Oameni

Simplitatea este complexitatea rezolvată.

A crea ca un dumnezeu, a porunci ca un rege, a munci ca un rob.

Constantin Brâncuși s-a născut pe 19 februarie 1876 în Hobița, județul Gorj, dintr-o familie de țărani, și a deprins de mic cioplitul în lemn în munții Carpați, înainte de a studia sculptura la Craiova, București și, din 1904, la Paris. Considerat părintele sculpturii moderne, Brâncuși a revoluționat plastica prin reducerea formei la esența ei pură, depășind realismul academic și deschizând drumul abstracției în arta secolului al XX-lea. Operele sale cele mai faimoase — „Pasărea măiastră”, „Coloana Infinitului”, „Masa Tăcerii” și „Poarta Sărutului” de la Târgu Jiu — sunt deopotrivă capodopere ale formei și meditații filosofice asupra timpului, infinitului și iubirii. A trăit o viață austere și meditativă în atelierul său din Paris, sculptnd direct în piatră și lemn, fără intermediari, și a dăruit atelierul Muzeului de Artă Modernă din Paris înainte de moartea sa, pe 16 martie 1957.

Nimic nu crește la umbra unui copac mare.

Brâncuși a parcurs o bună parte din drumul București—Paris pe jos în 1904, traversnd Europa Centrală înainte de a se stabili definitiv în Franța, unde cariera sa a luat avânt.

Știai că Constantin Brâncuși a mers pe jos, cale de mii de kilometri, până la Paris? Tânărul sculptor și-a făcut o bună parte din drum pe jos, prin Europa, spre orașul care avea să-l consacre. Simplitatea aceasta aspră, de om obișnuit cu drumul lung, i-a rămas în felul de a fi și în operă.

Știai că Brâncuși a refuzat să lucreze în atelierul lui Rodin? Marele sculptor francez i-a oferit un loc printre ucenicii săi, o cinste imensă, dar Brâncuși a plecat spunând că „la umbra copacilor mari nu crește nimic”. A ales sărăcia și singurătatea propriului drum, ca să nu-și piardă glasul.

Știai că Brâncuși gătea pentru prietenii lui într-un cuptor pe care și-l construise singur în atelier? Îi plăceau mesele lungi, vinul și mâncarea gătită de mâna lui, adesea rețete oltenești. Atelierul din Paris mirosea deopotrivă a piatră, a lemn și a fripturi, iar oaspeții spuneau că era gazdă caldă și glumeață.

Știai că „Coloana fără sfârșit” de la Târgu-Jiu, ridicată de Constantin Brâncuși în 1938, are un miez de metal ascuns în inima ei? Sub romburile de fontă turnată se află un stâlp de oțel care susține întreaga structură înaltă de aproape 30 de metri. Coloana face parte dintr-un ansamblu monumental închinat eroilor români din Primul Război Mondial, alături de Masa Tăcerii și de Poarta Sărutului, gândite pe o singură axă simbolică.

Știai că Brâncuși a cizelat „Domnișoara Pogany” în multe variante, timp de aproape două decenii? Inspirată de pictorița maghiară Margit Pogány, pe care o cunoscuse la Paris, lucrarea a fost reluată din nou și din nou, în marmură și în bronz, ochii mari și mâinile împreunate topindu-se cu fiecare versiune în forme tot mai pure. Când a fost expusă la New York, în 1913, criticii au batjocorit-o, numind-o „un ou”, însă azi e una dintre cele mai iubite sculpturi ale sale.

Lucrurile nu sunt greu de făcut; ceea ce este greu este să te pui în starea de a le face.

Simplitatea nu este un scop în artă, dar ajungi la simplitate fără voia ta, apropiindu-te de sensul real al lucrurilor.

Ansamblul monumental de la Târgu Jiu — „Coloana fără sfârșit”, „Poarta Sărutului” și „Masa Tăcerii” — a fost realizat de Brâncuși în anii 1937–1938, ca omagiu adus eroilor gorjeni căzuți în Primul Război Mondial. Cele trei opere sunt așezate pe o axă de circa 1,3 kilometri, ce străbate orașul dinspre malul Jiului spre biserica de pe deal.

Forma romboidală a Coloanei s-a născut din stâlpii de pridvor și din elementele decorative pe care Brâncuși le-a cioplit din lemn încă din anii 1910–1920. Existau versiuni intitulate tot „Coloană fără sfârșit” în lemn, în curtea atelierului său parizian și în grădina fotografului Edward Steichen, cu mult înainte de monumentul de la Târgu Jiu.

„Pasărea în văzduh” nu reprezintă o pasăre așa cum o vedem, ci zborul însuși — o formă zveltă, lustruită oglindă, ce pare că se avântă în sus. Brâncuși a realizat de-a lungul deceniilor numeroase variante în bronz și marmură, șlefuind luni întregi suprafața până când aceasta reflecta lumina precum un metal viu.

În 1926, o „Pasăre în văzduh” din bronz a fost oprită la vama americană, care a refuzat să o considere operă de artă scutită de taxe și a taxat-o ca simplu obiect metalic industrial. Procesul „Brâncuși contra Statele Unite” s-a încheiat în 1928 cu recunoașterea oficială a lucrării drept sculptură — o victorie de răscruce pentru arta abstractă.

Seria „Măiastra” precede „Pasărea în văzduh” și pornește de la pasărea fabuloasă din basmul românesc. Primele „Măiastre” din marmură albă și bronz păstrează încă un cioc și o siluetă de pasăre, pe care Brâncuși le-a topit treptat, până când din pasăre nu a mai rămas decât elanul vertical al zborului.

„Domnișoara Pogany” a fost inspirată de pictorița maghiară Margit Pogány, pe care Brâncuși a cunoscut-o la Paris în jurul anului 1910. Sculptorul a reluat portretul în numeroase variante de marmură și bronz de-a lungul a peste două decenii, reducând chipul la ochii imenși și la curba mâinilor sprijinite lângă obraz.

Când „Domnișoara Pogany” a fost expusă la celebra expoziție Armory Show din New York, în 1913, publicul și caricaturiștii au ironizat-o, numind-o „un ou fiert în echilibru”. Brâncuși a păstrat totuși drumul ales, iar ceea ce părea absurd contemporanilor a devenit una dintre icoanele sculpturii moderne.

„Poarta Sărutului” de la Târgu Jiu poartă pe fiecare stâlp motivul a două jumătăți de cerc unite, o stilizare extremă a temei sărutului pe care Brâncuși o explorase încă din 1907–1908. Poarta e cioplită din travertin, o piatră locală, iar sculptorul a supravegheat el însuși extragerea și fasonarea blocurilor.

„Masa Tăcerii” din ansamblul de la Târgu Jiu este o masă rotundă de piatră înconjurată de douăsprezece scaune în formă de clepsidră. Se interpretează adesea ca o masă de pomenire a ostașilor sau ca simbol al scurgerii timpului, deși Brâncuși, discret cum era, a lăsat sensul deschis.

„Cumințenia Pământului”, sculptată în jurul anului 1907 dintr-un bloc de piatră calcaroasă, înfățișează o femeie ghemuită, cu genunchii strânși la piept și mâinile încrucișate. Este una dintre cele mai vechi lucrări în care Brâncuși își găsește deja limbajul propriu, iar în 2016 statul român a demarat o campanie publică pentru achiziționarea ei, la un preț de peste 11 milioane de euro.

Brâncuși acorda o importanță aproape sacră soclului: pentru el, baza nu era un simplu suport, ci parte integrantă din operă. A cioplit adesea socluri de lemn în trepte, în zig-zag, ce contrastau intenționat cu netezimea marmurei sau a bronzului de deasupra, punând în dialog rusticul și șlefuitul.

La moartea sa, în 1957, Brâncuși a lăsat prin testament întregul conținut al atelierului său parizian statului francez. Muzeul Național de Artă Modernă a reconstituit ulterior atelierul într-o clădire proprie lângă Centrul Pompidou, păstrând așezarea sculpturilor, uneltelor și soclurilor așa cum le lăsase artistul.

Lucrurile nu sunt greu de făcut; greu este să te pui în starea de a le face.

Constantin Brâncuși considera șlefuirea bronzului până la o strălucire de oglindă parte esențială a operei și își lustruia personal suprafețele, ore în șir. La „Pasărea în văzduh”, reflexia luminii pe metalul lustruit era menită să dizolve masa solidă și să sugereze însuși zborul, nu forma unei păsări.

În 1927-1928, o versiune din bronz a „Păsării în văzduh” a stârnit un proces vamal celebru în Statele Unite: funcționarii americani au refuzat să o recunoască drept operă de artă (scutită de taxe) și au taxat-o drept obiect metalic industrial. Tribunalul a dat câștig de cauză lui Brâncuși, marcând o victorie pentru arta abstractă.

„Bird in Space” și seria „Coloanei fără sfârșit” arată felul în care Brâncuși căuta forma esențială, epurată de detaliu. La Târgu Jiu, „Coloana fără de sfârșit” din 1938, cu module romboidale de fontă stivuite, a fost concepută ca un omagiu adus soldaților români căzuți în Primul Război Mondial.

Coloana fără Sfârșit de la Târgu Jiu, opera lui Constantin Brâncuși, este alcătuită din module romboidale suprapuse care se repetă ritmic pe verticală. Structura de metal are un miez de oțel îmbrăcat în elemente de fontă, iar înălțimea depășește 29 de metri. Ansamblul de la Târgu Jiu a fost realizat în memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial.

Masa Tăcerii de la Târgu Jiu, tot o lucrare a lui Brâncuși, este înconjurată de douăsprezece scaune în formă de clepsidră. Interpretarea populară leagă masa rotundă și cele douăsprezece scaune de un moment de reculegere înaintea plecării la luptă. Piatra folosită provine din zona locală, iar ansamblul întreg formează o axă simbolică ce străbate orașul.