Oameni

A scris cea mai mare parte a vieții ca poet „ocazional”, socotindu-se mai degrabă diplomat decât literat; faima sa poetică a crescut cu adevărat abia spre sfârșitul vieții.

S-a născut la 31 mai 1819 la West Hills, în Long Island, statul New York, într-o familie modestă și numeroasă. A lucrat pe rând ca tipograf, învățător și gazetar, drumuri care i-au deschis larg ochii asupra oamenilor și a țării sale. În 1855 și-a tipărit, pe cheltuială proprie, volumul „Fire de iarbă” (Leaves of Grass), pe care avea să-l reia și să-l îmbogățească de-a lungul întregii vieți, întemeind versul liber al poeziei americane. În anii Războiului Civil a slujit ca îngrijitor voluntar în spitalele de campanie, împărțind mângâiere răniților, iar durerea vremii a răsunat în versuri închinate lui Abraham Lincoln, precum „O Captain! My Captain!”. S-a stins la 26 martie 1892 la Camden, în New Jersey.

I am large, I contain multitudes. — Sunt vast, cuprind în mine mulțimi.

A rescris și a mărit „Fire de iarbă” în ediții succesive vreme de aproape patruzeci de ani; prima ediție, din 1855, cuprindea doar douăsprezece poeme.

S-a născut la 10 decembrie 1830 la Amherst, în statul Massachusetts, într-o familie cu vază, așezată și cucernică. A trăit o viață retrasă, aproape neștiută de lume, petrecându-și cea mai mare parte a zilelor în casa părintească, în tăcere și în scris. A alcătuit în taină aproape o mie opt sute de poezii, de o concizie fulgerătoare și de o adâncime tulburătoare, dăltuite în versuri scurte și liniuțe neobișnuite. Din toate acestea, doar câteva au văzut lumina tiparului în timpul vieții sale; abia după moarte, când sora ei a descoperit caietele ascunse, poezia i-a fost dezvăluită lumii. S-a stins la 15 mai 1886 la Amherst, iar geniul ei tăcut a fost recunoscut pe deplin abia în veacul următor.

„Hope” is the thing with feathers — „Speranța” este ființa cu pene.

Din aproape 1.800 de poezii, în timpul vieții i-au fost publicate mai puțin de zece, cele mai multe fără voia și fără semnătura ei.

S-a născut la 9 septembrie 1828 (stil vechi: 28 august) pe moșia de la Iasnaia Poliana, în gubernia Tula, într-o veche familie nobiliară rusă, rămânând orfan încă din copilărie. După ani de tinerețe zbuciumată și după slujba militară din Crimeea, s-a dăruit scrisului, dând literaturii lumii romanele monumentale „Război și pace” și „Anna Karenina”. În a doua parte a vieții a trecut printr-o adâncă frământare spirituală, îmbrățișând un creștinism al iubirii, al simplității și al neîmpotrivirii la rău, mărturisit în scrieri ca „Moartea lui Ivan Ilici” și „Învierea”. Setea lui de o viață curată l-a împins, la bătrânețe, să-și părăsească în taină casa; s-a stins la 20 noiembrie 1910 (stil vechi: 7 noiembrie) în mica gară de la Astapovo. A rămas nu doar un mare romancier, ci și un dascăl al conștiinței.

Toate familiile fericite se aseamănă între ele; fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei.

Deși coborâtor dintr-o veche familie de conți, spre bătrânețe a îmbrăcat haine țărănești și a muncit pământul cu propriile mâini, căutând o viață pe potriva credinței sale.

S-a născut la 20 noiembrie 1858 la moșia Mårbacka, în ținutul Värmland al Suediei, într-o familie iubitoare de povești și de datini. Șchioapătând din pricina unei suferințe din copilărie, și-a găsit mângâierea în lumea basmelor și a legendelor auzite lângă vatră. A fost o vreme învățătoare, iar din amintirile și legendele meleagurilor natale a țesut romanul „Saga lui Gösta Berling” (1891), care a făcut-o cunoscută. În 1909 a devenit cea dintâi femeie încununată cu Premiul Nobel pentru Literatură, iar mai târziu cea dintâi femeie primită în Academia Suedeză. Iubită de copiii din lumea întreagă pentru „Minunata călătorie a lui Nils Holgersson”, s-a stins la 16 martie 1940, la Mårbacka, moșia pe care izbutise s-o răscumpere cu roadele scrisului ei.

„Minunata călătorie a lui Nils Holgersson” a fost scrisă la început ca o carte de geografie a Suediei, menită școlarilor, dar a ajuns una dintre cele mai iubite povești pentru copii din lume.

S-a născut la 1 aprilie 1809 (stil vechi: 20 martie) în satul Sorocinți, din ținutul Poltavei, în Ucraina de atunci a Imperiului Rus. Venit de tânăr la Sankt-Petersburg, s-a apropiat de Pușkin și a cucerit lumea literară cu povestiri pline de umor și de duh, izvorâte din folclorul ucrainean. Comedia „Revizorul” (1836) a biciuit cu râs amar corupția și micimea lumii oficiale, iar romanul „Suflete moarte” a zugrăvit, cu o artă neîntrecută, chipurile Rusiei vremii sale. În ultimii ani a fost cuprins de o adâncă criză religioasă și lăuntrică; într-un ceas de tulburare a dat focului partea a doua a „Sufletelor moarte”. S-a stins la 4 martie 1852 (stil vechi: 21 februarie) la Moscova, măcinat de post și de deznădejde.

Cu puține zile înainte de moarte, a ars manuscrisul părții a doua a romanului „Suflete moarte”, iar acea urmare a rămas pentru totdeauna pierdută lumii.

S-a născut la 29 ianuarie 1860 (stil vechi: 17 ianuarie) la Taganrog, oraș de la Marea Azov, ca nepot de iobag răscumpărat. A studiat medicina la Moscova și a rămas toată viața doctor, îngrijind bolnavii adesea fără plată și numind medicina „soția”, iar literatura „amanta” sa. Din nuvelele sale scurte, scrise cu o măiestrie și o omenie fără seamăn, a înnoit arta prozei moderne, iar prin piese ca „Pescărușul”, „Unchiul Vanea”, „Trei surori” și „Livada de vișini” a schimbat pentru totdeauna fața teatrului. Măcinat de tuberculoză, a purtat boala cu blândețe și cu discreție până la capăt. S-a stins la 15 iulie 1904 (stil vechi: 2 iulie) la Badenweiler, în Germania, unde plecase spre căutarea sănătății.

Medicina este soția mea legiuită, iar literatura este amanta mea.

A practicat medicina toată viața, adesea îngrijind gratuit țăranii săraci, și socotea că osteneala aceasta i-a dat multe dintre chipurile și povestirile din opera sa.

S-a născut la 3 aprilie 1889 la București, într-o veche familie de lăutari, și a studiat vioara la Conservatorul din capitală, unde l-a avut profesor pe Carl Flesch. La absolvire, în 1906, a compus pentru examenul de final „Hora staccato”, o miniatură strălucitoare care avea să facă înconjurul lumii și să fie preluată în repertoriul marilor violoniști. A dus arta lăutărească românească de pe terasele și grădinile de vară pe scenele de concert, cântând ani de-a rândul în orchestre de renume și impresionând prin virtuozitate. Se spune că însuși George Enescu l-ar fi socotit unul dintre cei mai desăvârșiți violoniști pe care i-a auzit. A murit la 28 martie 1949, la București, lăsând în urmă imaginea unui muzician care a înnobilat tradiția populară cu geniul interpretării.

„Hora staccato”, scrisă inițial pentru vioară în 1906, a fost transcrisă în 1930 de violonistul Jascha Heifetz și a devenit una dintre cele mai cântate piese de bis din lume, ajungând inclusiv în aranjamente pentru trompetă.

S-a născut la 8 septembrie 1841 la Nelahozeves, un sat pe Vltava, la nord de Praga, fiul unui hangiu și măcelar. Muzician de adâncă credință catolică, a ajuns celebru cu ajutorul lui Johannes Brahms, care i-a recomandat „Dansurile slave” unui editor, deschizându-i drumul spre recunoașterea europeană. Între 1892 și 1895 a condus Conservatorul Național din New York, iar din impresiile lumii noi a izvorât Simfonia a IX-a „Din Lumea Nouă”, alături de Cvartetul „American”. Din durerea pierderii primilor săi copii s-a născut monumentalul „Stabat Mater”, mărturie a suferinței transfigurate prin rugăciune. A rămas până la capăt legat de folclorul boem și de rădăcinile sale țărănești. A murit la 1 mai 1904, la Praga.

Dvořák a fost pasionat de trenuri și de porumbei: mergea des la gara din Praga să noteze locomotivele, iar când nu putea, își trimitea ginerele, compozitorul Josef Suk, să afle numerele lor.

S-a născut la 2 martie 1824 la Litomyšl, în Boemia, copil-minune care cânta în public de la o vârstă fragedă. Considerat părintele muzicii naționale cehe, a compus opera „Mireasa vândută”, devenită simbol al operei populare cehe, și a militat pentru o artă înrădăcinată în sufletul poporului său. Momentul său definitoriu a venit odată cu surzenia totală, instalată în 1874, sub apăsarea căreia a scris cea mai mare parte a ciclului simfonic „Vlast” („Patria mea”), din care face parte celebra poemă simfonică „Vltava (Moldova)”. Boala și necazurile i-au întunecat ultimii ani, iar mintea i s-a stins treptat. A murit la 12 mai 1884, la Praga.

Smetana și-a strecurat propria dramă în muzică: în cvartetul de coarde „Din viața mea” a redat, printr-un ton acut și strident susținut la vioară, țiuitul din urechi care i-a vestit surzenia.

S-a născut în jurul anului 1548 la Ávila, în Spania, orașul sfintei Tereza, și a plecat de tânăr la Roma, unde a studiat la Collegium Germanicum, fiind hirotonit preot în 1575. Cel mai important compozitor spaniol al Renașterii, a scris exclusiv muzică sacră — liturghii, motete și imnuri — de o intensă adâncime mistică, în spiritul reformei catolice. Întors în Spania, a slujit ca preot și maestru de capelă în serviciul împărătesei Maria de Austria, la mănăstirea Descalzas Reales din Madrid. Culmea creației sale este „Officium Defunctorum” din 1605, un recviem la șase voci scris la moartea împărătesei, socotit una dintre capodoperele muzicii funebre. A murit la 27 august 1611, la Madrid, rămas până la capăt smerit slujitor al altarului și al cântului sacru.

Spre deosebire de mulți contemporani, Victoria nu a compus niciodată muzică profană: întreaga sa operă păstrată este religioasă, semn al vocației sale de preot mai presus de cariera de muzician.

S-a născut la 31 martie 1596, în orașul care astăzi îi poartă numele, La Haye en Touraine (Descartes), din Franța. Format la colegiul iezuit din La Flèche și licențiat în drept la Poitiers, a ales însă calea meditației și a matematicii, călătorind prin Europa în anii tinereții. Așezat mai apoi în Provinciile Unite ale Țărilor de Jos, a scris acolo cele mai însemnate opere ale sale, între care „Discursul despre metodă” (1637) și „Meditații despre filosofia primă” (1641). Pornind de la îndoiala metodică, a căutat un temei de nezdruncinat al cunoașterii și l-a aflat în însuși actul gândirii, deschizând astfel drumul filosofiei moderne. În matematică a întemeiat geometria analitică, unind algebra cu geometria prin sistemul de coordonate ce îi poartă numele. Chemat la curtea reginei Cristina a Suediei, a murit la Stockholm, la 11 februarie 1650, răpus de o pneumonie.

Cuget, deci exist.

Avea obiceiul de a medita și scrie dimineața, în pat, târziu; se spune că programul impus la Stockholm de regina Cristina, cu lecții în zori de iarnă, i-ar fi grăbit sfârșitul.

S-a născut la 5 mai 1813, la Copenhaga, în Danemarca, cel mai mic dintre copiii unui negustor bogat și adânc religios, a cărui melancolie i-a marcat firea. A studiat teologia și filosofia la Universitatea din Copenhaga, dar a ales să rămână un scriitor liber, publicând adesea sub pseudonime prin care punea față în față felurile omenești de a trăi. Ruptura logodnei cu Regine Olsen a fost momentul care i-a hotărât destinul de gânditor solitar, dăruit scrisului. În opere precum „Frică și cutremur”, „Ori/ori” și „Boala de moarte”, a cercetat credința, angoasa, deznădejdea și saltul lăuntric prin care omul se leagă de Dumnezeu, așezând individul mai presus de sistem. Este socotit un părinte al existențialismului și un neîntrecut gânditor creștin al subiectivității. A murit la Copenhaga, la 11 noiembrie 1855, epuizat după o aprigă polemică împotriva bisericii oficiale daneze.

Viața poate fi înțeleasă doar privind înapoi, dar trebuie trăită privind înainte.