Artă

Frans Hals este renumit pentru tușa sa liberă, aparent zvârlită, care sugerează dintr-o singură mișcare o dantelă, o mustață sau un zâmbet. Contemporanii îl apreciau pentru vioiciunea portretelor, iar mult mai târziu pictorii impresioniști, printre care Manet, l-au privit ca pe un precursor al picturii spontane, executate „alla prima”.

Turner era atât de obsedat de lumină încât, potrivit legendei atelierului, în ultimii ani abia mai distingea contururile, dar continua să prindă strălucirea soarelui. În lucrări ca „Rain, Steam and Speed” a topit trenul, ploaia și aburul într-un vârtej de culoare, anticipând impresionismul cu decenii înainte de Monet.

Satul Barbizon, la marginea pădurii Fontainebleau, a dat numele întregii școli de pictură de peisaj de la mijlocul secolului al XIX-lea. Artiști precum Théodore Rousseau și Millet s-au stabilit acolo pentru a picta natura direct, fără idealizarea academică, deschizând drumul lucrului în aer liber care avea să hrănească mai târziu impresionismul.

Numele întregii mișcări s-a născut dintr-o ironie. La prima expoziție independentă din 1874, criticul Louis Leroy a folosit titlul tabloului lui Monet, „Impresie, răsărit de soare”, ca să batjocorească întregul grup într-un articol intitulat „Expoziția impresioniștilor”. Termenul menit să insulte a fost preluat cu mândrie de artiști.

Renoir a pictat „Balul de la Moulin de la Galette” în mare parte pe loc, în grădina localului din Montmartre, surprinzând petele de soare care cad prin frunziș peste dansatori. Pentru a transporta pânza mare până la fața locului, prietenii l-ar fi ajutat zilnic; tabloul este considerat una dintre capodoperele impresionismului dedicate vieții pariziene.

Degas prefera să nu fie numit impresionist, ci realist sau independent, deși a expus alături de grup. Spre deosebire de ceilalți, disprețuia pictura în aer liber și lucra aproape numai în atelier, din memorie și din schițe, susținând că arta cere reflecție, nu doar impresie de moment.

Camille Pissarro a fost singurul artist care a expus la toate cele opt expoziții impresioniste, din 1874 până în 1886. Mai vârstnic decât mulți colegi, a fost un fel de mentor răbdător pentru Cézanne și Gauguin și a rămas credincios idealurilor grupului chiar și când moda se schimba.

Alfred Sisley, cel mai discret dintre marii impresioniști, a rămas fidel peisajului toată viața și a pictat râuri, poduri și zăpezi cu o delicatețe rară. Deși de origine engleză, a trăit aproape numai în Franța și a murit sărac; abia după moarte prețurile lucrărilor sale au urcat.

Berthe Morisot a fost una dintre puținele femei din nucleul impresionist și a expus alături de bărbați într-o vreme când femeilor le era greu să fie luate în serios ca artiste. S-a căsătorit cu Eugène Manet, fratele pictorului Édouard Manet, care i-a fost și model, și i-a pozat lui Édouard pentru mai multe tablouri celebre.

Impresioniștii au putut lucra atât de mult în aer liber și datorită unei invenții umile: tubul de vopsea din tablă cu capac cu filet, răspândit la mijlocul secolului al XIX-lea. Vopselele gata preparate și portabile au eliberat pictorul de atelier și au făcut posibilă pictura rapidă a luminii schimbătoare direct în natură.

Impresionismul (anii 1870, Franța) surprinde impresia de moment și jocul luminii naturale, folosind tușe scurte, vizibile și culori pure. Numele vine de la tabloul lui Claude Monet, „Impresie, răsărit de soare” (1872).

În Impresionism, Claude Monet a pictat serii ale aceluiași motiv - nuferi, catedrala din Rouen, căpițe de fân - la ore și în anotimpuri diferite, pentru a arăta cum lumina schimbă complet aspectul unui subiect.

Pierre-Auguste Renoir, impresionist, e cunoscut pentru scenele vesele de societate și pentru nuduri luminoase; „Balul de la Moulin de la Galette” surprinde lumina filtrată prin frunze peste o mulțime dansând.

Edgar Degas, asociat Impresionismului, a preferat scenele de interior și e celebru pentru baletistele sale surprinse în mișcare, din unghiuri neobișnuite inspirate de fotografie și de gravura japoneză.

Postimpresionismul (anii 1880-1900) a pornit de la Impresionism, dar a adăugat structură, emoție și expresivitate personală, depășind simpla redare a luminii. Termenul a fost inventat de criticul Roger Fry în 1910.