Oameni

Născut în Cody, Wyoming, Jackson Pollock a fost figura centrală a expresionismului abstract american și inventatorul „picturii prin picurare”. Așezând pânza pe podea, turna și stropea culoarea din toate părțile, într-un dans al gestului liber care i-a adus porecla „Jack the Dripper”. Pânze precum „Autumn Rhythm” și „Blue Poles” par furtuni de energie prinse pentru totdeauna. Sub această forță se ascundea însă un om fragil, frământat, care s-a stins prea devreme, la doar 44 de ani.

Născut la Daugavpils, în Letonia, și emigrat copil în America, Mark Rothko a devenit unul dintre marii maeștri ai expresionismului abstract. A ajuns la faimoasele sale câmpuri de culoare — benzi orizontale, luminoase, care plutesc unele peste altele — dorind să exprime „emoțiile umane fundamentale: tragedia, extazul, destinul”. Cele 14 pânze din Capela Rothko din Houston, în tonuri grave, rămân un loc de rugăciune tăcută pentru orice suflet. A murit înainte de a-și vedea capodopera așezată la locul ei.

Născut la Pitaru, în Dâmbovița, Nicolae Grigorescu este socotit întemeietorul picturii moderne românești și adevăratul pictor național al țării. Plecat cu bursă la Paris și legat de Școala de la Barbizon, s-a întors acasă purtând lumina în privire și dragostea pentru satul românesc în suflet. „Carul cu boi”, țărăncile și peisajele lui blânde au ridicat viața simplă la rang de icoană. „Aleg, nu corectez — fac ce-mi place mie, ce corespunde sufletului meu”, mărturisea el.

Născut la Câmpulung-Muscel, Theodor Aman este considerat cel dintâi artist român modern și părintele școlii românești de pictură. Împreună cu Gheorghe Tattarescu a înființat, în 1864, Școala de Belle-Arte din București, fiind cel dintâi ei director și profesor de pictură. Vreme de aproape trei decenii a fost figura cea mai influentă a artelor românești, deschizând drum tinerelor talente. A pictat cu egală măiestrie scene istorice, portrete și tablouri de familie, așezând temelia unei tradiții.

Ștefan Luchian, „poetul florilor”, este unul dintre cei mai iubiți pictori români, un suflet care a văzut frumusețea în lucrurile mărunte. Anemonele, garoafele și „Lăutul” lui strălucesc de o lumină caldă, blândă, izvorâtă parcă dintr-o rugăciune. Lovit de o boală necruțătoare care i-a paralizat treptat trupul, a continuat să picteze cu penelul legat de mână, biruind durerea prin frumusețe. Viața lui este mărturia că lumina lăuntrică poate învinge chiar și cea mai grea suferință.

Născut la Bârlad, Nicolae Tonitza a fost pictorul cu suflet cald care a nemurit chipurile copiilor cu ochii lor mari, catifelați, plini de nevinovăție. Culoarea lui limpede și duioasă a îmbrăcat deopotrivă portrete, țărănci și peisaje, într-o poezie a tandreței. A fost și un gazetar și critic de artă înflăcărat, apărând mereu adevărul și frumosul. Prin privirile de copil pe care le-a pictat, Tonitza a rămas un izvor de gingășie pentru sufletul românesc.

Născut la București, Ion Andreescu a fost un mare peisagist și unul dintre reprezentanții impresionismului românesc, cu o privire adâncă și gravă asupra naturii. A predat ani buni desen la Seminarul din Buzău, apoi a plecat la Paris și la Barbizon, unde a lucrat alături de Grigorescu. Pădurile, câmpurile și țărăncile lui au o tăcere solemnă, o poezie a pământului simțită până în măduvă. S-a stins de tuberculoză la doar 32 de ani, lăsând în urmă o operă scurtă, dar de o adâncime rară.

Născut la Craiova, Corneliu Baba este socotit cel mai mare portretist român, un maestru care căuta în chipul omului adâncimea sufletului. Pe urmele lui Rembrandt, își pregătea portretele prin nenumărate schițe ale mâinilor și ochilor, văzând în mâini o cheie a caracterului omenesc. La bătrânețe a pictat ample serii de „Arlechini” și „Regi nebuni”, cu o gravitate ce amintește de ultimul Goya. Prin arta lui, portretul a redevenit o oglindă a demnității și a tainei omenești.

Născut la Iași, Theodor Pallady a plecat mai întâi să studieze ingineria la Dresda, dar chemarea culorii l-a purtat la Paris, în atelierul lui Gustave Moreau, alături de un tânăr Henri Matisse. A rămas toată viața credincios frumuseții liniștite, măsurate cu rațiune și duh, mărturisind despre sine: „Nu sunt modern, sunt din toate timpurile.” Naturile sale statice și interioarele scăldate în lumină rece poartă o eleganță gravă, ca a lucrurilor care nu îmbătrânesc. A pictat până târziu, la București, unde s-a stins în 1956, lăsând în urmă o operă ce respiră tăcere și noblețe.

Ansel Adams a fost fotograful care a prins sufletul Vestului american în alb și negru, mai ales priveliștile parcului Yosemite, pe care le-a iubit ca pe o catedrală sub cerul liber. Imaginile lui — munți, furtuni, luna deasupra stâncii Half Dome — au o forță și o limpezime care le-au făcut icoane ale fotografiei. Împreună cu Fred Archer a pus la punct „Sistemul Zonelor”, o metodă riguroasă de a stăpâni lumina și umbra. Dincolo de artă, a fost și un apărător înflăcărat al naturii sălbatice, folosindu-și fotografiile spre a-i îndemna pe oameni s-o ocrotească. S-a stins în 1984, în California.

Francezul Henri Cartier-Bresson a studiat mai întâi pictura și literatura, dar și-a găsit chemarea în fotografie, cu un aparat mic pe care îl purta discret prin lume. El a numit „momentul decisiv” acea clipă în care înfățișarea lucrurilor dezvăluie dintr-odată tâlcul unei întâmplări — și a făcut din surprinderea ei o adevărată artă. Este socotit unul dintre părinții fotografiei de stradă și ai fotojurnalismului. În 1947 a întemeiat, alături de Robert Capa și alți prieteni, agenția Magnum Photos. A străbătut lumea cu ochiul mereu treaz și s-a stins în 2004, în sudul Franței.