Oameni

S-a născut în 1405 într-o familie de nobili albanezi, fiul lui Gjon Kastrioti, și a fost trimis de tânăr ostatic la curtea sultanului, unde a fost crescut în credința musulmană și a primit numele de Skanderbeg. În 1443, în timpul unei bătălii, a părăsit oastea otomană, s-a întors în Albania, a ridicat steagul cu vultur negru deasupra cetății Krujë și s-a lepădat de islam. Vreme de peste două decenii a apărat munții patriei sale, respingând asediu după asediu și înfrângând armate mult mai numeroase, socotit de papi drept scut al creștinătății. Papa Nicolae al V-lea l-a numit „atlet al lui Hristos” pentru neînduplecata sa rezistență. A murit de friguri la 17 ianuarie 1468, la Lezhë; abia după moartea lui otomanii au putut cuceri deplin Albania.

Se spune că, după moartea sa, otomanii care au cucerit Lezhë și-au făcut amulete din oasele lui, crezând că astfel vor dobândi ceva din vitejia care îi înspăimântase atâția ani.

S-a născut la 24 iunie 1386 la Capestrano, în ținutul Abruzzi din Italia, și a ajuns în tinerețe jurist și guvernator, înainte de a lăsa lumea pentru rasa franciscană. A străbătut Europa ca predicator vestit, chemând popoarele la pocăință și la apărarea credinței în fața primejdiei otomane. La 1456, deja bătrân, a mobilizat mulțimile de cruciați țărani care au venit în ajutorul lui Iancu de Hunedoara la asediul Belgradului. Prin cuvântul său aprins și prin crucea ridicată în mijlocul luptei a însuflețit oastea creștină ce a zdrobit armata sultanului Mahomed al II-lea la 22 iulie 1456. A murit la scurtă vreme, la 23 octombrie 1456, la Ilok, răpus de ciumă; a fost canonizat sfânt în 1690.

Biruința de la Belgrad, la care a contribuit, este legată de tradiția clopotelor de amiază, sunate în amintirea acelei izbânzi a creștinătății.

S-a născut la 29 septembrie 1758 la Burnham Thorpe, în comitatul Norfolk, fiu de pastor, și a intrat în marina regală britanică încă de la doisprezece ani. S-a ridicat prin curaj și pricepere, plătindu-și izbânzile cu trupul: și-a pierdut vederea la un ochi la Calvi și brațul drept la Tenerife. A frânt flota lui Napoleon la Abukir în 1798 și a nimicit flota daneză la Copenhaga în 1801, dobândind faimă de neînvins pe mare. La 21 octombrie 1805, în bătălia de la Trafalgar, a spulberat flotele unite ale Franței și Spaniei, asigurând stăpânirea mărilor pentru Anglia. A fost lovit de un glonț pe puntea corăbiei sale, HMS Victory, și a murit chiar în ceasul biruinței, aflând mai întâi că lupta fusese câștigată.

England expects that every man will do his duty.

Ultimele sale cuvinte sunt de obicei date drept „Thank God I have done my duty” — mulțumire că și-a împlinit datoria până la capăt.

S-a născut în 1769 la Dublin, într-o familie nobilă anglo-irlandeză, și a urcat treptele carierei militare până a devenit unul dintre cei mai iscusiți comandanți ai vremii sale. Și-a dovedit dibăcia în campaniile din India, apoi în îndelungatul Război din Peninsulă, unde i-a alungat pe francezi din Spania și Portugalia. Culmea gloriei sale a venit la 18 iunie 1815, când, alături de prusacii lui Blücher, l-a înfrânt definitiv pe Napoleon la Waterloo, punând capăt stăpânirii acestuia asupra Europei. Sobru și cumpătat, poreclit „Ducele de Fier”, a slujit mai apoi ca prim-ministru al Marii Britanii. A murit la 14 septembrie 1852 la castelul Walmer și a fost înmormântat cu mare cinste în catedrala Sfântul Pavel din Londra.

Despre bătălia de la Waterloo se spune că a numit-o „lucrul cel mai apropiat de care ai putea vedea vreodată” — atât de strânsă fusese cumpăna dintre biruință și înfrângere.

S-a născut la 4 iulie 1807 la Nisa, pe atunci sub stăpânire franceză, și în tinerețe a fost marinar, înainte de a se dărui cu totul luptei pentru libertatea popoarelor. A purtat ani de exil și de arme în America de Sud, dobândind faima de „erou al celor două lumi”, apoi s-a întors să lupte pentru unirea Italiei. În 1860, în fruntea celor „O mie” de voluntari cu cămăși roșii, a debarcat în Sicilia și a cucerit întregul regat al celor Două Sicilii, pe care l-a dăruit regelui Victor Emanuel al II-lea. Prin această faptă a înlesnit făurirea statului italian unit, rămânând simbol al idealului de libertate. A murit la 2 iunie 1882 pe insula Caprera, unde trăise retras în anii din urmă.

Cămașa roșie a devenit prin el simbolul voluntarilor săi; „garibaldienii” în cămăși roșii au rămas o icoană a luptei pentru unitatea Italiei.

S-a născut la 4 februarie 1746 la Mereczowszczyzna, în răsăritul Uniunii polono-lituaniene, și s-a instruit ca inginer militar la Varșovia și în Franța. A trecut oceanul pentru a sluji cauza libertății în Războiul de Independență american, ridicând întărituri vestite, printre care cele de la West Point, și a fost răsplătit cu gradul de general. Întors în patrie, a condus în 1794 marea insurecție poloneză împotriva împărțirii țării sale între puterile vecine, purtând steagul independenței. Rănit și luat prizonier la Maciejowice, a văzut Polonia ștearsă de pe hartă, dar numele lui a rămas simbol al nădejdii neamului polonez. A murit la 15 octombrie 1817 la Solothurn, în Elveția, și a fost cinstit deopotrivă ca erou al Poloniei și al Statelor Unite.

În testamentul său american a lăsat avutul spre a răscumpăra și a da libertate unor oameni ținuți în sclavie — mărturie a crezului său despre libertatea tuturor oamenilor.

S-a născut la 28 aprilie 1545 la Seul, în regatul Coreei, și a intrat târziu în cariera militară, ajungând comandant al flotei de la miazăzi. Când Japonia a năvălit asupra Coreei în 1592, el a stat neclintit stavilă pe mare, câștigând bătălie după bătălie fără să cunoască vreo înfrângere. A folosit temutele „corăbii-broască-țestoasă”, învelite în plăci și armate cu tunuri, spulberând flotele dușmane și tăind căile lor de aprovizionare. La bătălia din strâmtoarea Myeongnyang, cu numai câteva corăbii, a înfrânt o flotă japoneză de multe ori mai mare, faptă rămasă legendară. A căzut lovit de un glonț la 16 decembrie 1598, în bătălia de la Noryang, poruncind să nu se vestească moartea sa până ce lupta nu va fi câștigată.

Se povestește că, în ceasul morții, a spus celor din jur: „Bătălia e în toi — bateți în tobe, nu vestiți moartea mea”, ca vitejia oștenilor să nu slăbească.

S-a născut la 15 noiembrie 1891 la Heidenheim, în sudul Germaniei, și s-a distins încă din Primul Război Mondial prin curaj și iscusință tactică, fiind decorat cu cel mai înalt ordin de vitejie. În al Doilea Război Mondial a comandat trupele germane din nordul Africii, unde manevrele sale rapide și îndrăznețe i-au adus porecla de „Vulpea Deșertului” și respectul chiar al adversarilor. A fost socotit un comandant onorabil, ferindu-se de fărădelegile ce pătau alte fronturi. Bănuit de legături cu complotul din iulie 1944 împotriva lui Hitler, i s-a impus să-și ia singur viața spre a-și cruța familia. A murit prin otrăvire silită la 14 octombrie 1944, iar regimul a ascuns adevărul, dându-i funeralii de stat.

Respectat de adversarii britanici, a fost adesea numit de aceștia, fără ură, drept un ostaș cavaleresc — caz rar de prețuire a unui general inamic.

Știai că Napoleon a scris în tinerețe un roman de dragoste? Se numea „Clisson și Eugénie” și rămăsese neterminat, o poveste melancolică despre un soldat dezamăgit de lume care se retrage alături de iubita lui. Textul, păstrat în fragmente, arată un tânăr ofițer visător, foarte departe de imaginea împăratului de mai târziu.

Știai că Iulius Cezar a fost răpit de pirați în tinerețe și că a tratat totul ca pe o glumă? Când răpitorii au cerut o răscumpărare, el le-a spus râzând că nu știu cât valorează și le-a cerut să ceară mai mult. Iar înainte de plecare le-a promis, jumătate în glumă, că se va întoarce să îi crucifice - ceea ce a și făcut.

Știai că Alexandru cel Mare dormea, se povestește, cu un pumnal și cu o ediție a „Iliadei” sub pernă? Copia îi fusese îngrijită chiar de dascălul său Aristotel, iar el o socotea îndreptar de vitejie. Cu Ahile din poem se măsura mereu, ca și cum ar fi vrut să întreacă un erou de legendă.

Știai că Napoleon nu era scund așa cum spune legenda? Măsura aproximativ un metru șaptezeci, o statură obișnuită pentru francezii vremii sale. Confuzia s-a născut din deosebirea dintre unitățile de măsură franceze și cele englezești, dar și din caricaturile care îl arătau mărunt lângă grenadirii lui înalți din gardă.

Știai că Iulius Cezar suferea, după unele mărturii vechi, de crize despre care istoricii spun că ar fi fost epilepsie? Suetoniu și Plutarh amintesc de leșinuri și de „boala căderii” care îl lovea uneori chiar în timpul campaniilor. Diagnosticul rămâne nesigur peste veacuri, dar mărturia contemporanilor despre slăbiciunile lui trupești este limpede.

Știai că Alexandru cel Mare a întemeiat, după spusele cronicarilor, zeci de orașe cu numele Alexandria, împrăștiate din Egipt până la marginile Asiei? Pe una dintre ele, spune legenda, ar fi numit-o chiar după calul său iubit, Bucefal, după ce animalul a murit. Așa a lăsat, pe unde a trecut, urme de piatră ale trecerii lui fulgerătoare.

Știai că Napoleon avea o teamă, se spune, de pisici, o slăbiciune ciudată la un om atât de neînfricat pe câmpul de luptă? Anecdota, repetată de biografi, îl arată tulburat de simpla apropiere a unei mâțe. Adevărată ori doar înflorită de povestitori, ea a rămas printre acele detalii omenești care îmblânzesc chipul de bronz al împăratului.

Știai că Iulius Cezar a reformat calendarul și a dat anului forma pe care o folosim, în mare, până azi? Anul dinaintea acestei îndreptări a fost atât de lung, cu luni adăugate pentru a pune ordine, încât a fost numit „anul confuziei”. Din reforma lui ne-a rămas și numele lunii iulie, botezată chiar după el.

Știai că Ioana d’Arc avea abia șaptesprezece ani când a condus armata franceză la ridicarea asediului de la Orléans? Nu știa nici să scrie, nici să citească, iar scrisorile ei erau dictate — la sfârșit își punea doar semnătura, învățată cu greu.

Știai că, la aproape cinci secole după ce a fost arsă pe rug ca eretică, Biserica Catolică a canonizat-o pe Ioana d’Arc? A fost declarată sfântă în 1920, iar același tribunal care condamnase-o fusese deja anulat printr-un proces de reabilitare în 1456.