Oameni

Penicilina a pornit de la o observație întâmplătoare. Singurul meu merit este că nu am neglijat observația și că am urmărit subiectul ca bacteriolog.

Fleming a avertizat în discursul său Nobel din 1945 că utilizarea necorespunzătoare a penicilinei ar putea duce la apariția bacteriilor rezistente — o profeție care s-a adeverit cu mult înainte de sfârșitul secolului XX.

Arhimede s-a născut în jurul anului 287 î.Hr. în Siracuza, Sicilia, și a studiat o perioadă la Alexandria, unde a legat prietenii cu mari cărturari ai vremii. A fost cel mai mare matematician al Antichității: a calculat cu precizie valoarea numărului π, a anticipat calculul integral și a enunțat principiul hidrostatic al forței de împingere. Ca inginer, a inventat șurubul care îi poartă numele și a proiectat mașini de război care au întârziat cucerirea Siracuzei de către romani. A murit în 212 î.Hr., ucis de un soldat roman în timpul asediului cetății, refuzând, potrivit tradiției, să-și abandoneze calculele.

Dați-mi un punct de sprijin și voi mișca Pământul.

Povestea celebrului strigăt «Eureka!» a fost consemnată pentru prima dată de arhitectul roman Vitruviu, la circa un secol după moartea savantului — Arhimede însuși nu a lăsat nicio scriere despre episod.

Emmy Noether s-a născut la 23 martie 1882 în Erlangen, Germania, într-o familie de matematicieni, și și-a obținut doctoratul în matematică în 1907, la o vreme când femeile erau aproape excluse din mediul academic. Invitată de David Hilbert la Universitatea din Göttingen, a lucrat acolo din 1916 până în 1933, când regimul nazist a concediat-o atât pentru originea sa evreiască, cât și pentru că era femeie. A elaborat teorema care îi poartă numele, ce stabilește o legătură profundă între simetriile naturii și legile de conservare din fizică, o descoperire considerată fundamentală pentru fizica modernă. Și-a petrecut ultimii ani ca profesor vizitator la Bryn Mawr College, în Statele Unite, și a murit în 1935, la 53 de ani, în urma complicațiilor unei operații.

Metodele mele sunt cu adevărat metode de lucru și de gândire; de aceea au pătruns pretutindeni, în mod anonim.

Albert Einstein a numit-o, în necrologul din New York Times (1935), «cea mai semnificativă matematiciană creatoare pe care a produs-o până acum istoria educației superioare feminine».

Lise Meitner s-a născut la 7 noiembrie 1878 la Viena, într-o familie evreiască, și a devenit una dintre primele femei din Austria care a obținut un doctorat în fizică. A colaborat vreme de decenii cu chimistul Otto Hahn la Berlin, unde împreună au studiat radioactivitatea, până când, în 1938, persecuțiile naziste au forțat-o să fugă în Suedia. Împreună cu nepotul său Otto Frisch, a explicat teoretic fisiunea nucleară și a inventat termenul însuși, deschizând calea erei nucleare. Deși invitată să participe la Proiectul Manhattan, a refuzat categoric, rămânând fidelă principiilor sale umanitare până la capătul vieții. A murit la 90 de ani, la 27 octombrie 1968, la Cambridge, Anglia.

Nu vreau să am nimic de-a face cu o bombă!

Epitaful de pe piatra ei funerară, scris de nepotul său Otto Frisch, sună astfel: «Lise Meitner: o fiziciană care nu și-a pierdut niciodată umanitatea» — o caracterizare rară și profundă pentru un om de știință.

Santiago Ramón y Cajal s-a născut la 1 mai 1852 în Petilla de Aragón, Spania, și și-a dedicat viața înțelegerii structurii sistemului nervos. Folosind tehnica de colorare Golgi și îmbunătățind-o, a demonstrat că creierul este alcătuit din celule individuale distincte — neuronii —, punând bazele doctrinei neuronului și ale neuroștiinței moderne. A primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1906, împărțit cu Camillo Golgi, deși cei doi susțineau teorii opuse. Artist desăvârșit, și-a ilustrat singur descoperirile, lăsând o moștenire vizuală de neegalat în istoria biologiei. A murit la 82 de ani, la 18 octombrie 1934, la Madrid.

Creierul este o lume alcătuită dintr-un număr de continente neexplorate și întinse teritorii necunoscute.

Cajal a fost pasionat de fotografie și a experimentat tehnici fotografice inovatoare, publicând chiar un tratat de fotografie în culori înainte de a-și consacra viața neuroștiinței.

Grigore Antipa s-a născut la 27 noiembrie 1867 în Botoșani și a studiat biologia și zoologia la Jena, unde a fost discipolul lui Ernst Haeckel. Întors în România, a condus Muzeul de Istorie Naturală din București timp de peste cinci decenii — din 1892 până la moartea sa —, transformându-l într-o instituție modernă de renume european. A introdus pentru prima dată în lume, în 1907, dioramele biologice ca metodă de expunere muzeală, o inovație care a revoluționat muzeologia mondială. A cercetat sistematic fauna Deltei Dunării și a Mării Negre, punând bazele hidrobiologiei românești și lăsând lucrări de referință recunoscute internațional. A murit la 9 martie 1944 la București.

Dioramele biologice create de Antipa în 1907–1908 se păstrează nemodificate până astăzi și dețin recordul mondial pentru cele mai vechi diorame cu animale expuse continuu.

Emil Gheorghe Racoviță s-a născut la 15 noiembrie 1868 la Iași și a studiat biologia la Paris, unde și-a pregătit doctoratul la Sorbona. În 1897–1899 a participat la expediția belgiană Belgica în Antarctica — prima expediție care a iernat în ghețurile polare —, colectând mii de specimene zoologice și botanice și devenind primul biolog care a studiat sistematic viața din Oceanul Antarctic. Întors în Europa, a fondat în 1920, la Cluj, primul Institut de Speologie din lume și a pus bazele biospeologiei ca disciplină științifică autonomă, studiind fauna din peste 1.400 de peșteri europene. A fost și rector al Universității din Cluj și un om de știință de vocație enciclopedică, recunoscut pe plan internațional. A murit la 19 noiembrie 1947 la Cluj-Napoca.

Expediția Belgica a rămas blocată în gheața antarctică timp de 13 luni — prima iernare involuntară în Antarctica din istoria explorărilor —, o experiență care l-a marcat profund pe Racoviță și i-a alimentat pasiunea pentru lumile ascunse.

Gheorghe Marinescu s-a nascut la 28 februarie 1863 in Bucuresti, crescand orfan de tata de la varsta de un an, dar mama sa l-a sprijinit sa urmeze Seminarul Central si apoi Facultatea de Medicina. A devenit intemeietorul scolii romanesti de neurologie si autorul primului tratat mondial de neurologie, publicand lucrarea fundamentala Celula nervoasa in doua volume la Paris in 1909, salutata cu entuziasm de Santiago Ramon y Cajal. Intre 1898 si 1901, impreuna cu operatorul Constantin Popescu, a realizat primele filme stiintifice medicale din lume, documentand afectiuni neurologice cu ajutorul cinematografiei. A descoperit reflexul palmo-mentonier, a descris neuronofagia si degenerescenta retrograda si a fost ales membru titular al Academiei Romane din 1905. S-a stins din viata la 15 mai 1938, lasand in urma peste 1.000 de articole de specialitate si o scoala neurologica de renume european.

Filmele sale stiintifice realizate intre 1898 si 1901 sunt considerate printre primele documentare medicale din istoria cinematografiei mondiale, precedand multe productii de film artistic ale epocii.

Nicolae Constantin Paulescu s-a nascut la 30 octombrie 1869 in Bucuresti si a studiat medicina la Paris, unde a obtinut titlul de doctor in medicina. Intors in tara, a devenit profesor de fiziologie la Facultatea de Medicina din Bucuresti si a dedicat ani indelungati cercetarii diabetului zaharat. In 1916 a izolat din pancreas o substanta pe care a denumit-o pancreine, demonstrand ca injectarea ei la caini diabetici normalizeaza glicemia; rezultatele au fost publicate in august 1921 in Archives Internationales de Physiologie. Desi Frederick Banting si Charles Best au primit Premiul Nobel in 1923 pentru descoperirea insulinei, contributia pionierului roman a fost recunoscuta post-mortem de vicepresedintele Fundatiei Nobel. S-a stins din viata la 17 iulie 1931 in Bucuresti, lasand o mostenire stiintifica de importanta mondiala.

Paulescu a brevetat pancreinei in Romania in 1922, cu cateva luni inainte ca Banting si Best sa publice rezultatele lor finale; acest brevet romanesc este o dovada documentara a prioritatii sale stiintifice.

Victor Babes s-a nascut la 28 iulie 1854 in Viena, intr-o familie de origine romana, si a studiat medicina la Budapesta, Viena, Munchen, Paris si Berlin, formandu-se la cele mai renumite centre stiintifice europene ale epocii. In 1885, impreuna cu savantul francez Victor Andre Cornil, a publicat primul tratat de bacteriologie din lume, lucrare laudata de insusi Louis Pasteur si recompensata cu Premiul Montyon al Academiei Franceze de Stiinte. In 1887 a fondat la Bucuresti primul institut de patologie si bacteriologie din Romania, iar in 1888 a organizat al doilea centru mondial de vaccinare antirabica, dupa cel al lui Pasteur de la Paris. A descoperit peste 50 de microbi necunoscuti si a descris parazitii sangvini numiti ulterior Babesia in onoarea sa. S-a stins din viata la 19 octombrie 1926 in Bucuresti, fiind recunoscut drept unul dintre intemeietorii microbiologiei moderne.

Genul de paraziti Babesia, responsabili de babesioza la animale si oameni, poarta numele lui Victor Babes in onoarea descoperirii lor, o recunoastere rara in lumea stiintifica.

Spiru C. Haret s-a nascut la 15 februarie 1851 la Iasi, intr-o familie de origine armeneasca, si a urmat studii stralucite la Bucuresti, devenind primul roman care a obtinut un doctorat la Universitatea din Paris. Teza sa de doctorat din 1878, despre invariabilitatea marilor axe ale orbitelor planetare, a aratat existenta termenilor seculari de gradul al treilea si a pus sub semnul intrebarii stabilitatea pe termen lung a sistemului solar, fapt remarcat cu admiratie de Henri Poincare. Profesor de mecanica rationala la Universitatea din Bucuresti si de trei ori ministru al Instructiunii Publice, a modernizat profund invatamantul romanesc, extinzand scolile in mediul rural si ridicand standardele educationale. Om de o integritate si dedicatie exemplare, a trait modest si a muncit neobosit pentru emanciparea culturala a poporului roman. S-a stins din viata la 17 decembrie 1912 in Bucuresti, lasand in urma o opera pedagogica si stiintifica de o importanta durabila.

Spiru Haret a fost primul roman care a sustinut si obtinut un doctorat la Sorbona din Paris, in 1878, deschizand astfel drumul generatiilor urmatoare de savanti romani spre marile universitati europene.

Gheorghe Titeica s-a nascut la 4 octombrie 1873 in Turnu Severin si, dupa studii stralucite in Romania, a plecat la Paris in 1896, unde a urmat cursurile Sorbonei si ale Ecole Normale Superieure, avandu-i ca profesori pe Henri Poincare si Gaston Darboux. Si-a sustinut teza de doctorat in 1899 sub indrumarea lui Darboux si a revenit in tara ca profesor la Universitatea din Bucuresti, unde a predat zeci de ani geometrie analitica si geometrie diferentiala. Este considerat unul dintre fondatorii mondiali ai geometriei diferentiale centro-afine, iar suprafetele si curbele Titeica poarta si azi numele sau in literatura matematica internationala. A format generatii de matematicieni romani si a servit Academia Romana ca vicepresedinte si secretar general. S-a stins din viata la 5 februarie 1939 in Bucuresti, lasand o scoala matematica romaneasca recunoscuta pe plan mondial.

Teorema lui Titeica, cunoscuta si sub numele de problema monedei de cinci lei, este o propozitie eleganta de geometrie elementara pe care Titeica a rezolvat-o si publicat-o si care ii poarta numele in intreaga literatura matematica mondiala.

Dimitrie Pompeiu s-a nascut la 4 octombrie 1873 in Broscauti, judetul Botosani, intr-o familie de tarani instariti, si si-a inceput cariera ca invatator inainte de a pleca la Paris in 1898 pentru studii matematice avansate. Si-a obtinut doctoratul la Sorbona in 1905, sub coordonarea lui Henri Poincare, cu o teza despre functiile monogene si aplicatiile lor, aducand contributii originale in teoria functiilor complexe. Revenit in Romania, a predat la Universitatea din Iasi si apoi la cea din Bucuresti, unde a format generatii de matematicieni. Este cunoscut pentru formula Cauchy-Pompeiu in analiza complexa, pentru problema Pompeiu in teoria functiilor si pentru contributii la mecanica rationala. S-a stins din viata la 8 octombrie 1954 in Bucuresti, la varsta de 81 de ani, lasand o opera matematica ce ii poarta numele in publicatii stiintifice internationale.

Problema Pompeiu, formulata de matematician in 1929 si legata de proprietatile de convolutie ale seturilor plane, ramane pana astazi partial nedezolvata si continua sa inspire cercetari in analiza matematica moderna.