritură și următoarea.

Rembrandt este considerat cel mai mare gravor al tuturor timpurilor, iar în acvaforte a lucrat aproape ca într-un jurnal intim. Placa numită „Cele o sută de guldeni” (Christos vindecând bolnavii) și-a primit porecla tocmai fiindcă o singură tipăritură s-ar fi vândut, în epocă, la prețul amețitor de o sută de guldeni. Numele i-a rămas lipit până astăzi, deși titlul propriu-zis se referă la o scenă evanghelică.

Rembrandt nu se mulțumea cu acvaforte, ci relua plăcile cu acul de pointe-sèche (vârf uscat), care lasă o bavură fină de metal ridicată pe margini. Acea bavură reține cerneala și dă acel catifelat întunecat, ca de funingine, din marile lui nopți gravate. Bavura se toceste însă repede sub presa de tipar, așa că doar primele exemplare păstrează toată bogăția umbrelor.

Gravura „Cele trei cruci” a lui Rembrandt (răstignirea) există în stări atât de diferite încât par lucrări separate. În a patra stare, artistul a reluat placa atât de radical încât a înlocuit personaje întregi și a înecat scena într-o ploaie de linii verticale, transformând lumina blândă de la început într-o beznă dramatică. Este unul dintre cele mai spectaculoase exemple de gânduri schimbate direct pe cuprul plăcii.

În micuța gravură „Christos predicând” (numită și „Predica de o sută de guldeni” prin confuzie, sau „La Petite Tombe”), Rembrandt strecoară figuri de oameni sărmani și bolnavi cu o tandrețe rar întâlnită. El colecta și studia costume orientale și fizionomii din cartierul evreiesc al Amsterdamului, pe care le transpunea apoi în scenele biblice, dându-le o autenticitate umană izbitoare pentru epocă.

Un artist trebuie să se știe opri la timp, altfel adaugă la operă până o ucide

Pânza cunoscută astăzi drept „Rondul de noapte” a lui Rembrandt nu înfățișează de fapt o scenă nocturnă. Titlul greșit s-a impus în secolul al XVIII-lea, când lacul de protecție se întunecase și murdăria acoperea suprafața. Curățirile ulterioare au dezvăluit o scenă de zi, cu compania de gardă a căpitanului Frans Banninck Cocq ieșind într-o lumină aurie.

În 1715, „Rondul de noapte” a fost tăiat pe toate cele patru laturi pentru a încăpea între doi stâlpi din Primăria din Amsterdam. Fâșia din stânga, cea mai lată, conținea două personaje întregi și o parte din arcadă, iar bucățile tăiate s-au pierdut. Compoziția pe care o vedem azi este, prin urmare, mai strânsă și mai puțin echilibrată decât originalul lui Rembrandt.

Rembrandt a lăsat în urmă un număr extraordinar de autoportrete — în jur de 40 de picturi, plus desene și gravuri — realizate de-a lungul întregii sale vieți. Împreună, ele formează un fel de jurnal vizual în care își urmărește propriul chip de la tinerețea sigură de sine până la bătrânețea marcată de pierderi și de sărăcie.

„Lecția de anatomie a doctorului Tulp”, pictată de Rembrandt la doar 26 de ani, înfățișează o disecție publică reală. Corpul aparține unui criminal executat, Aris Kindt, iar Rembrandt încalcă tradiția: în loc să înceapă cu deschiderea abdomenului, cum era obiceiul, disecția arătată se concentrează pe brațul și pe mușchii mâinii.

Rembrandt a fost și un maestru al clarobscurului, tehnica ce joacă pe contrastul puternic dintre lumină și umbră. În tablourile sale, lumina pare să iasă din întunericul dens și să scoată din penumbră doar un chip, o mână sau un obiect esențial, concentrând emoția scenei într-un punct luminos.

În 1990, din Muzeul Isabella Stewart Gardner din Boston a fost furat, printre alte lucrări, singurul peisaj marin cunoscut al lui Vermeer nu — ci al lui Rembrandt: „Furtuna pe Marea Galileei”, unica sa marină. Tabloul nu a fost recuperat niciodată, iar rama goală atârnă și astăzi pe perete, în așteptarea întoarcerii operei.

Alegeți-vă un singur maestru — Natura.

Știai că Rijksmuseum din Amsterdam găzduiește „Rondul de noapte” al lui Rembrandt? Această pictură monumentală este atât de importantă încât a fost restaurată public, sub ochii vizitatorilor și cu ajutorul tehnologiei moderne.

Știai că unul dintre cele mai mari furturi de artă din istorie a avut loc în 1990, la Muzeul Isabella Stewart Gardner din Boston? Hoții au furat 13 opere, printre care lucrări de Rembrandt și Vermeer, care nu au fost recuperate nici astăzi.

Rembrandt van Rijn, maestru olandez al Barocului, e celebru pentru felul în care folosea lumina pentru a scoate chipurile din penumbră; autoportretele sale, pictate de-a lungul întregii vieți, sunt o cronică a propriei îmbătrâniri.