Oameni

Știai că Muzeul Prado din Madrid adăpostește „Las Meninas” a lui Velázquez, considerată una dintre cele mai analizate picturi din istoria artei? Prado deține și o vastă colecție de opere ale lui Goya.

Știai că Rijksmuseum din Amsterdam găzduiește „Rondul de noapte” al lui Rembrandt? Această pictură monumentală este atât de importantă încât a fost restaurată public, sub ochii vizitatorilor și cu ajutorul tehnologiei moderne.

Știai că MoMA (Muzeul de Artă Modernă) din New York deține „Noaptea înstelată” a lui Vincent van Gogh? Este una dintre cele mai iubite și reproduse picturi ale artei moderne.

Știai că Muzeul Național de Artă al României păstrează opere ale marilor pictori români, precum Nicolae Grigorescu și Theodor Aman? Clădirea Palatului a fost avariată în timpul Revoluției din 1989 și ulterior restaurată.

Știai că unul dintre cele mai mari furturi de artă din istorie a avut loc în 1990, la Muzeul Isabella Stewart Gardner din Boston? Hoții au furat 13 opere, printre care lucrări de Rembrandt și Vermeer, care nu au fost recuperate nici astăzi.

Știai că „Țipătul” al lui Edvard Munch a fost furat de mai multe ori? Versiuni ale celebrei picturi au fost sustrase în 1994 și 2004 din muzee norvegiene, dar au fost ulterior recuperate.

Știai că cel mai scump tablou vândut vreodată la licitație este „Salvator Mundi”, atribuit lui Leonardo da Vinci? A fost adjudecat în 2017 la Christie's pentru circa 450 de milioane de dolari.

Știai că falsificatorul olandez Han van Meegeren a păcălit experți vânzând tablouri false pe care le prezenta drept opere autentice ale lui Vermeer? Frauda sa a fost descoperită abia după al Doilea Război Mondial.

Știai că unele expoziții temporare atrag mulțimi record, cu ore de așteptare la coadă? Marile retrospective dedicate unor artiști precum Leonardo, Vermeer sau Van Gogh se numără printre cele mai vizitate din istorie.

Renașterea (secolele XV-XVI, Italia) a readus în artă echilibrul, perspectiva liniară și proporțiile inspirate din Antichitatea greco-romană. O recunoști după compozițiile simetrice, corpurile idealizate și profunzimea spațială realistă. Reprezentant: Leonardo da Vinci, autorul „Giocondei”.

În Renaștere, Michelangelo Buonarroti a pictat plafonul Capelei Sixtine între 1508 și 1512, un ansamblu de figuri musculoase și monumentale specifice acestui curent care celebra grandoarea corpului uman.

Rafael Sanzio, unul dintre cei trei mari maeștri ai Renașterii alături de Leonardo și Michelangelo, e recunoscut pentru compozițiile armonioase și pentru Madonele sale senine; fresca „Școala din Atena” e un manifest al idealurilor renascentiste.

Barocul (circa 1600-1750) se recunoaște după dramatism, mișcare intensă, contraste puternice de lumină și umbră și compoziții teatrale, gândite să emoționeze privitorul. Caravaggio a fost pionierul acestui stil prin tehnica „clarobscurului”.

În Baroc, flamandul Peter Paul Rubens a impus figuri pline, senzuale și scene pline de energie și culoare; atelierul său uriaș producea pânze monumentale la comandă pentru curțile europene.

Rembrandt van Rijn, maestru olandez al Barocului, e celebru pentru felul în care folosea lumina pentru a scoate chipurile din penumbră; autoportretele sale, pictate de-a lungul întregii vieți, sunt o cronică a propriei îmbătrâniri.

Romantismul (prima jumătate a secolului XIX) a pus accent pe emoție, imaginație, natură sublimă și pasiune, în locul rațiunii neoclasice. Îl recunoști după intensitatea dramatică și culoarea vibrantă. Eugène Delacroix, cu „Libertatea conducând poporul”, e un reprezentant emblematic.

În Romantism, englezul J.M.W. Turner a pictat furtuni, mări și cețuri luminoase în care formele aproape se dizolvă în culoare și lumină, anticipând cu decenii pictura modernă.

Romantismul german e reprezentat de Caspar David Friedrich, ale cărui peisaje cu siluete singuratice în fața naturii imense („Călător deasupra mării de ceață”) exprimă sentimentul de mister și de sublim specific curentului.

Realismul (mijlocul secolului XIX) a înfățișat viața obișnuită a țăranilor și muncitorilor fără idealizare, refuzând subiectele istorice sau mitologice. Îl recunoști după scenele cotidiene tratate cu seriozitate. Gustave Courbet, autor al pânzei „Spărgătorii de piatră”, a fost liderul mișcării.

Impresionismul (anii 1870, Franța) surprinde impresia de moment și jocul luminii naturale, folosind tușe scurte, vizibile și culori pure. Numele vine de la tabloul lui Claude Monet, „Impresie, răsărit de soare” (1872).

În Impresionism, Claude Monet a pictat serii ale aceluiași motiv - nuferi, catedrala din Rouen, căpițe de fân - la ore și în anotimpuri diferite, pentru a arăta cum lumina schimbă complet aspectul unui subiect.

Pierre-Auguste Renoir, impresionist, e cunoscut pentru scenele vesele de societate și pentru nuduri luminoase; „Balul de la Moulin de la Galette” surprinde lumina filtrată prin frunze peste o mulțime dansând.

Edgar Degas, asociat Impresionismului, a preferat scenele de interior și e celebru pentru baletistele sale surprinse în mișcare, din unghiuri neobișnuite inspirate de fotografie și de gravura japoneză.

În Postimpresionism, Vincent van Gogh a folosit tușe groase, vârtejuri de culoare și tonuri intense pentru a exprima emoție; a pictat „Noaptea înstelată” în 1889, în timp ce era internat la sanatoriul din Saint-Rémy.

Postimpresionistul Paul Cézanne a redus natura la forme geometrice de bază - sferă, con, cilindru - și e considerat un părinte al artei moderne; căutările sale au deschis drumul spre Cubism.

Paul Gauguin, postimpresionist, a folosit culori plate și puternice și subiecte exotice inspirate din perioada petrecută în Tahiti, căutând o artă mai „primitivă” și simbolică, departe de civilizația europeană.

Pointilismul (sau divizionismul) construiește imaginea din puncte mici de culoare pură, alăturate, pe care ochiul le amestecă de la distanță. Georges Seurat a inaugurat tehnica cu „O duminică după-amiază pe insula Grande Jatte”.

Art Nouveau (circa 1890-1910) a fost un stil decorativ recunoscibil după liniile curbe, ondulate, inspirate din plante și flori, aplicat în pictură, arhitectură și obiecte. Gustav Klimt, cu „Sărutul” acoperit de foiță de aur, e unul dintre exponenții săi.

Fovismul (circa 1905) se recunoaște după culorile violente, pure și nenaturale, aplicate în tușe libere; numele vine de la „fauves” (fiare sălbatice), poreclă dată de un critic ironic. Henri Matisse a fost liderul acestui curent.

Expresionismul redă emoțiile și angoasa interioară prin deformarea formelor și culori intense. Norvegianul Edvard Munch a anticipat curentul cu „Strigătul” (1893), în care peisajul însuși pare că vibrează de neliniște.