Oameni

S-a născut la 5 mai 1813, la Copenhaga, în Danemarca, cel mai mic dintre copiii unui negustor bogat și adânc religios, a cărui melancolie i-a marcat firea. A studiat teologia și filosofia la Universitatea din Copenhaga, dar a ales să rămână un scriitor liber, publicând adesea sub pseudonime prin care punea față în față felurile omenești de a trăi. Ruptura logodnei cu Regine Olsen a fost momentul care i-a hotărât destinul de gânditor solitar, dăruit scrisului. În opere precum „Frică și cutremur”, „Ori/ori” și „Boala de moarte”, a cercetat credința, angoasa, deznădejdea și saltul lăuntric prin care omul se leagă de Dumnezeu, așezând individul mai presus de sistem. Este socotit un părinte al existențialismului și un neîntrecut gânditor creștin al subiectivității. A murit la Copenhaga, la 11 noiembrie 1855, epuizat după o aprigă polemică împotriva bisericii oficiale daneze.

Viața poate fi înțeleasă doar privind înapoi, dar trebuie trăită privind înainte.

Și-a publicat multe cărți sub pseudonime elaborate — Johannes de Silentio, Victor Eremita, Anti-Climacus —, ca și cum ar fi pus în scenă mai multe voci ce se contraziceau între ele.

S-a născut la 2 februarie 1868, în satul Butoiești, din județul Mehedinți, în România. Și-a făcut studiile la București, apoi în străinătate, la Paris și la Leipzig, unde a lucrat în laboratorul de psihologie experimentală al lui Wilhelm Wundt. Întors în țară, a devenit profesor de filosofie la Universitatea din București și a condus reviste de seamă, între care „Noua Revistă Română” și „Ideea Europeană”. Gândirea sa a rodit în doctrina „personalismului energetic”, care așază în centru persoana ca energie creatoare, precum și în studii temeinice despre psihologia poporului român. A fost ales membru și, între 1938 și 1941, președinte al Academiei Române. A murit la 6 martie 1957, la București, în anii grei ai instaurării regimului comunist.

În tinerețe a studiat la Leipzig cu Wilhelm Wundt, întemeietorul psihologiei experimentale, aducând în cultura română ecoul acestei noi științe a sufletului.

S-a născut la 3 martie 1904, la București, în România. A studiat filosofia și dreptul la București, apoi a urmat cursuri la Paris, la Sorbona și la École des Hautes Études, formându-se ca filosof, sociolog și economist. A făcut parte din strălucita generație interbelică grupată în jurul lui Nae Ionescu și a fost un colaborator apropiat al lui Dimitrie Gusti în cercetările sociologice ale satului românesc. Opera sa cea mai cunoscută, „Dimensiunea românească a existenței”, caută să deslușească felul aparte în care poporul român trăiește ființa și lumea. Arestat de regimul comunist și condamnat în 1948, a îndurat temnița cu o rară demnitate, ocrotindu-și tovarășii de suferință. A murit la 28 octombrie 1952, în închisoarea de la Aiud, rămânând în amintire ca mărturisitor.

Să nu ne răzbunați.

Se spune că, în frigul temniței de la Aiud, s-a întins pe lespedea rece pentru a-l feri de moarte pe un deținut mai tânăr, faptă care i-ar fi grăbit propriul sfârșit.

S-a născut la 6 octombrie 1902, în satul Boteni, din județul Muscel (astăzi Argeș), în România, fiu de preot. A studiat dreptul la Cluj, unde și-a luat doctoratul, și s-a format ca economist și gânditor de o uimitoare vervă. În tinerețe a cunoscut ispita ideilor de stânga, dar și-a găsit apoi așezarea într-un creștinism ortodox trăit cu ardoare, devenind unul dintre marii mărturisitori ai credinței. Regimul comunist l-a aruncat în temniță ani îndelungați, la Aiud și în alte închisori, unde a suferit fără să se lepede de crezul său. Cunoscut mai mult prin cuvântul viu decât prin cărți, a fost numit „Socrate al românilor” pentru harul său de a filosofa în dialog. A murit la 3 decembrie 1991, la București, curând după căderea regimului care îl prigonise.

Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal rațional venit din neant și mergând spre neant.

A lăsat foarte puțină operă scrisă publicată în timpul vieții; renumele său s-a răspândit mai ales prin aforismele și convorbirile purtate cu cei care îl vizitau într-o modestă locuință din București.

Știai că Socrate nu a lăsat niciun rând scris? Tot ce cunoaștem despre gândirea lui ne vine prin alții, mai ales prin Platon și Xenofon, care i-au pus în gură dialoguri și idei. Din pricina aceasta, până azi cercetătorii se ceartă cât din „Socrate” este om real și cât este personajul plăsmuit de ucenicii lui.

Știai că, înainte de a deveni filosof, Socrate a fost soldat greu înarmat, un hoplit? A luptat în Războiul peloponesiac, iar la asediul de la Potideea și în retragerea de la Delion contemporanii i-au lăudat curajul și tăria de a îndura frigul și oboseala. Platon povestește că mergea desculț prin zăpadă, netulburat, în vreme ce ceilalți dârdâiau înfofoliți.

Știai că Diogene Cinicul locuia, după tradiție, într-un vas mare de lut, un fel de butoi pentru păstrat vinul sau grânele? Nu avea nevoie nici de casă, nici de avere, iar când a văzut un copil bând apă din căușul palmelor, se spune că și-a aruncat și ultima ceașcă, mustrându-se că un copil îl întrecuse la simplitate.

Știai că numele „Platon” pare a fi de fapt o poreclă? În greacă „platys” înseamnă lat, iar tradiția spune că i s-ar fi zis așa fie pentru umerii lați, fie pentru fruntea largă. Numele lui de la naștere ar fi fost Aristocles, după bunicul său.

Știai că deasupra intrării în Academia lui Platon ar fi stat scris „Să nu intre nimeni neștiutor de geometrie”? Pentru Platon, matematica nu era doar o unealtă, ci o treaptă a sufletului către adevărurile eterne, iar cine nu trecuse prin ea nu era pregătit pentru filosofie.

Știai că Aristotel a fost, ani la rând, dascălul lui Alexandru cel Mare? Regele Filip al Macedoniei l-a chemat să-l învețe pe fiul său de vreo treisprezece ani, iar mai târziu, când Alexandru a pornit spre Asia, le-a cerut ostașilor să adune plante și animale necunoscute și să i le trimită bătrânului învățător, mereu lacom de a cunoaște lumea firească.

Știai că Aristotel a fost un naturalist pasionat, care petrecea ceasuri studiind viețuitoarele mării? A descris cu uimitoare exactitate cum se împerechează caracatița și cum crește puiul în interiorul unor pești, observații atât de fine încât unele au fost confirmate abia în secolul al nouăsprezecelea, când zoologii au ajuns din urmă ceea ce el văzuse cu ochiul liber.

Știai că Immanuel Kant era atât de punctual în plimbarea lui zilnică, încât se spune că vecinii din Königsberg își potriveau ceasurile după el? Ieșea pe aceeași cărare, la aceeași oră, an de an, iar legenda adaugă că singura dată când și-a stricat orarul a fost când a citit „Emil” al lui Rousseau și a uitat de lume.

Știai că Immanuel Kant nu a părăsit aproape niciodată orașul său natal? A trăit și a murit la Königsberg, cutreierând cu mintea universul întreg fără să se depărteze mai mult de câteva zeci de kilometri de casă. Scria despre popoare și tărâmuri îndepărtate bazându-se pe cărți, jurnale de călătorie și conversații cu negustori și călători.

Știai că Friedrich Nietzsche a fost cel mai tânăr profesor de filologie clasică din vremea sa? A primit catedra la Universitatea din Basel la doar douăzeci și patru de ani, înainte chiar de a-și fi terminat doctoratul, care i-a fost acordat fără examen, pe temeiul lucrărilor publicate.

Știai că prăbușirea minții lui Nietzsche ar fi început, după tradiție, în piața din Torino? Se povestește că, văzând un birjar bătându-și calul, s-ar fi aruncat plângând de gâtul animalului, ca să-l apere, și că de atunci nu și-a mai revenit niciodată pe deplin, petrecându-și ultimii ani în tăcere și boală, îngrijit de mamă și de soră.

Știai că Nietzsche a scris unele dintre operele sale târzii ajutându-se de o mașină de scris, fiindcă vederea slăbită și durerile de cap îl chinuiau cumplit? Aparatul, un fel de bilă suedeză cu taste așezate în cerc, l-a fascinat, iar el însuși a observat, tulburat, că unealta de scris îi schimba felul de a gândi și de a se exprima.

Știai că, după tradiția confucianistă, Confucius a fost multă vreme un mic funcționar înainte de a deveni învățător rătăcitor? A ținut socoteala hambarelor și a supravegheat vitele unui stăpân, iar mai apoi a colindat statele Chinei ani la rând, oferindu-și sfaturile domnitorilor, cei mai mulți surzi la vorbele lui despre dreptate și bună cârmuire.

Știai că învățăturile lui Confucius nu au fost scrise de el, ci strânse de ucenicii lui după moartea maestrului? Cartea „Analectele” este o culegere de vorbe și scurte întâmplări, deschisă adesea cu formula „Maestrul a spus”, semn că discipolii au vrut să păstreze glasul viu al dascălului, nu un tratat închegat.

Știai că René Descartes avea obiceiul de a lucra dimineața în pat, cufundat în gânduri până târziu? Era firav din copilărie și prețuia mult somnul și tihna, iar cele mai bune idei, spunea el, îi veneau în ceasurile de odihnă dinaintea trezirii depline.

Știai că această deprindere i-a fost, poate, fatală? Chemat de regina Cristina a Suediei să o învețe filosofie, Descartes a fost silit să-i dea lecții în zori, pe la cinci dimineața, în frigul aspru al iernii nordice. Neobișnuit cu ora și cu gerul, s-a îmbolnăvit de plămâni și a murit la Stockholm, la nici un an de la sosire.

Știai că Descartes ar fi fost inspirat de trei vise ciudate petrecute într-o singură noapte de noiembrie? Tânăr ostaș încartiruit lângă o sobă caldă, ar fi avut viziuni pe care le-a socotit un semn ceresc că menirea lui este să întemeieze o nouă știință a rațiunii, unind toate cunoștințele într-un singur trunchi.

Știai că Hipatia din Alexandria preda filozofie și matematică într-o vreme în care femeile rareori apucau catedra? Elevii veneau de departe s-o asculte, iar unul dintre ei, episcopul Synesios din Cirene, i-a scris scrisori pline de admirație care s-au păstrat până azi.

Știai că lui Hipatia i se atribuie perfecționarea unor instrumente științifice, printre care astrolabul și un aparat pentru măsurarea densității lichidelor? Informațiile ne vin mai ales din scrisorile discipolului ei Synesios, căci scrierile ei proprii s-au pierdut aproape în întregime.