Gust

Cornulețele fragede, umplute cu rahat, nucă sau magiun și tăvălite în zahăr pudră, se fac cu grămada pentru sărbători. Se topesc în gură și niciodată nu ajung câte trebuie, căci mâinile se întind mereu spre platoul plin.

Fursecurile de casă, scoase pe răzătoare sau presate cu forme de brăduț și inimioară, umplu cutiile de metal ale bunicii înainte de Crăciun. Fragede și dulci, cu gem între ele, sunt bucuria copiilor care fură pe furiș din cutie.

Salamul de biscuiți, făcut din biscuiți fărâmați, cacao, unt și rahat, se rulează în hârtie și se lasă la rece până se întărește. Tăiat în felii ca un salam adevărat, este desertul rapid și îndrăgit al oricărei copilării românești.

Prăjitura cu foi și cremă, cu straturi subțiri coapte una câte una și cremă de vanilie sau caramel între ele, se lasă peste noapte să se pătrundă. Tăiată în romburi, este mândria oricărei mese de sărbătoare, moștenire de la mamă la fiică.

Amandinele, cuburi de blat însiropat cu cacao, îmbrăcate în cremă de ciocolată și glazură lucioasă, poartă în ele eleganța cofetăriilor de altădată. O bomboană mare cât o prăjitură, cu un miez umed și amărui de ciocolată.

Savarina, pandișpanul rotund îmbibat în sirop dulce și acoperit cu un munte de frișcă, se aduce la masă tremurândă și strălucind. Tai în ea cu lingurița și siropul curge, într-un răsfăț al cofetăriilor de duminică.

Eclerul, cu foiaj fraged umplut cu cremă de vanilie și glazurat cu ciocolată, este bucuria copiilor la ieșirea din cofetărie. Lung și lucios, se mușcă din el cu grijă să nu se scurgă crema răcoroasă dinăuntru.

Tortul Doboș, cu straturile lui subțiri de blat și cremă de ciocolată, încoronat cu o glazură de caramel tăiată în felii lucioase, este regele torturilor de sărbătoare. Fiecare felie dezvăluie dungile fine ale unei munci răbdătoare.

Halvaua, sfărâmicioasă și dulce, făcută din pastă de floarea-soarelui, se taie în felii și se gustă cu pâine sau simplă, la sfârșit de masă. În posturi și la pomeni are locul ei, un dulce vechi și smerit al meselor românești.

Baclavaua dobrogeană, cu foi de plăcintă unse cu unt, nucă multă și sirop de miere parfumat, poartă aroma bucătăriei turcești așezată pe pământ românesc. Dulce și lipicioasă, se taie în romburi și se servește cu o cafea la nisip.

Dulceața de vișine, fiartă îndelung în cazan până boabele rămân întregi și lucioase în siropul rubiniu, se pune în borcane pentru iarnă. Adusă pe o farfurioară cu un pahar de apă rece, este ospitalitatea românească dintotdeauna.

Magiunul de prune, fiert ceasuri întregi în cazanul de aramă la foc de lemne, se îngroașă până devine negru și dulce fără pic de zahăr. Pus pe pâine sau în cornulețe, ține în el toată dulceața toamnei din livada de prune.

Mustul de struguri, tulbure și dulce, băut proaspăt stors în zilele de toamnă, este bucuria culesului viei. Rece și parfumat, se soarbe din cană alături de nucă și pâine caldă, până începe încet să fiarbă și să prindă tărie.

Turta dulce, tare și parfumată cu miere și mirodenii, în forme de inimioară zugrăvite cu zahăr colorat și oglinjoară, se cumpără la iarmaroc și de Crăciun. Copilul o poartă la gât ca pe o comoară, mai mult de dor decât de mâncare.

Covrigii calzi, presărați cu susan, mac sau sare mare, se cumpără aburinzi de la colț de stradă și se rup pe drum. Împletiți în cerc, sunt gustarea de dimineață a orașului și bucuria simplă a copilului cu bănuții în palmă.

Alivencile moldovenești, cu mălai, brânză dulce, smântână și ou, coapte până se rumenesc la cuptor, sunt un desert de casă cald și mângâietor. Se taie în pătrate și se mănâncă cu smântână deasupra, cu gustul cinstit al satului.

Bulzul dulce, mămăliga umplută cu brânză și îndulcită, coaptă până prinde crustă, este mângâierea ciobanilor de la stână preschimbată în desert. Simplu și hrănitor, poartă în el gustul muntelui și al vetrei de foc.

Okonomiyaki este o clătită groasă și săţioasă, cu varză mărunțită și felurite bunătăți prinse în aluat, rumenită pe plită și unsă cu sos dulce-acrișor. Deasupra dansează fulgi subțiri de bonito, care par vii în aburul cald al preparatului.

Takoyaki sunt bile mici și pufoase, coapte în tăvi cu scobituri rotunde, ascunzând în inima lor o bucățică fragedă de caracatiță. Se mănâncă fierbinți, presărate cu sos și fulgi de pește, o gustare de stradă care înveselește serile din Osaka.

Udon sunt tăiței groși și albi, alunecoși și moi, cufundați într-o zeamă limpede și parfumată. Se sorb cu poftă, aducând o mângâiere sățioasă mai ales în zilele reci, când castronul aburind pare o alinare.

Mochi sunt bucăți moi și elastice din orez pisat îndelung, cu o textură catifelată care se topește pe limbă. Uneori ascund o inimă dulce de pastă de fasole roșie, o îmbucătură delicată legată de sărbători și de bucuria reînnoirii.

Tteokbokki sunt bastonaşe moi de orez, fierte într-un sos gros și roșu, dulce și iute deopotrivă. Este gustarea îndrăgită a străzilor din Seul, o îmbucătură caldă care încălzește mâinile și inima în serile răcoroase.

Mapo tofu adună cuburi moi de tofu într-un sos întunecat și îndrăzneț, iute de la ardei și amețitor de la piperul de Sichuan care furnică plăcut pe buze. Este un preparat cald și cutezător, cu o adâncime de arome ce rămâne mult în amintire.

Rața de Peking este gătită cu răbdare până pielea devine subțire și crocantă, lucind arămiu ca o coajă de miere. Se așază în lipii moi, cu castraveți și un strop de sos dulce, o desfătare cu vechi rădăcini în bucătăria împăraților.

Baozi sunt chifle albe și pufoase, aburite până devin moi ca norii, ascunzând în miez o umplutură caldă de carne sau legume. Se țin cald în palmă și se mușcă cu poftă, o mângâiere hrănitoare la orice ceas al zilei.

Hot pot este o oală ce clocotește în mijlocul mesei, cu o zeamă parfumată în care fiecare cufundă după plac felii subțiri de carne, legume și tăiței. Este o masă a bucuriei împărtășite, în care oamenii se strâng laolaltă în aburul cald.

Curry-ul verde thailandez este o zeamă cremoasă din lapte de cocos și pastă de ardei verzi, parfumată cu busuioc și frunze de kaffir. Blândă și iute totodată, învăluie bucățile de carne și legume într-o mângâiere caldă și aromată.

Orezul lipicios cu mango este desfătarea dulce a Thailandei: orez cald îmbibat în lapte de cocos, așezat lângă felii de mango copt, aurii și parfumate. Simplu și fără cusur, unește dulceața fructului cu cremozitatea orezului într-o armonie liniștită.

Nem sunt rulouri subțiri și crocante, umplute cu carne și legume mărunțite, prăjite până învelișul aurește frumos. Se înfășoară în frunze proaspete de salată și se înmoaie în sos parfumat, o gustare îndrăgită la mesele de sărbătoare.

Satay sunt frigărui mici de carne fragedă, marinate în mirodenii și rumenite pe jar până capătă o crustă parfumată. Se înmoaie într-un sos gros de arahide, dulce și ușor iute, o desfătare de stradă îndrăgită în întreaga Indonezie.