Tradiții

Ceaiul de după-amiază britanic s-a născut ca o gustare fină între prânz și cină: ceai negru turnat din ceainic de porțelan, alături de scones cu smântână groasă și dulceață, sandvișuri subțiri și prăjituri. E un răgaz al conversației, în care ceașca ridicată devine un mic ritual al bunei-cuviințe.

Samovarul rusesc, cu jarul care mocnește la mijloc, ține apa fierbinte ceasuri întregi pentru masa lungă a familiei. Deasupra stă ceainicul cu esență tare de ceai, din care fiecare își toarnă puțin și adaugă apă după gust, în timp ce se servesc gemuri, miere și zahăr.

În multe locuri din Europa de Est, oaspetele de seamă este întâmpinat cu pâine și sare așezate pe un ștergar cusut. Cel primit rupe o bucată de pâine, o înmoaie în sare și o gustă, în semn că prietenia și belșugul sunt împărțite cu casa care l-a chemat.

În Grecia, cafeaua se fierbe încet într-un ibric numit briki și se bea pe îndelete în piațete, sub soare. A împărți o cafea ore în șir, fără grabă, cu vorbă și tăcere deopotrivă, este aici un fel de a cinsti prietenia și rostul liniștit al zilei.

În Bosnia, cafeaua se servește într-un vas de aramă numit džezva, alături de o bucată de rahat și un pahar cu apă. Oaspeții stau la povești îndelung, sorbind încet, căci aici cafeaua nu se bea în grabă, ci este pretext pentru a fi împreună.

La vechii celți, sărbătoarea Samhain marca hotarul dintre lumina verii și întunericul iernii, când se credea că granița dintre lumea celor vii și a celor morți se subțiază. Se aprindeau focuri mari și se lăsau daruri pentru sufletele care rătăceau în noapte.

Halloween, cu rădăcini în vechiul Samhain celtic, s-a răspândit în lume ca o seară de dovleci luminați, costume și colinde ale copiilor din poartă în poartă. Sub veselia lui se ascunde amintirea unei vremi în care se cinsteau cei plecați dincolo.

În lumea catolică, Ziua Morților, pe 2 noiembrie, este închinată rugăciunii pentru sufletele celor adormiți. Credincioșii aprind lumânări la morminte și le împodobesc cu flori, într-o zi de liniște și de pomenire caldă a celor dragi.

Carnavalul de la Veneția umple orașul de măști tăcute și veșminte de altădată, unde chipul se ascunde și toți devin, pentru câteva zile, egali sub farmecul jocului. Măștile venețiene, lucrate cu migală, poartă în ele misterul unui oraș plutind pe apă.

Carnavalul de la Basel, cel mai mare din Elveția, începe în zori, când toate luminile orașului se sting și felinarele pictate pornesc alaiul prin întuneric. Muzica de fife și tobe, măștile și lampioanele fac din aceste trei zile o sărbătoare aparte.

Fasnacht este carnavalul tradițional din ținuturile germane și elvețiene, cu măști sculptate în lemn și costume vechi menite să alunge iarna și duhurile ei. Alaiurile zgomotoase și veselia lor vestesc apropierea primăverii și izgonirea frigului.

Carnavalul de la Notting Hill, din Londra, sărbătorește moștenirea caraibiană cu ritmuri de steel drum, costume sclipitoare și mireasmă de mâncare de pe insule. Străzile cartierului se umplu, la sfârșit de august, de bucuria unei comunități întregi.

La Pamplona, în Spania, cursa taurilor din sărbătoarea San Fermín adună oameni ce aleargă pe străzile înguste înaintea vitelor, într-o încordare de câteva clipe. Este un obicei vechi, învăluit în tradiție, cântec și veselia zilelor de iulie.

Carnavalul de la Nisa, unul dintre cele mai vechi din Franța, umple faleza de care alegorice uriașe și de ploaia veselă de flori aruncate mulțimii. Sub soarele Rivierei, orașul întreg se prinde în bucuria alaiurilor de la sfârșit de iarnă.

Carnavalul de la Köln, în Germania, izbucnește cu strigătul vesel al mulțimii costumate, cu parade uriașe și cântece cântate laolaltă pe străzi. Zilele „nebune” dinaintea postului adună întreg orașul într-o veselie caldă și primitoare.

În Polonia, de Ziua Tuturor Sfinților, cimitirele se prefac seara într-o mare de lumini, când mii de lumânări sunt aprinse pe morminte. Familiile vin cu flori și rugăciuni, într-o zi liniștită de pomenire a celor adormiți întru nădejde.