Științe

Știai că centrul galaxiei noastre este ascuns privirii de nori groși de praf? De aceea, cu ochiul liber nu putem vedea inima Căii Lactee, ci doar cu telescoape care privesc dincolo de lumina obișnuită.

Știai că cea mai veche lumină din univers încă se poate simți astăzi? Este o strălucire slabă și rece, rămasă din primele clipe de după Marea Explozie, și umple întregul cer în toate direcțiile.

Știai că galaxiile cele mai îndepărtate pe care le-a fotografiat telescopul spațial ne arată universul așa cum era în tinerețea lui? Lumina lor a călătorit peste treisprezece miliarde de ani ca să ajungă la noi.

Știai că Soarele nostru face un ocol complet în jurul centrului galaxiei o dată la sute de milioane de ani? De la nașterea Pământului, el a apucat să facă doar câteva astfel de călătorii mari.

Știai că, oricât de pline par cerurile de stele, spațiul dintre ele este mai mult gol decât plin? Universul este alcătuit, în cea mai mare parte, din întinderi tăcute și pustii, presărate ici-colo cu lumini.

Știai că o eclipsă totală de Soare se întâmplă atunci când Luna se așază exact între Pământ și Soare și, printr-o potrivire uimitoare, discul ei acoperă perfect discul solar? Deși Soarele este de aproape 400 de ori mai mare decât Luna, el se află și de aproape 400 de ori mai departe, așa că cele două par de aceeași mărime pe cer.

Știai că în timpul unei eclipse totale de Soare, când discul lunar acoperă cu totul lumina, se ivește pentru câteva clipe corona — coroana argintie de lumină din jurul Soarelui, pe care în restul timpului nu o putem vedea cu ochiul liber?

Știai că o eclipsă totală de Soare nu ține niciodată prea mult? Faza de întuneric deplin durează cel mult câteva minute — de obicei sub trei, rareori până spre șapte —, apoi lumina se întoarce ca o binecuvântare.

Știai că la o eclipsă de Lună culoarea nopții se schimbă? Luna nu dispare de tot, ci se îmbracă într-o lumină arămie-roșiatică, motiv pentru care oamenii au numit-o „Luna de sânge”. Roșul vine din lumina tuturor răsăriturilor și apusurilor de pe Pământ, filtrată prin atmosferă și îndoită spre Lună.

Știai că o eclipsă de Lună se poate vedea deodată de pe toată jumătatea de Pământ aflată în noapte, în vreme ce o eclipsă totală de Soare se arată doar pe o fâșie îngustă de pământ? De aceea eclipsele de Lună par mai „darnice” cu privitorii.

Știai că o eclipsă de Lună este cu totul lipsită de primejdie pentru ochi și poate fi privită liniștit, pe îndelete, dar la o eclipsă de Soare nu e îngăduit să privești astrul direct fără ochelari speciali, căci lumina lui poate răni vederea?

Știai că faimoasa cometă Halley se întoarce în dreptul nostru cam o dată la 75–76 de ani, așa încât cei mai mulți oameni o pot vedea o singură dată în viață? A trecut ultima oară în 1986 și este așteptată din nou în anul 2061.

Știai că trecerea cometei Halley este însemnată în cronici de peste două mii de ani? A fost zugrăvită și pe celebra broderie de la Bayeux, ca semn ceresc din anul 1066, dovadă că oamenii au privit-o cu uimire din vremuri străvechi.

Știai că o cometă are, când se apropie de Soare, o coadă lungă și strălucitoare, dar aceasta este arătată totdeauna în partea opusă Soarelui? Vântul și lumina venite de la Soare împing coada înapoi, așa că uneori cometa își poartă coada înaintea ei când se depărtează.

Știai că cea mai bogată ploaie de meteori a verii, Perseidele, se arată în fiecare an pe la mijlocul lui august, când Pământul trece prin urma de praf lăsată de o cometă? În nopțile senine se pot număra zeci de stele căzătoare într-un ceas.

Știai că ploaia de meteori numită Leonide, din noiembrie, aduce câteodată adevărate „furtuni de stele”? La răstimpuri de aproape 33 de ani, cerul se umple de mii de dâre de lumină, așa cum s-a întâmplat în chip vestit în anul 1833.

Știai că ceea ce numim „stea căzătoare” nu este nicidecum o stea? Este doar un grăunte de praf ceresc, adesea nu mai mare decât un bob de nisip, care intră cu mare iuțeală în atmosferă, se aprinde și se mistuie într-o clipă, lăsând o dâră strălucitoare.

Știai că firele de praf ale ploilor de meteori par a țâșni toate dintr-un singur loc de pe cer? După steaua din vecinătatea căruia se ivesc capătă și numele — Perseidele din constelația Perseu, Leonidele din Leu.

Știai că aurora boreală, acele văluri verzi și trandafirii care dansează pe cerul nopții din ținuturile nordice, se nasc din întâlnirea dintre vântul Soarelui și pătura ocrotitoare a Pământului? Culorile vin din aerul de sus care se aprinde ca o candelă.

Știai că aurora nu strălucește doar la Polul Nord? La celălalt capăt al lumii, în jurul Polului Sud, se aprinde deodată aceeași lumină, numită acolo aurora australă — o oglindă a celei boreale.

Știai că strălucitoarea „stea de seară”, care se aprinde prima pe cerul amurgului, nu este nicidecum o stea, ci planeta Venus? Aceeași Venus se arată uneori și în zori, înaintea Soarelui, și atunci oamenii o numesc „steaua dimineții” sau Luceafărul.

Știai că Venus este cel mai strălucitor astru de pe cerul nopții, după Lună? Lumina ei limpede o întrece pe a oricărei stele, iar norii ei albi, ca de argint, răsfrâng puternic lumina Soarelui înapoi spre noi.

Știai că din când în când planetele se apropie una de alta pe cer, într-o întâlnire numită conjuncție? Când Jupiter și Venus, cele mai strălucitoare, se aliniază, par pentru câteva seri două candele aprinse una lângă cealaltă.

Știai că uneori Luna, în drumul ei, trece prin fața unei stele sau a unei planete și o ascunde pentru o vreme? Această trecere se numește ocultație, iar steaua pare că dispare deodată dincolo de marginea Lunii, ca stinsă, apoi reapare.

Știai că, mult mai rar, planeta Venus sau planeta Mercur trec chiar prin fața Soarelui, ca un punct negru și mărunt ce alunecă încet peste discul lui? Tranzitul planetei Venus este atât de rar, încât se întâmplă doar de câteva ori într-un veac.

Știai că, pe lângă curcubeul de zi, există și un curcubeu de Lună? În nopțile cu lumină lină de lună plină și stropi de ploaie în văzduh, se poate ivi un arc palid, aproape argintiu, căci ochiul nostru desprinde cu greu culorile la lumina slabă.

Știai că uneori în jurul Lunii sau al Soarelui se ivește un inel luminos, numit halou? El se naște când lumina trece prin milioane de mici cristale de gheață dintr-un văl subțire de nori de sus și bătrânii spuneau că este semn de schimbare a vremii.

Știai că grăuntele de praf ceresc care se aprinde pe cer se numește meteor, dar dacă vreo bucată mai mare izbutește să ajungă întreagă până jos, pe Pământ, ea primește un alt nume — meteorit?

Știai că multe pietre căzute din cer, meteoriții, sunt mai vechi decât însuși Pământul? Ele s-au închegat la începuturile sistemului solar și poartă în ele mărturia acelor vremi de la facerea lumii, de acum aproape patru miliarde și jumătate de ani.

Știai că unele fiare vechi de care se mirau oamenii, ca pumnalul de fier al faraonului Tutankhamon, au fost făurite din fier de meteorit? Înainte ca oamenii să învețe a topi minereul, singurul fier curat le venea de-a dreptul din cer.