Oameni

Camille Saint-Saëns s-a născut pe 9 octombrie 1835 la Paris și a dovedit de la doi ani o auzire absolută perfectă, devenind un copil-minune al muzicii franceze — la cinci ani susținea concerte publice, iar la zece ani debuta cu orchestra interpretând lucrări de Mozart și Beethoven. A fost organist al bisericii La Madeleine din Paris timp de douăzeci de ani și a ajuns prieten apropiat al lui Franz Liszt, care l-a considerat cel mai mare organist al lumii. Opera sa vastă — peste 300 de lucrări — cuprinde opera Samson și Dalila, Carnavalul animalelor (ținut secret în timpul vieții sale), Simfonia a III-a cu orgă și primele poeme simfonice compuse vreodată de un compozitor francez. Spirit enciclopedic, era pasionat de botanică, matematică, astronomie și arheologie, scrind eseuri, poezii și critici muzicale. A murit la Alger pe 16 decembrie 1921, la vârsta de 86 de ani, rămânând până la final activ și curios față de tot ce-l înconjura.

Saint-Saëns a compus în 1908 coloana sonoră pentru filmul Asasinarea ducelui de Guise — devenind astfel primul compozitor de muzică serioasă care a scris o partitură originală pentru cinematograf.

Giovanni Pierluigi da Palestrina s-a născut în jurul anilor 1525–1526 în orașul Palestrina, de lângă Roma, și a deprins muzica ca băiat de cor la Roma, urcând treptat în cele mai înalte funcții muzicale ale Cetății Eterne. A slujit ca maestru de capelă la Cappella Giulia a Vaticanului, la bazilica San Giovanni in Laterano și la Santa Maria Maggiore, dedicând întreaga viață muzicii sacre catolice. Compozitor prolific, a lăsat peste 105 messe, 250 de motete și sute de alte lucrări polifonice, în care vocea fiecărui interpret se împletește cu celelalte cu o claritate și un echilibru desăvârșit. Stilul său a devenit modelul suprem al polifoniei sacre renascentiste și a fost studiat ca normă a compoziției corale timp de secole, până astăzi. S-a stins la Roma pe 2 februarie 1594, lăsând în urmă o moștenire care a definit standardul muzicii liturgice catolice și a influențat pe toți marii compozitori de după el.

Legenda că Palestrina ar fi salvat polifonia sacră de la interzicere prin Conciliul de la Trento — demonstrând că textul liturgic poate fi inteligibil și în muzica polifonică — este un mit romantizat, dezbătut de muzicologi: nu există documente care să confirme un asemenea episod direct.

Claudio Monteverdi s-a nascut la Cremona in 1567 si a devenit una dintre cele mai mari figuri ale muzicii occidentale, construind o punte sonora intre Renastere si Baroc. A slujit la Curtea din Mantova, iar din 1613 si pana la moarte a fost maestru de capela la Basilica San Marco din Venetia. Opera sa L'Orfeo (1607) este considerata primul monument al genului liric, iar Vecernia Fecioarei (1610) ramane o culme a muzicii sacre. In 1632, dupa ani de suferinta si dupa episodul devastatoarei ciume venetiene, a primit hirotonirea preoteasca, impletindu-si creatia cu vocatia spirituala. A murit la Venetia in 1643 si este ingropat in biserica Santa Maria Gloriosa dei Frari.

Monteverdi a publicat nu mai putin de noua carti de madrigale de-a lungul vietii, cartea a opta aparand chiar in 1638.

Tomas Luis de Victoria s-a nascut in jurul anului 1548 la Avila, in Spania, si a crescut ca si copil corist in Catedrala orasului. Preot catolic si compozitor exclusiv de muzica sacra, este considerat alaturi de Palestrina si Orlande de Lassus unul dintre marii maestri ai polifoniei renascentiste. A petrecut ani de formare la Roma, unde l-a cunoscut pe Palestrina, si a revenit in Spania pentru a sluji ca si capellan al imparatesei vaduve Maria a Austriei pana la moartea acesteia. Ultima sa compozitie, Officium Defunctorum, Recviem pentru sase voci din 1603, scrisa in memoria imparatesei, este socotita capodopera vietii sale si una dintre cele mai profunde lucrari ale Renasterii. A murit la Madrid in 1611, lasand o muzica impregnata de rugaciune autentica si mistica.

Victoria nu a compus niciodata muzica lumeasca; intreaga sa opera consta exclusiv din muzica sacra, ceea ce il face unic printre compozitorii mari ai Renasterii.

Arcangelo Corelli s-a nascut la 17 februarie 1653 in Fusignano, langa Imola, si a invatat vioara la Bologna, unul dintre marile centre ale muzicii instrumentale din epoc. Stabilit la Roma in jurul anului 1675, a cucerit rapid curtile aristocratice si ecleziastice, servind ca muzician pentru Regina Cristina a Suediei si Cardinalul Pamphili. Prin cele 12 Concerto Grosso si sonatele sale, a fixat canoane ale echilibrului, eleganteii si claritate structurale care au influentat decisiv pe Vivaldi, Bach si Handel. A murit la Roma pe 8 ianuarie 1713, lasand in urma o colectie unica de picturi si o opera muzicala relativ mica ca dimensiune, dar covarsitoare ca impact. Este considerat parintele sonatei pentru vioara si al genului concerto grosso.

Corelli a adunat in cursul vietii o remarcabila colectie de picturi, inclusiv lucrari atribuite lui Poussin si Brueghel, lasata mostenire patronului sau, Cardinalul Ottoboni.

Modest Musorgski s-a nascut pe 21 martie 1839 in Karevo, Rusia, intr-o familie de nobili de provincie, si a ales calea artei in locul carierei militare in care fusese initiat. Membru al celebrului Grup al celor cinci alaturi de Balakirev, Borodin, Rimski-Korsakov si Cui, a cautat sa creeze o muzica profund ruseasca, desprinsa de conventiile academice occidentale. Opera Boris Godunov si ciclul pianistic Tablouri dintr-o expozitie raman capodoperele sale, expresii puternice ale sufletului rus colectiv si ale dramatismului istoric. Viata sa a fost marcata de conflicte interioare, saracie si dependenta de alcool, care i-au intrerupt creatia si i-au scurtat viata. A murit la 28 martie 1881 la Sankt Petersburg, la numai 42 de ani, lasand mai multe lucrari neterminate completate ulterior de Rimski-Korsakov.

Tablouri dintr-o expozitie a fost compus initial pentru pian in 1874, ca omagiu adus pictorului Viktor Hartmann; abia orchestrarea lui Maurice Ravel din 1922 a facut lucrarea celebra in intreaga lume.

Nicolae Bretan s-a nascut pe 25 martie 1887 la Nasaud, in Transilvania, intr-o familie modesta, si si-a format vocea de bariton la conservatoarele din Cluj, Viena si Budapesta. A cantat ca bariton principal la operele din Bratislava, Oradea si Cluj, impunandu-se totodata ca dirijor si compozitor de vocatie. Opera Luceafarul, dupa poemul lui Eminescu, premiata in 1921, si Golem, din 1924, l-au consacrat drept unul dintre pionierii operei romanesti. A lasat un corpus bogat de lieduri care l-au asezat in fruntea promotorilor cantecului de camera romanesc. Dupa retragerea fortata din viata publica in 1948, a trait intr-un con de umbra pana la moartea sa la Cluj, pe 1 decembrie 1968.

Nicolae Bretan a avut si o cariera juridica paralela: a obtinut licenta in drept la Universitatea din Cluj in 1916, chiar in anii in care activa intens pe scena operistica.

Mihail Jora s-a nascut pe 2 august 1891 la Roman, in Moldova, si si-a desavarsit formatia muzicala la Leipzig sub indrumarea lui Max Reger, apoi la Paris, la sfatul lui George Enescu, cu compozitorul Florent Schmitt. Profesor de compozitie la Conservatorul din Bucuresti din 1929, timp de decenii a format generatii intregi de compozitori romani, printre care Paul Constantinescu, Pascal Bentoiu si Ion Dumitrescu. Este creditat cu intemeierea baletului romanesc modern prin lucrari ca La piata (1932) si Demoazela Mariuta (1940), si cu ridicarea liedului romanesc la rangul de arta superioara prin cele peste o suta de cantece pe versuri din lirica romana. A fost ales membru titular al Academiei Romane in 1955 si a continuat sa compuna cu harnicie pana la sfarsitul vietii. A murit la Bucuresti pe 10 mai 1971, lasand o mostenire artistica si pedagogica de prima importanta pentru cultura muzicala romaneasca.

Mihail Jora a fost primul director muzical al Radioului public roman, punand bazele conceptului editorial muzical al institutiei in primii ani de emisie.

Socrate s-a născut în jurul anului 470 î.Hr. la Atena, într-o familie modestă, tatăl său fiind sculptor și mama sa moașă. Nu a lăsat niciun text scris, iar gândirea sa ne-a parvenit prin dialogurile discipolului său Platon și prin scrierile istoricului Xenofon. A dezvoltat metoda maieutică — arta de a scoate la lumină adevărul prin întrebări — și a îndemnat cetățenii să își cerceteze propria viață și conștiință. Acuzat de impietate și de coruperea tineretului atenian, a ales moartea prin cucută în locul exilului, rămânând fidel propriilor convingeri până la capăt.

Viața neexaminată nu merită trăită.

Socrate nu a scris niciodată nimic; tot ce știm despre filozofia sa provine exclusiv din scrierile altora, în special ale lui Platon și Xenofon.

Platon s-a născut la Atena în jurul anului 428/427 î.Hr., într-o familie aristocratică, beneficiind de o educație aleasă. L-a cunoscut pe Socrate la vârsta de aproximativ douăzeci de ani și a rămas profund marcat de viața și de moartea acestuia, pe care a consemnat-o în dialogurile sale. După moartea lui Socrate, a călătorit în Egipt, Italia și Sicilia, iar la întoarcerea la Atena a întemeiat Academia — una dintre primele instituții de învățământ superior din lume. Prin cele peste treizeci de dialoguri ale sale, printre care Republica, Banchetul și Phaidon, a pus bazele teoriei Ideilor și a influențat decisiv întreaga filozofie occidentală și creștină. A murit în jurul anului 348/347 î.Hr., lăsând o moștenire intelectuală de o profunzime fără egal.

Numele său adevărat era Aristocles; Platon ar fi fost o poreclă dată de profesorul său de gimnastică, în funcție de unele surse din antichitate, referindu-se la umerii săi lați.

Aristotel s-a născut în 384 î.Hr. la Stagira, în nordul Greciei, tatăl său Nicomah fiind medic la curtea regelui macedonean, influență ce i-a trezit interesul pentru științele naturii. La șaptesprezece ani a venit la Atena, unde a studiat timp de douăzeci de ani la Academia lui Platon, depășindu-și ulterior învățătorul pe multiple planuri. A fost chemat în Macedonia pentru a-l educa pe tânărul Alexandru, viitor cuceritor al lumii antice, iar în 335 î.Hr. a fondat propria școală la Atena, Lykeionul. Opera sa enciclopedică — cuprinzând logica, metafizica, etica, politica, biologia și poetica — a constituit temelia gândirii europene medievale și moderne; a murit în 322 î.Hr. la Chalcis, în Eubea.

Aristotel a înființat Lykeionul, o școală al cărei caracter ambulatoriu — profesorul și elevii discutau plimbându-se — i-a adus curentului denumirea de peripatetism, de la grecescul peripatein (a se plimba).

Lucius Annaeus Seneca s-a născut în jurul anului 4 î.Hr. la Cordoba, în Hispania, și a fost adus de mic la Roma, unde a primit o educație filozofică temeinică. A urmat o carieră sclipitoare ca orator și om politic, a supraviețuit exilului de opt ani în Corsica ordonat de înpăratul Claudiu, iar în cele din urmă a devenit tutorele și consilierul înpăratului Nero. Scrierile sale — în special cele o sută douăzeci și patru de Scrisori către Lucilius — constituie un ghid de artă a vieții, în spirit stoic, și rămân remarcabil de actuale. În 65 d.Hr., acuzat de participare la conspirația lui Piso, a primit ordinul lui Nero de a se sinucide și a murit cu demnitate, la fel ca mulți dintre eroii despre care scrisese.

Nusquam est qui ubique est. (Cel care este pretutindeni nu este nicăieri.)

Deși predica sărăcia și cumpătarea, Seneca era unul dintre cei mai bogați oameni ai Romei imperiale, posedand vile, împrumuturi în Britania și o avere enormă — contradicție pe care adversarii săi nu au omis s-o invoce.

Marcus Aurelius s-a născut la Roma pe 26 aprilie 121, într-o familie senatorială, și a primit cea mai îngrijită educație posibilă, filozofia stoică devenind busola vieții sale. Adoptat de înpăratul Antoninus Pius, i-a urmat acestuia la tron în 161, guvernând cu îngrijorată conștiinciozitate un imperiu lovit de ciume, războaie și frământări interne. În mijlocul campaniilor militare din nordul Dunării, a consemnat în greacă Gândurile către sine (Meditatii) — note personale de autoeducare stoică, niciodată destinate publicării. A murit pe 17 martie 180 la Vindobona (actualul Viena), lăsând posterității portretul de neuitat al unui suveran care s-a judecat mereu mai aspru decât îi judeca pe alții.

Nu mai pierde vremea argumentand ce înseamnă a fi om bun. Fii unul.

Marcus Aurelius a înființat patru Catedre de Filozofie la Atena — câte una pentru fiecare mare coală (platonică, aristotelică, stoică și epicureică) — o investiție în cultură fără precedent pentru un înpărat roman aflat în război.

Augustin s-a născut pe 13 noiembrie 354 la Thagaste, în Numidia (actualul Algeria), dintr-o mamă creștină evlavioasă, Sfanta Monica, și un tată păgân. A studiat retorica la Cartagina, Roma și Milano, trăind o tineree frumoasă dar agitată, în căutarea adevărului prin maniheism și neoplatonism. Convertit la creștinism în 386 sub influența episcopului Ambrozie al Milanului, a fost botezat în 387 și s-a întors în Africa, unde în 395 a devenit episcop de Hippo Regius. Confesiunile (c. 397–400), primul autobiografie spirituală din literatura universală, și Cetatea lui Dumnezeu (413–427) rămân opere fundamentale ale teologiei și filozofiei creștine. A murit pe 28 august 430, în timp ce van dalii asediau Hippo, lăsând moștenire o gândire care a modelat creștinismul occidental timp de peste un mileniu.