Oameni

Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre pe când începusem și eu, drăgăliță-Doamne, a mă ridica băiețaș la casa părinților mei.

Data nașterii sale nu este pe deplin sigură; „1 martie 1837” este data devenită tradițională, întrucât registrele vremii lăsau loc de nesiguranță.

S-a născut la 20 septembrie 1866 în satul Hordou, din ținutul Năsăudului, ca fiu de preot, al optulea copil dintr-o familie numeroasă. A crescut în lumea satului transilvănean, ale cărui datini, munci și bucurii aveau să-i hrănească toată poezia. Chemat la Sibiu, apoi la București de Titu Maiorescu, a devenit glasul liric al țăranului român prin volumul „Balade și idile” (1893) și prin poezii rămase în sufletul multor generații, precum „Nunta Zamfirei” și „Moartea lui Fulger”. A tălmăcit în românește „Divina Comedie” a lui Dante, muncă de o viață, și a cântat deșteptarea neamului în versuri ca acelea din „Noi vrem pământ”. Lovit de moartea fiului său și de povara anilor, s-a stins la 9 mai 1918, la București.

A tradus integral „Divina Comedie” a lui Dante Alighieri în limba română, o osteneală întinsă pe mai bine de un deceniu.

S-a născut la 5 decembrie 1803 (stil vechi: 23 noiembrie) în moșia Ovstug, din gubernia Oriol, într-o familie nobilă rusă. Și-a petrecut o bună parte a vieții în slujba diplomatică, la München și în alte capitale europene, ceea ce l-a apropiat de spiritul romantismului german. Poezia sa, scrisă adesea în răgazul îndeletnicirilor oficiale, atinge cu o rară delicatețe tainele firii, ale iubirii și ale sufletului omenesc, în miniaturi filosofice de o adâncime tăcută. Versuri ca „Silentium!” ori „Умом Россию не понять” („Rusia nu se poate cuprinde cu mintea”) au rămas printre cele mai iubite ale liricii ruse. S-a stins la 15 iulie 1873 (stil vechi: 27 iulie) la Țarskoe Selo, lăsând o operă puțină ca întindere, dar de neasemuită strălucire.

Умом Россию не понять — Rusia nu se poate cuprinde cu mintea.

A scris cea mai mare parte a vieții ca poet „ocazional”, socotindu-se mai degrabă diplomat decât literat; faima sa poetică a crescut cu adevărat abia spre sfârșitul vieții.

S-a născut la 31 mai 1819 la West Hills, în Long Island, statul New York, într-o familie modestă și numeroasă. A lucrat pe rând ca tipograf, învățător și gazetar, drumuri care i-au deschis larg ochii asupra oamenilor și a țării sale. În 1855 și-a tipărit, pe cheltuială proprie, volumul „Fire de iarbă” (Leaves of Grass), pe care avea să-l reia și să-l îmbogățească de-a lungul întregii vieți, întemeind versul liber al poeziei americane. În anii Războiului Civil a slujit ca îngrijitor voluntar în spitalele de campanie, împărțind mângâiere răniților, iar durerea vremii a răsunat în versuri închinate lui Abraham Lincoln, precum „O Captain! My Captain!”. S-a stins la 26 martie 1892 la Camden, în New Jersey.

I am large, I contain multitudes. — Sunt vast, cuprind în mine mulțimi.

A rescris și a mărit „Fire de iarbă” în ediții succesive vreme de aproape patruzeci de ani; prima ediție, din 1855, cuprindea doar douăsprezece poeme.

S-a născut la 10 decembrie 1830 la Amherst, în statul Massachusetts, într-o familie cu vază, așezată și cucernică. A trăit o viață retrasă, aproape neștiută de lume, petrecându-și cea mai mare parte a zilelor în casa părintească, în tăcere și în scris. A alcătuit în taină aproape o mie opt sute de poezii, de o concizie fulgerătoare și de o adâncime tulburătoare, dăltuite în versuri scurte și liniuțe neobișnuite. Din toate acestea, doar câteva au văzut lumina tiparului în timpul vieții sale; abia după moarte, când sora ei a descoperit caietele ascunse, poezia i-a fost dezvăluită lumii. S-a stins la 15 mai 1886 la Amherst, iar geniul ei tăcut a fost recunoscut pe deplin abia în veacul următor.

„Hope” is the thing with feathers — „Speranța” este ființa cu pene.

Din aproape 1.800 de poezii, în timpul vieții i-au fost publicate mai puțin de zece, cele mai multe fără voia și fără semnătura ei.

S-a născut la 9 septembrie 1828 (stil vechi: 28 august) pe moșia de la Iasnaia Poliana, în gubernia Tula, într-o veche familie nobiliară rusă, rămânând orfan încă din copilărie. După ani de tinerețe zbuciumată și după slujba militară din Crimeea, s-a dăruit scrisului, dând literaturii lumii romanele monumentale „Război și pace” și „Anna Karenina”. În a doua parte a vieții a trecut printr-o adâncă frământare spirituală, îmbrățișând un creștinism al iubirii, al simplității și al neîmpotrivirii la rău, mărturisit în scrieri ca „Moartea lui Ivan Ilici” și „Învierea”. Setea lui de o viață curată l-a împins, la bătrânețe, să-și părăsească în taină casa; s-a stins la 20 noiembrie 1910 (stil vechi: 7 noiembrie) în mica gară de la Astapovo. A rămas nu doar un mare romancier, ci și un dascăl al conștiinței.

Toate familiile fericite se aseamănă între ele; fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei.

Deși coborâtor dintr-o veche familie de conți, spre bătrânețe a îmbrăcat haine țărănești și a muncit pământul cu propriile mâini, căutând o viață pe potriva credinței sale.

S-a născut la 20 noiembrie 1858 la moșia Mårbacka, în ținutul Värmland al Suediei, într-o familie iubitoare de povești și de datini. Șchioapătând din pricina unei suferințe din copilărie, și-a găsit mângâierea în lumea basmelor și a legendelor auzite lângă vatră. A fost o vreme învățătoare, iar din amintirile și legendele meleagurilor natale a țesut romanul „Saga lui Gösta Berling” (1891), care a făcut-o cunoscută. În 1909 a devenit cea dintâi femeie încununată cu Premiul Nobel pentru Literatură, iar mai târziu cea dintâi femeie primită în Academia Suedeză. Iubită de copiii din lumea întreagă pentru „Minunata călătorie a lui Nils Holgersson”, s-a stins la 16 martie 1940, la Mårbacka, moșia pe care izbutise s-o răscumpere cu roadele scrisului ei.

„Minunata călătorie a lui Nils Holgersson” a fost scrisă la început ca o carte de geografie a Suediei, menită școlarilor, dar a ajuns una dintre cele mai iubite povești pentru copii din lume.

S-a născut la 1 aprilie 1809 (stil vechi: 20 martie) în satul Sorocinți, din ținutul Poltavei, în Ucraina de atunci a Imperiului Rus. Venit de tânăr la Sankt-Petersburg, s-a apropiat de Pușkin și a cucerit lumea literară cu povestiri pline de umor și de duh, izvorâte din folclorul ucrainean. Comedia „Revizorul” (1836) a biciuit cu râs amar corupția și micimea lumii oficiale, iar romanul „Suflete moarte” a zugrăvit, cu o artă neîntrecută, chipurile Rusiei vremii sale. În ultimii ani a fost cuprins de o adâncă criză religioasă și lăuntrică; într-un ceas de tulburare a dat focului partea a doua a „Sufletelor moarte”. S-a stins la 4 martie 1852 (stil vechi: 21 februarie) la Moscova, măcinat de post și de deznădejde.

Cu puține zile înainte de moarte, a ars manuscrisul părții a doua a romanului „Suflete moarte”, iar acea urmare a rămas pentru totdeauna pierdută lumii.

S-a născut la 29 ianuarie 1860 (stil vechi: 17 ianuarie) la Taganrog, oraș de la Marea Azov, ca nepot de iobag răscumpărat. A studiat medicina la Moscova și a rămas toată viața doctor, îngrijind bolnavii adesea fără plată și numind medicina „soția”, iar literatura „amanta” sa. Din nuvelele sale scurte, scrise cu o măiestrie și o omenie fără seamăn, a înnoit arta prozei moderne, iar prin piese ca „Pescărușul”, „Unchiul Vanea”, „Trei surori” și „Livada de vișini” a schimbat pentru totdeauna fața teatrului. Măcinat de tuberculoză, a purtat boala cu blândețe și cu discreție până la capăt. S-a stins la 15 iulie 1904 (stil vechi: 2 iulie) la Badenweiler, în Germania, unde plecase spre căutarea sănătății.

Medicina este soția mea legiuită, iar literatura este amanta mea.

A practicat medicina toată viața, adesea îngrijind gratuit țăranii săraci, și socotea că osteneala aceasta i-a dat multe dintre chipurile și povestirile din opera sa.

Știai că Lev Tolstoi, la o vârstă înaintată, în octombrie 1910, și-a părăsit în taină moșia de la Iasnaia Poliana, pornind într-un tren de clasa a treia ca să scape de viața aristocratică pe care ajunsese s-o disprețuiască? A făcut febră și pneumonie pe drum și a murit câteva zile mai târziu în casa șefului de gară din micuța stație Astapovo, urmărit de ziariști din toată lumea.

Știai că Feodor Dostoievski a stat în 1849 pe eșafod, condamnat la moarte pentru apartenența la un cerc de intelectuali, iar execuția a fost oprită în ultima clipă printr-o grațiere pregătită dinainte de țar, doar ca lecție crudă? Momentul acela, cu plutonul gata de tras, l-a bântuit toată viața și a răzbătut în paginile romanelor sale.

Știai că, în decembrie 1926, Agatha Christie a dispărut fără urmă timp de unsprezece zile, lăsându-și mașina abandonată lângă o carieră? A fost găsită apoi într-un hotel din Harrogate, unde se cazase sub numele de familie al amantei soțului ei; scriitoarea nu a explicat niciodată public ce s-a întâmplat cu adevărat.

Știai că Mark Twain s-a născut în 1835, la câteva săptămâni după trecerea cometei Halley, și prezisese că va pleca odată cu întoarcerea ei? A murit pe 21 aprilie 1910, exact o zi după ce cometa a atins din nou punctul cel mai apropiat de Soare, împlinindu-și parcă profeția.

Știai că Victor Hugo, ca să se forțeze să termine „Cocoașatul de la Notre-Dame” la timp, i-a cerut servitorului să-i ascundă hainele și le-a încuiat, rămânând acasă doar cu un șal mare? Fără veșminte în care să iasă în lume, nu mai avea altă tentație decât biroul de scris.

Știai că Charles Dickens avea o obsesie aproape rituală pentru ordinea din jur și își purta cu el o busolă, așezându-și patul mereu cu capul spre nord fiindcă era convins că acest lucru îi îmbunătățește somnul și scrisul? De asemenea, în timpul călătoriilor, muta mobila din camerele de hotel până când totul era aliniat pe direcțiile cardinale.

Știai că Mihai Eminescu a fost, o vreme, sufleur și copist într-o trupă ambulantă de teatru, colindând orașele ardelene și românești cu actorii? Această perioadă de rătăciri, dormind pe unde apuca, i-a hrănit boemia și dragostea pentru limba vie a locurilor prin care a trecut.