Artă

Ciclul de fresce al lui Giotto din Capela Scrovegni de la Padova, finalizat în jurul anului 1305, cuprinde aproximativ 38 de scene din viața Fecioarei și a lui Hristos. Bolta de un albastru profund, presărată cu stele, sugerează cerul și rămâne una dintre cele mai emoționante realizări ale picturii preRenascentiste.

Gheorghe Petrașcu este cunoscut pentru materia densă și pastoasă a picturilor sale, cu straturi groase de vopsea aplicate în timp, care dau suprafeței o strălucire de smalț. Temele sale predilecte au fost interioarele, vasele, florile și peisajele orașelor din Italia și Franța, tratate cu o cromatică profundă.

Fresca, tehnică folosită la Voroneț și de Giotto, presupune aplicarea pigmenților pe tencuiala încă umedă („buon fresco”). Pe măsură ce varul se usucă și se carbonatează, culoarea se leagă chimic de perete, devenind parte din zid — motiv pentru care pictorul trebuia să lucreze rapid, doar cât rămânea tencuiala proaspătă.

Frescele exterioare ale mănăstirilor din nordul Moldovei, precum Voroneț, Sucevița, Humor și Moldovița, sunt un caz rar în arta europeană: pictura acoperă integral fațadele exterioare ale bisericilor. Faptul că aceste culori au rezistat sub cerul liber peste cinci secole, în ciuda ploilor și înghețurilor, rămâne parțial un mister pentru specialiști.

În pictura murală bizantină și în frescele moldovenești, aureolele sfinților și fondurile aurii nu erau întotdeauna executate cu aur veritabil, ci adesea imitate prin pigmenți galbeni și tehnici de suprafață. La interioarele bogate se folosea însă și foița de aur aplicată pe un strat de bol, pentru a reflecta lumina lumânărilor.