Artă

Anthony van Dyck a conceput seria „Iconografia”, o galerie de portrete gravate ale marilor personalități ale epocii sale. El însuși a executat în acvaforte doar capetele câtorva portrete, lăsând restul plăcii pe seama gravorilor profesioniști. Acele câteva plăci lucrate de mâna lui, cu linii vii și libere, sunt astăzi printre cele mai prețuite exemple de portret gravat baroc.

Mezzotinta, tehnică barocă prin excelență, se lucrează invers față de gravura obișnuită: întreaga placă e mai întâi „granulată” cu un instrument dințat numit berceau, astfel încât ar tipări un negru catifelat compact. Artistul „desenează” apoi lumina, netezind și lustruind zonele care trebuie să rămână deschise. Această tehnică a permis reproducerea în alb-negru a picturii cu o gamă de griuri fără egal, motiv pentru care englezii au numit-o „la manière anglaise”.

Gian Lorenzo Bernini, marele sculptor baroc, este considerat de mulți istorici drept unul dintre primii care au practicat caricatura ca gen aparte în secolul al XVII-lea. El schița, din câteva linii iuți, chipuri de cardinali și chiar de papi, prinzând esența unui om prin exagerarea unei singure trăsături. Se povestește că aceste portrete jucăușe erau apreciate chiar de cei portretizați, ca semn de spirit rafinat.

Annibale Carracci a decorat tavanul Galeriei Farnese din Roma cu fresce despre iubirile zeilor, lucrare considerată un manifest al clasicismului baroc. El a compus scenele ca și cum ar fi tablouri înrămate aplicate pe boltă, o iluzie numită „quadri riportati”. Munca la această galerie l-a ținut ocupat aproape un deceniu, în jurul anilor 1597-1608.

Guido Reni a pictat fresca „Aurora” pe tavanul Casino dell Aurora din Palazzo Pallavicini-Rospigliosi din Roma, înfățișând-o pe zeița zorilor deschizând calea carului lui Apollo. Culorile luminoase și grația figurilor au făcut din ea un model al clasicismului baroc, opusul întunecimii lui Caravaggio. Lucrarea datează din jurul anului 1614.

Marele triptic „Coborârea de pe cruce”, pictat de Rubens pentru catedrala din Anvers între 1612 și 1614, este considerat una dintre operele fundamentale ale barocului flamand. Compoziția în diagonală, cu trupul palid al lui Hristos alunecând pe un giulgiu alb, concentrează lumina în centru și a devenit un model de dramatism reținut.

Știai că marea Frize a Altarului din Pergam, cu Gigantomahia sa, întinde pe peste o sută de metri o luptă înverșunată între zei și giganți, cu trupuri musculoase încordate și veșminte fluturând? Reliefurile ies atât de mult din fundal încât unele picioare ale figurilor calcă chiar pe treptele scării, spărgând granița dintre sculptură și spațiul privitorului. Este culmea stilului baroc elenistic.

Pierre Puget, născut la Marsilia în 1620, și-a început cariera sculptând ornamente pentru pupele galerelor din porturile Toulon și Marsilia. Această ucenicie în decorația navală baroc-monumentală i-a format acel simț al mișcării ample și al reliefului dramatic care avea să îl facă numit „Michelangelo al Franței”.

Statuia ecvestră din bronz a Marelui Elector Frederic Wilhelm, realizată de Andreas Schlüter la Berlin (1697-1709), este considerată una dintre cele mai importante lucrări ale barocului nordic. La baza soclului, patru sclavi înlănțuiți amintesc de un motiv triumfal antic reînviat cu forță dramatică barocă.

Știai că arhitectura barocă iubea mișcarea, curbele dramatice și jocul de lumini și umbre? Fațadele ondulate și decorațiile bogate erau menite să impresioneze și să emoționeze privitorul.

Barocul (circa 1600-1750) se recunoaște după dramatism, mișcare intensă, contraste puternice de lumină și umbră și compoziții teatrale, gândite să emoționeze privitorul. Caravaggio a fost pionierul acestui stil prin tehnica „clarobscurului”.

În Baroc, flamandul Peter Paul Rubens a impus figuri pline, senzuale și scene pline de energie și culoare; atelierul său uriaș producea pânze monumentale la comandă pentru curțile europene.

Rembrandt van Rijn, maestru olandez al Barocului, e celebru pentru felul în care folosea lumina pentru a scoate chipurile din penumbră; autoportretele sale, pictate de-a lungul întregii vieți, sunt o cronică a propriei îmbătrâniri.