Științe

Saturn este atât de ușor pentru mărimea lui, încât, dacă ar exista un ocean destul de mare, ar pluti pe apă.

Stelele nu „clipesc” cu adevărat: lumina lor tremură pentru că trece prin straturile agitate ale atmosferei Pământului.

Pe Venus, o zi durează mai mult decât un an: planeta se rotește în jurul axei mai încet decât se învârte în jurul Soarelui.

Soarele cuprinde peste 99,8% din toată masa Sistemului Solar; tot restul — planete, luni, comete — e doar o firimitură pe lângă el.

Planeta Neptun a fost descoperită mai întâi „pe hârtie”, prin calcule, și abia apoi găsită pe cer, în 1846, chiar acolo unde spuneau socotelile.

Unele stele pe care le vezi noaptea și-au trimis lumina spre tine acum mii de ani. Privind cerul, privești, de fapt, trecutul.

Cea mai apropiată stea de noi, după Soare, este Proxima Centauri — la peste 4 ani-lumină, adică peste 40.000 de miliarde de kilometri.

Calea Lactee, galaxia noastră, are undeva între 100 și 400 de miliarde de stele — și e doar una dintre miliardele de galaxii.

Urmele pașilor lăsate de astronauți pe Lună vor rămâne acolo milioane de ani: nu e nici vânt, nici ploaie care să le șteargă.

Jupiter e atât de mare încât toate celelalte planete din Sistemul Solar ar încăpea, la un loc, înăuntrul lui.

În spațiu nu există sunet: fără aer prin care să se plimbe, o explozie uriașă ar fi complet tăcută.

Galaxia Andromeda, cel mai îndepărtat lucru vizibil cu ochiul liber, e atât de departe încât lumina ei a pornit spre noi acum vreo 2,5 milioane de ani.

„Luceafărul” pe care îl vezi strălucind în zori sau în amurg nu e o stea, ci planeta Venus.

Inelele strălucitoare ale lui Saturn sunt făcute mai ales din nenumărate bucăți de gheață, de la firimituri până la bolovani.

Soarele face un tur complet în jurul centrului Căii Lactee o dată la vreo 225 de milioane de ani — un singur „an galactic”.

Găurile negre au o gravitație atât de puternică încât nici măcar lumina nu poate scăpa din ele.

Cometa Halley trece pe lângă noi cam o dată la 76 de ani; ultima oară a fost în 1986, iar următoarea întâlnire va fi prin 2061.

Ploile de stele căzătoare se nasc când Pământul trece prin urma de praf lăsată de o cometă; firicelele de praf ard în atmosferă și lasă dâre de lumină.

Mercur, cea mai apropiată planetă de Soare, nu are nicio lună a lui.

Cel mai mare vulcan din Sistemul Solar e pe Marte: Olympus Mons, de aproape trei ori mai înalt decât Everestul.

O zi pe Marte e surprinzător de aproape de a noastră: 24 de ore și 37 de minute.

Soarele nostru e o stea de vârstă mijlocie, de aproape 4,6 miliarde de ani — cam la jumătatea vieții.

Peste vreo 5 miliarde de ani, Soarele va crește și va deveni o „gigantă roșie”, uriașă și portocalie.

Lumina Lunii ajunge la noi în doar 1,3 secunde; a Soarelui, în peste 8 minute.

Există planete „rătăcitoare”, fără nicio stea, care plutesc singure prin întunericul galaxiei.

Pe Jupiter e o furtună mai mare decât Pământul întreg — Marea Pată Roșie — care se învârte de sute de ani.

Un an pe Neptun ține cât 165 de ani pământeni: de la descoperirea ei, în 1846, abia a făcut o singură tură completă în jurul Soarelui.

Steaua Polară nu e cea mai strălucitoare de pe cer; cea mai strălucitoare stea a nopții e Sirius.

„Steaua Nordului” se schimbă în mii de ani: acum e Polaris, dar cu 4.000 de ani în urmă era Thuban, iar cândva va fi Vega.

Constelațiile sunt doar desene pe care le facem noi: stelele dintr-una pot fi, de fapt, la distanțe uriașe una de alta.