Carte

Știai că din cele circa 180 de exemplare tipărite ale Bibliei lui Gutenberg s-au mai păstrat până azi doar în jur de 49, dintre care puține sunt complete? Fiecare exemplar întreg este considerat astăzi o comoară de nepreţuit a patrimoniului omenirii.

Știai că Cartea din Kells este un evangheliar iluminat din jurul anului 800, socotit o culme a artei creștine celtice? Paginile ei sunt împodobite cu împletituri, spirale și chipuri într-o bogăție de culori uimitoare, iar cartea se păstrează la Trinity College din Dublin.

Știai că în manuscrisele iluminate medievale culoarea albastră cea mai prețioasă se obținea din lapislazuli, o piatră adusă tocmai din îndepărtatul Afganistan? Din pricina drumului lung și greu, acest albastru era uneori mai scump decât aurul folosit tot la împodobirea filelor.

Știai că psaltirea, cartea celor 150 de psalmi, a fost veacuri de-a rândul cartea din care mulți creștini învățau să citească? În mănăstiri psalmii se rosteau după un rânduit tipic, astfel încât întreaga psaltire era parcursă în fiecare săptămână.

Știai că în islam Coranul este socotit cuvântul lui Dumnezeu descoperit profetului Muhammad și este citit și memorat în limba arabă? Cel care învață pe de rost întregul text este numit hafiz, „păstrător”, un titlu de mare cinste în lumea musulmană.

Știai că, pentru că tradiția islamică ferește de zugrăvirea chipurilor în cărțile sfinte, arta caligrafiei a înflorit ca podoabă de căpetenie a manuscriselor Coranului? Literele arabe, împletite cu motive geometrice și florale, au ajuns o formă înaltă de rugăciune prin frumusețe.

Știai că în iudaism sulul Torei folosit la sinagogă se scrie și astăzi de mână, cu pană și cerneală, pe pergament, de către un scrib numit sofer? O singură greșeală la scrierea Numelui dumnezeiesc poate face ca fila să fie lăsată deoparte, atât de mare este grija pentru fiecare literă.

Știai că un sul de Tora scris de mână cuprinde cele cinci cărți ale lui Moise fără nicio vocală și fără semne de punctuație, doar consoanele? Cititorul trebuie să cunoască din vreme textul, iar la sinagogă cuvintele nu se ating cu mâna, ci se urmăresc cu un arătător numit yad.

Știai că Vedele indiene au fost păstrate secole de-a rândul mai ales pe cale orală, prin memorare, înainte de a fi așternute în scris? Pentru a feri textul de greșeli, învățații le rosteau după rânduieli deosebite de recitare, adevărate tehnici de verificare a fiecărei silabe.

Știai că un palimpsest este un pergament de pe care scrisul dintâi a fost răzuit pentru a fi folosit din nou? Pergamentul fiind scump, unele texte vechi au fost șterse și rescrise, însă astăzi lumina specială și tehnicile moderne pot scoate iarăși la iveală slovele ascunse dedesubt.

Știai că Biblia de la București, tipărită în anul 1688, este cea dintâi tipăritură a întregii Biblii în limba română? Cunoscută și ca „Biblia lui Șerban Cantacuzino”, ea a fost o piatră de temelie pentru limba română literară și pentru cultura noastră scrisă.

Știai că la osteneala tălmăcirii Bibliei de la 1688 au avut parte de aport frații Radu și Șerban Greceanu, împreună cu alți cărturari ai vremii? Ei s-au sprijinit pe traduceri mai vechi, precum cele ale lui Nicolae Milescu, pentru a da în românește textul Vechiului Testament.

Știai că Noul Testament de la Bălgrad, tipărit la Alba Iulia în anul 1648, este prima tipărire a întregului Nou Testament în limba română? Lucrat sub cârmuirea mitropolitului Simion Ștefan, el a fost un pas hotărâtor spre a face Sfânta Scriptură înțeleasă de credincioșii români.

Știai că în prefața Noului Testament de la Bălgrad, din 1648, mitropolitul Simion Ștefan a scris un gând rămas vestit despre cuvinte, arătând că ele nu sunt la fel la toți românii și că se cade ca tălmăcirea să fie pe înțelesul tuturor? Este una dintre cele dintâi cugetări românești despre limba comună.

Știai că în tradiția ortodoxă slujbele se săvârșesc după rânduiala mai multor cărți de cult, precum Liturghierul, Ceaslovul, Octoihul, Mineiul și Triodul? Fiecare are rostul ei anume în cârmuirea rugăciunii, după ceasurile zilei și după sărbătorile de peste an.

Știai că marea „Encyclopédie” a lui Denis Diderot și Jean le Rond d'Alembert, apărută în Franța între 1751 și 1772, a strâns 28 de volume (17 de text și 11 de planșe) și peste 71.000 de articole? A fost una dintre marile lucrări ale Iluminismului și a fost de mai multe ori cenzurată de autorități.

Știai că Diderot a lucrat la Enciclopedie aproape 25 de ani, iar spre final a descoperit că editorul îi cenzurase pe ascuns pasajele „periculoase” din corecturi? Rămăsese totuși cel mai statornic dintre colaboratori, după ce d'Alembert se retrăsese din conducerea proiectului.

Știai că unul dintre cele mai vechi „dicționare” cunoscute sunt tăblițele cu liste de cuvinte în sumeriană și akkadiană, scrise cu peste 4000 de ani în urmă? Erau, de fapt, glosare bilingve pe care le foloseau scribii din Mesopotamia pentru a învăța cele două limbi.

Știai că „A Dictionary of the English Language”, publicat de dr. Samuel Johnson în 1755, a fost scris aproape de unul singur, cu ajutorul câtorva copiști, în aproximativ nouă ani? Conținea în jur de 42.000 de cuvinte, ilustrate cu peste 100.000 de citate din literatura engleză.

Știai că Samuel Johnson și-a strecurat în dicționar și câteva definiții jucăușe? Pe „lexicographer” (autor de dicționare) l-a descris ca „un truditor nevinovat”, iar la „oats” (ovăz) a notat, cu umor, că e o cereală dată în Anglia cailor, dar în Scoția oamenilor.

Știai că „Oxford English Dictionary” a fost plănuit să fie gata în circa zece ani, dar primul set complet, în zece volume, a apărut abia în 1928 — după aproape 70 de ani de la pornirea proiectului? Primul fascicul, litera A, ieșise încă din 1884.

Știai că unul dintre cei mai harnici colaboratori voluntari ai Oxford English Dictionary, dr. William Chester Minor, a trimis mii de fișe cu citate din... o celulă de spital-închisoare, unde era internat după ce comisese o crimă? Povestea lui a inspirat cartea „The Surgeon of Crowthorne”.

Știai că James Murray, principalul redactor al Oxford English Dictionary, lucra într-un mic șopron de fier acoperit cu rafturi, botezat „Scriptorium”, unde ajungeau prin poștă sute de mii de fișe cu citate trimise de cititori din toată lumea?

Știai că Pierre Larousse a pornit în Franța, în secolul al XIX-lea, uriașul „Grand Dictionnaire universel du XIXe siècle”, tipărit în 15 volume între 1866 și 1876? De la editura lui vine și celebra deviză „Je sème à tout vent” — „Semăn în toate vânturile”.

Știai că „Le Petit Larousse illustré”, dicționarul de o singură carte apărut în 1905, s-a bucurat de un succes atât de mare încât numele „Larousse” a devenit în franceză aproape sinonim cu „dicționar”? Este reînnoit și retipărit an de an.

Știai că „Encyclopædia Britannica” a apărut prima dată la Edinburgh, în Scoția, între 1768 și 1771, în trei volume? A rămas tipărită neîntrerupt peste două secole, iar ultima ediție pe hârtie a fost cea din 2010, după care s-a mutat definitiv în format digital.

Știai că Encyclopædia Britannica a renunțat la tipar în 2012, după 244 de ani? Ultimul set complet pe hârtie avea 32 de volume; astăzi enciclopedia trăiește doar online, semn al trecerii de la raftul de bibliotecă la ecran.

Știai că Wikipedia a fost lansată în ianuarie 2001 și a crescut până la milioane de articole scrise de voluntari, în peste 300 de limbi? Numele vine din cuvântul hawaiian „wiki”, care înseamnă „repede”, și din „encyclopedia”.

Știai că Wikipedia s-a născut ca un simplu „atelier” alăturat unui proiect mai vechi, Nupedia, unde articolele erau scrise doar de experți și verificate lent? Varianta liberă, la care putea contribui oricine, a depășit repede proiectul-mamă.

Știai că una dintre cele mai vechi hărți ale lumii care s-au păstrat este o tăbliță de lut babiloniană, numită Imago Mundi, veche de peste 2500 de ani? Ea înfățișează pământul ca un disc înconjurat de un râu-ocean, cu Babilonul așezat în centru.