Oameni

Știai că Hipatia din Alexandria, filozoafă și matematiciană, preda astronomie și geometrie unui public amestecat de păgâni și creștini și era atât de respectată încât demnitarii orașului îi cereau sfatul? Se spune că ar fi contribuit la perfecționarea unor instrumente precum astrolabul, folosit pentru a măsura pozițiile aștrilor pe cer.

Știai că despre Pitagora se povestea, încă din Antichitate, că le interzicea discipolilor săi să mănânce bob? Motivele rămân o enigmă: unii spun că din credințe legate de suflet, alții din pricini care ne scapă. În jurul lui s-a țesut o legendă atât de deasă încât e greu de deosebit omul real de figura aproape mitică.

Știai că filosoful Immanuel Kant își regla plimbarea zilnică cu o asemenea precizie încât vecinii din Königsberg spuneau că își pot potrivi ceasurile după el? Pornea la aceeași oră în fiecare după-amiază, pe același drum, atât de riguros încât aleea pe care mergea a rămas în amintire drept „aleea filosofului”.

Știai că filosoful Jean-Jacques Rousseau își scria unele dintre cele mai limpezi pagini stând cu capul descoperit în plin soare de amiază? Susținea că razele fierbinți îi aprind gândirea, iar când nu putea ieși afară, se plimba prin cameră ore în șir, dictându-și frazele cu voce tare.

Știai că filosoful Arthur Schopenhauer își lua masa aproape zilnic la același han din Frankfurt, însoțit mereu de câinele său pudel, pe care îl chema „Atma”, un cuvânt din filosofia indiană care înseamnă suflet universal? Când câinele se purta rău, se spune că îl mustra numindu-l „om”, cel mai aspru reproș din vocabularul său.

Știai că filosoful și matematicianul Ludwig Wittgenstein, la apogeul faimei sale la Cambridge, a renunțat la totul ca să devină, pe rând, învățător de țară într-un sat austriac și grădinar la o mănăstire? A moștenit o avere uriașă de la tatăl său industriaș, dar a dat-o toată, considerând că banii i-ar strica prietenii și liniștea gândirii.

Știai că filozoful Francis Bacon ar fi murit din pricina unui experiment cu zăpadă? Voind să vadă dacă frigul păstrează carnea, ar fi coborât din trăsură în plină iarnă ca să îndese zăpadă într-o găină. S-a răcit cumplit și a murit la scurt timp de pneumonie — victimă, s-ar zice, a propriei curiozități științifice.

Știai că filozoful Jeremy Bentham a cerut prin testament ca trupul lui să fie păstrat și expus? Numit de el „auto-icoana”, corpul său stă și azi într-un dulap de sticlă la University College London, îmbrăcat cu hainele sale, cu un cap de ceară în locul celui adevărat. Se spune că, la ședințe solemne, este consemnat drept „prezent, dar fără drept de vot”.

Știai că filozoful grec Diogene din Sinope ar fi cerut, când era întrebat cum vrea să fie îngropat, să fie aruncat pur și simplu peste zid, pradă fiarelor? Când i s-a spus că păsările și câinii îl vor sfâșia, ar fi răspuns netulburat să i se pună un băț alături, ca să le alunge. „Dar nu vei ști nimic”, i-au zis. „Atunci, ce-mi pasă?”, a răspuns.

Două lucruri îmi umplu sufletul de o admirație și o venerație mereu nouă și crescândă: cerul înstelat deasupra mea și legea morală în mine.

Dacă stelele ar apărea o singură noapte la fiecare o mie de ani, cum ar mai crede și s-ar închina oamenii, și ar păstra atâtea generații amintirea cetății lui Dumnezeu care li s-a arătat!

Nu e drum lin de pe pământ până la stele.

Tăcerea veșnică a acestor spații nesfârșite mă înspăimântă.

Privește stelele în mersul lor ca și cum ai alerga alături de ele.

Prinde-ți carul de o stea.

Două lucruri îmi umplu sufletul de o admirație și o venerație mereu nouă și tot mai mare, cu cât mă gândesc mai des și mai stăruitor la ele: cerul înstelat deasupra mea și legea morală în mine.

Dacă stelele ar apărea doar o singură noapte la o mie de ani, cum ar mai crede și adora oamenii, și cum ar păstra, timp de multe generații, amintirea cetății lui Dumnezeu ce le-a fost arătată!

Tăcerea eternă a acestor spații infinite mă înspăimântă.

Omul nu este decât o trestie, cea mai slabă din natură, dar este o trestie gânditoare.

Prin spațiu universul mă cuprinde și mă înghite ca pe un punct; prin gând eu îl cuprind.

Tu ne-ai făcut pentru Tine, Doamne, și neliniștită este inima noastră până ce se va odihni în Tine.