Oameni

Умом Россию не понять, / Аршином общим не измерить: / У ней особенная стать — / В Россию можно только верить. (Rusia nu poate fi înțeleasă cu mintea, / Nu poate fi măsurată cu măsura comună: / Ea are o natură aparte — / În Rusia nu poți decât să crezi.)

Tiutcev a trăit mai mult în Germania decât în Rusia în tinerețe și s-a căsătorit de două ori cu femei germane; cu toate acestea, poezia sa rămâne profund ancorată în sufletul rusesc.

Rabindranath Tagore s-a născut la 7 mai 1861 în Calcutta, într-una dintre cele mai influente familii bengaleze, și a crescut într-un mediu saturat de cultură, muzică și filosofie Brahmo Samaj. A rescris literatura și muzica bengaleză, compunând peste două mii de cântece, poezii, piese de teatru și romane, printre care celebrul volum Gitanjali. În 1913 a primit Premiul Nobel pentru Literatură — primul non-european distins cu această onoare — pentru versuri pline de sensibilitate și frumusețe spirituală. În 1901 a fondat școala experimentală Shantiniketan, care a devenit Universitatea Visva-Bharati, iar în 1919 și-a returnat titlul de cavaler ca protest față de masacrul de la Amritsar. S-a stins din viață la 7 august 1941, lăsând o moștenire culturală inegalabilă.

Where the mind is without fear and the head is held high; / Where knowledge is free... / Into that heaven of freedom, my Father, let my country awake.

Tagore este autorul imnurilor naționale a două țări: India (Jana Gana Mana) și Bangladesh (Amar Shonar Bangla).

Novalis, pseudonimul lui Georg Philipp Friedrich von Hardenberg, s-a născut la 2 mai 1772 în Oberwiederstedt, Saxonia Prusacă, într-o familie de nobili protestanți. A studiat dreptul și filosofia la Jena, unde a intrat în cercul lui Schiller și Schlegel, și mai târziu mineritul la Academia din Freiberg. Iubita sa, tânăra Sophie von Kühn, a murit de tuberculoză în 1797, iar durerea pierderii ei a dat naștere capodoperei sale, Imnurile către noapte, șase poeme în proză și vers ce celebrează moartea ca intrare într-o viață superioară. Novalis însuși s-a stins de tuberculoză la 25 martie 1801, la numai 28 de ani, lăsând neterminate romanele sale Heinrich von Ofterdingen și Die Lehrlinge zu Sais. Este una dintre vocile cele mai profunde și mai mistice ale romantismului german timpuriu.

Wo gehn wir denn hin? Immer nach Hause. (Unde mergem oare? Mereu acasă.)

Novalis a inventat termenul filosofic Sehnsucht în sensul romantic de dor profund, intraductibil, după un ideal nedefinit — un concept care a marcat toată literatura romantică europeană.

Paul Verlaine s-a născut la 30 martie 1844 în Metz, Franța, și a crescut la Paris, unde a frecventat cercurile literare parnasiene înainte de a deveni unul dintre stâlpii simbolismului francez. Opera sa, marcată de muzicalitate și sugestie, depășea retorica epocii, iar volumul Romanțe fără cuvinte (1874) rămâne o bijuterie a liricii europene. Relația sa tumultuoasă cu tânărul Arthur Rimbaud a culminat în 1873 cu un incident dramatic la Bruxelles, când, în stare de ebrietate, l-a împușcat pe Rimbaud la încheietura mâinii, fapt pentru care a executat 18 luni de închisoare. Ultimii ani ai vieții i-a trăit în sărăcie și boală, însă a continuat să scrie și a fost recunoscut drept Prinț al Poeților de către contemporanii săi. A murit la 8 ianuarie 1896 la Paris.

De la musique avant toute chose... (Muzică, înainte de orice altceva...)

Verlaine și-a scris o parte din capodoperele sale în celula închisorii din Mons, Belgia, unde a redactat și poemele religioase din volumul Sagesse — o convertire sinceră la credința catolică.

Arthur Rimbaud s-a născut la 20 octombrie 1854 în Charleville, Franța, și a demonstrat un talent poetic excepțional încă de la vârsta de 15 ani, scriind Le Bateau ivre la 17 ani. A venit la Paris la invitația lui Verlaine, cu care a trăit o relație intensă și distructivă, și a produs la numai 19 ani capodoperele Un anotimp în infern și Iluminările, înainte de a abandona definitiv literatura. Ulterior a rătăcit prin Europa și Africa, trăind ca explorator, comerciant și contrabandist de arme în Etiopia și Somalia. Amputarea piciorului drept din cauza unui sarcom și moartea sa la 37 de ani, pe 10 noiembrie 1891, la Marsilia, au transformat existența sa scurtă într-un mit literar. Este considerat cel mai precoce și mai revoluționar poet al modernității.

Je est un autre. (Eu este un altul.)

Rimbaud a încetat complet să mai scrie poezie la vârsta de 19 ani și nu a mai atins niciodată pana, devenind unul dintre cele mai mari mistere ale literaturii mondiale.

Federico García Lorca s-a născut la 5 iunie 1898 în Fuente Vaqueros, provincia Granada, Spania, și a crescut într-o familie înstărită cu profunde rădăcini andaluze. A studiat dreptul și filosofia la Granada și Madrid, unde a intrat în prietenie cu Salvador Dalí și Luis Buñuel, devenind rapid o figură centrală a avangardei spaniole. Volumul de poezie Romancero gitano (1928) l-a catapultat în notorietate națională, iar piesele de teatru Nunta însângerată, Yerma și Casa Bernardei Alba i-au consacrat geniul dramatic. A fost arestat de forțele naționaliste în august 1936, la izbucnirea Războiului Civil Spaniol, și împușcat în dimineața de 18 sau 19 august 1936 pe drumul dintre Víznar și Alfacar; trupul său nu a fost recuperat oficial niciodată. Moartea sa prematură, la numai 38 de ani, a cutremurat lumea culturală internațională.

Verde que te quiero verde. / Verde viento. Verdes ramas. (Verde că te vreau verde. / Verde vânt. Verzi ramuri.)

García Lorca a dezvoltat conceptul de duende — o forță obscură și irațională a artei, specifică culturii andaluze — pe care l-a expus în celebra sa conferință din 1933, Teoria și practica duende-ului.

Ivan Sergheevici Turgheniev s-a născut pe 9 noiembrie 1818 la Oriol, Rusia, într-o familie de mici nobili, şi a crescut pe moşia mamei sale, unde a trăit direct realităţile iobăgiei. A studiat la Moscova, Sankt Petersburg şi Berlin, devenind unul dintre cei mai rafinaţi scriitori ai literaturii ruse din secolul al XIX-lea. Romanul său „Părinţi şi copii” (1862) a surprins cu acuitate conflictul dintre generaţii şi spiritul nihilist al epocii, în timp ce „Însemnările unui vânător” a contribuit la sensibilizarea opiniei publice faţă de soarta iobagilor. Trăind mulţi ani în Franţa, în prietenie cu Flaubert, Zola şi Maupassant, a fost un veritabil ambasador al literaturii ruse în Occident. A murit pe 3 septembrie 1883 la Bougival, lângă Paris, răpus de o tumoare a măduvei spinării.

Turgheniev a fost primul mare scriitor rus care a trăit îndelung în Europa Occidentală şi a cultivat prietenii strânse cu Gustave Flaubert, George Sand şi Henry James, care îl considerau un maestru al prozei psihologice.

Sfântul Efrem Sirul s-a născut în jurul anului 306 la Nisibis, la frontiera imperiului roman cu Persia sassanidă, din părinţi creştini, şi a primit o educaţie teologică solidă în cadrul Ŝcolii creştine a oraşului. A slujit ca diacon şi ca profesor, compunând peste patru sute de imne care au revoluţionat cântarea liturgică creştină, introducând participarea activă a credincioşilor şi a corurilor de femei. Recunoscut drept cel mai mare imnograf al creştinătăţii de Răsărit, el este singurul siriac declarat Doctor al Bisericii Universale, titlu conferit de Papa Benedict al XV-lea în 1920. Când o foamete şi o ciumă au lovit Edessa în 373, Efrem a ieşit din singurătatea sa monahală pentru a organiza ajutorarea săracilor şi bolnavilor, contractând el însuşi boala şi murind în acelaşi an.

Sfântul Efrem este numit „Arfa Duhului Sfânt” şi a fost primul care a introdus cor de femei în cântarea liturgică creştină, o practică cu totul nouă pentru vremea sa.

Sfântul Ioan Damaschin s-a născut în jurul anului 675–676 la Damasc, într-o familie creştină de vază, şi a moştenit de la tatăl său funcţia de consilier şef al califilor arabi ş, mai târziu, s-a retras în Mănăstirea Sfântului Sava de lângă Ierusalim, unde a trăit viaţă monahală până la sfârşitul vieţii. A apărat cu vigoare cinstirea icoanelor în faţa iconoclastismului, scriind tratate teologice esenţiale, iar sinteza sa „Expunere exactă a credinţei ortodoxe” a devenit o referinţă fundamentală în teologia creştină. A alcătuit Octoihul, cartea litură a celor opt glasuri, şi a compus canoane şi imne care se cântă în Biserică până astăzi. A murit în jurul anului 749, fiind declarat Doctor al Bisericii Universale de către Papa Leon al XIII-lea în 1890.

Ioan Damaschin a scris primele sale apărări ale icoanelor din siguranţa domeniului arab, unde înpăratul iconoclast din Constantinopol nu îl putea atinge — un paradox al istoriei creştine.

Dosoftei, pe numele de mirean Dimitrie Barilă, s-a născut pe 26 octombrie 1624 la Suceava şi a primit o educaţie aleasă la şcoala Fraternitrologii Ortodoxe din Liov, unde a studiat teologie, retorică şi limbi clasice. A urcat pe rând treptele episcopiei de Huşi şi Roman, iar din 1671 a păstorit ca Mitropolit al Moldovei, în două rânduri, cu profund simţ pastoral şi cultural. A fost primul care a versificat Psaltirea în limba română, publicată în 1673 la Mănăstirea Uniev, dar şi primul traducător al unor opere dramatice şi istorice universale în română, aşezându-se la temelia literaturii noastre naţionale. Alăungat din scaun de invazia poloneză din 1686, a murit în exil la Jovâna, în Polonia, pe 13 decembrie 1693; a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 2005.

Dosoftei este socotit nu numai primul poet naţional român, ci şi primul versificator al Psaltirii din îentreg Orştodoxul de Răsărit, realizare fără precedent în lumea creştină orientală.

Dimitrie Cantemir s-a născut pe 26 decembrie 1673 la Silişteni, în Moldova, fiu al domnitorului Constantin Cantemir, şi a primit o formaţie enciclopedică la Academia Patriarhală din Constantinopol, unde a stăpânit zece limbi, printre care turca, araba, persana, greaca şi latina. A domnit pentru scurt timp în Moldova (1710–1711), iar prin tratatul încheiat cu Petru cel Mare a încercat să elibereze ţara de sub suzeranitate otomană, însă în urma în frângerii campaniei de la Prăut a plecat în exil în Rusia. A scris opere de referinţă în mai multe domenii: „Istoria ieroglifică” (primul roman alegoric în literatura română), „Descriptio Moldaviae” (o monografie geopolitică şi etnografică de excepţie) şi un tratat de muzicologie privind muzica turcească. Ales membru al Academiei din Berlin în 1714, a murit pe 21 august 1723 la moşia sa din Rusia.

Dimitrie Cantemir este primul muzicolog al muzicii turceşti şi a inventat un sistem propriu de notare muzicală pentru muzica orientală — o contribuţie ştiinţifică recunoscută la nivel european.

Alexandru Macedonski s-a născut pe 14 martie 1854 la Bucureşti şi a debutat în literatură în 1870, aducind o voce distinctă şi polemicică în peisajul cultural românesc al epocii. A întemeiat cercul şi revista „Literatorul”, prin care a promovat simbolismul francez şi modernizarea poeziei române, plasandu-se în permănent conflict cu curentul junimist dominant. Ciclul său de poeme „Nopţile”, scrierile parnasiene şi sonetele definesc un poet de mare originalitate, considerat în critica literară al doilea mare poet român după Mihai Eminescu. A murit pe 24 noiembrie 1920 la Bucureşti, lăsând o moştenire literară care a deschis căile modernismului în literatura română.

Macedonski a fost primul poet român care a folosit versul liber şi a introdus simbolismul francez în literatura română, în plină perioadă de dominaţie a clasicismului junimist.

S-a născut la 1 martie 1837 în satul Humulești, ținutul Neamțului, într-o familie de gospodari așezați. A urmat școala din sat și seminarul, ajungând diacon, apoi învățător, dar firea sa slobodă și necazurile vieții l-au îndepărtat de cele bisericești. Prietenia legată cu Mihai Eminescu la Iași i-a deschis calea către scris, iar din amintirea copilăriei sale a izvorât o operă de o prospețime rară în literatura română. „Amintiri din copilărie” și basmele precum „Povestea lui Harap-Alb”, „Capra cu trei iezi” ori „Dănilă Prepeleac” au așezat graiul viu al satului moldovenesc în inima limbii literare. A trecut la cele veșnice la 31 decembrie 1889, la Iași, lăsând în urmă un glas care încă povestește.