Carte

Am citit despre unele lucruri și le-am cugetat atât de mult, încât uneori mi se pare că le-am trăit.

Prietenii mei cei mai buni sunt aceia care nu au trăit niciodată și totuși îmi vorbesc din cărți.

În mintea fiecărui om citit stau adunate toate cărțile pe care le-a citit.

Dacă vrei să citești cărțile cele mai bune, cea dintâi condiție este să nu le citești niciodată pe cele proaste, căci viața e scurtă.

O carte adevărată este roada cea mai aleasă a vieții unui om.

O bibliotecă proprie înseamnă un fel de continuă nemulțumire față de tot ce nu ai apucat încă să citești.

Cine citește trăiește cinci mii de ani: a fost de față când Cain l-a ucis pe Abel.

Mi-am închipuit întotdeauna Raiul ca pe un fel de bibliotecă.

Dintre toate uneltele omului, cea mai uimitoare este, fără îndoială, cartea.

O femeie trebuie să aibă bani și o cameră a ei, dacă vrea să scrie.

Uneori visez că, în ziua Judecății, cei ce au iubit cărțile nu vor avea nevoie de răsplată: Dumnezeu îi va vedea și va spune că nu mai au ce primi, căci au iubit lectura.

Cine nu citește n-are cu ce gândi, iar cine gândește fără să citească rătăcește.

O carte bună îți ține de urât mai bine decât mulți oameni.

Cartea este pentru mine o făptură vie, cu care intru în legătură ca și cu un om.

Câtă vreme mai am cărți de citit, nu mă tem de plictiseală, nici de singurătate.

Cărțile bune se răzbună: ele cer să fie citite de mai multe ori.

Un om care citește mult și cu judecată își lărgește necontenit hotarele minții.

Știai că Vasile Alecsandri a adunat și publicat culegerea „Poezii populare ale românilor” (1852–1853, ediția întregită 1866), salvând de la uitare balade precum „Miorița” și „Toma Alimoș”? El a spus că poporul român „e un mare poet”, iar munca sa a devenit izvor pentru scriitorii de mai târziu.

Știai că Vasile Alecsandri a câștigat în 1878, la Montpellier, marele premiu al unui concurs internațional de poezie latină cu „Cântecul gintei latine”, fiind ales dintre poeți din toate țările de limbă romanică?

Știai că Ion Luca Caragiale, pe lângă comediile „O scrisoare pierdută” și „O noapte furtunoasă”, a scris și o dramă tulburătoare, „Năpasta” (1890), dovedind că maestrul râsului stăpânea la fel de bine și tragedia?

Știai că I. L. Caragiale și-a petrecut ultimii ani ai vieții la Berlin, unde s-a mutat cu familia în 1904 și unde a murit în 1912, departe de scena bucureșteană pe care o cunoscuse atât de bine?

Știai că George Coșbuc a fost numit „poetul țărănimii”, iar volumul său de debut, „Balade și idile” (1893), aduce în versuri viața satului ardelenesc, cu nunți, hore și munca la câmp, în poezii ca „Nunta Zamfirei”?

Știai că George Coșbuc a tradus în românește „Divina Comedie” a lui Dante, o muncă uriașă la care a lucrat ani de zile și care a fost tipărită integral abia după moartea sa?

Știai că Octavian Goga, poetul „pătimirii noastre”, a fost și om politic, ajungând chiar prim-ministru al României pentru scurtă vreme, în 1937–1938, singurul mare poet român care a condus un guvern?

Știai că volumul de debut al lui Octavian Goga, „Poezii” (1905), a cântat suferința și dorul de libertate al românilor din Ardealul aflat încă sub stăpânire străină, în poeme ca „Oltul” și „Plugarii”?

Știai că Tudor Arghezi a debutat editorial abia la 47 de ani, în 1927, cu volumul „Cuvinte potrivite”, dar a scandalizat și încântat prin curajul de a face poezie din cuvinte considerate până atunci „urâte” sau nepotrivite?

Știai că numele adevărat al lui Tudor Arghezi era Ion N. Theodorescu, iar pseudonimul „Arghezi” l-a legat el însuși de Argeș, râul copilăriei sale, dându-i astfel un sunet aparte?

Știai că Lucian Blaga a fost, în același timp, poet, dramaturg și filosof, construind un întreg sistem filosofic în care așeza „misterul” în centrul cunoașterii, iar volumul său de debut, „Poemele luminii” (1919), l-a impus dintr-odată?

Știai că Lucian Blaga a fost ales membru al Academiei Române în 1936, iar discursul său de recepție, „Elogiul satului românesc”, cuprinde faimoasa idee că „veșnicia s-a născut la sat”?

Știai că poetul Ion Barbu, autorul volumului ermetic „Joc secund” (1930), era în viața de zi cu zi matematicianul Dan Barbilian, profesor universitar la București și autor de studii recunoscute în geometrie?