Artă

Se povestește că, în ultimii ani, Turner era atât de îndrăgostit de efectele de lumină încât unele foi par aproape abstracte, dizolvate complet în galben, portocaliu și alb. Criticii vremii nu știau mereu ce să creadă despre ele. Astăzi, tocmai aceste lucrări sunt privite ca deschideri spre pictura modernă.

„Greta Bridge” a lui Cotman, inspirată de o călătorie în Yorkshire, este una dintre cele mai admirate acuarele engleze. Cotman a revenit la același motiv al podului peste râu în mai multe versiuni; simplitatea aproape abstractă a formelor și liniștea apei fac din ea un reper al genului.

John Sell Cotman, unul dintre marii acuareliști englezi, a călătorit în Normandia pentru a desena arhitectura medievală, iar planșele lui au fost publicate ca gravuri sub titlul „Architectural Antiquities of Normandy”. Acuarelele lui se remarcă prin zonele de culoare plată, aproape abstracte, un mod de a simplifica formele care a părut extraordinar de modern generațiilor de mai târziu.

Prima acuarelă considerată complet abstractă este adesea atribuită lui Vasili Kandinsky, o foaie datată în jurul anului 1910 și intitulată simplu „Studiu (Acuarelă abstractă)”. În ea, petele de culoare și liniile plutesc libere, fără nicio referință la un obiect recognoscibil, marcând un prag istoric al artei moderne.

Se spune că Kandinsky a intuit puterea abstracției într-o seară când, întorcându-se în atelier, a văzut un tablou de-al lui întors pe o parte și l-a găsit frumos fără să recunoască ce reprezintă. Această experiență a formei eliberate de subiect avea să hrănească și îndrăzneala din acuarelele lui abstracte.

J.M.W. Turner a dus acuarela la un rafinament fără precedent, lucrând uneori pe hârtie colorată sau pregătind „color beginnings” — pânze de culoare aproape abstracte din care se năștea apoi peisajul. La moartea sa, în 1851, a lăsat națiunii britanice mii de acuarele și schițe, păstrate azi în așa-numitul Turner Bequest.

În „Libertatea conducând poporul”, Delacroix nu a pictat o zeiță abstractă, ci o femeie desculță, cu subsuoara neîngrijită și cu haina alunecată de pe piept, purtând bonetă frigiană și tricolorul. Tabloul a fost cumpărat de statul francez în 1831, dar considerat prea incendiar și ținut ascuns ani buni, departe de ochii publicului.

Wassily Kandinsky a povestit că ideea artei abstracte i-a venit când, întorcându-se acasă în amurg, a văzut în atelier o pânză de o frumusețe uluitoare, fără subiect recognoscibil — era una dintre propriile sale lucrări sprijinită pe o parte. Momentul l-a convins că obiectul figurativ îi dăuna picturii.

Piet Mondrian a plecat de la peisaje și copaci pictați naturalist și, treptat, i-a redus la o rețea de linii. Într-o serie de studii cu un pom, ramurile se transformă lent într-o țesătură de linii orizontale și verticale, până când motivul aproape dispare. Aceasta este calea documentată prin care a ajuns la abstracția lui geometrică.

Malevici a dus abstracția până la limită cu „Compoziția suprematistă: alb pe alb” (1918), în care un pătrat aproape alb plutește pe un fond tot alb, deosebit doar prin nuanțe fine și prin urma pensulei. Pentru el, suprematismul însemna supremația simțirii pure în artă, dincolo de obiecte. Lucrarea se află la Museum of Modern Art din New York.

În 1877 James McNeill Whistler a expus „Nocturne in Black and Gold: The Falling Rocket”, o pânză aproape abstractă a unui foc de artificii. Criticul John Ruskin l-a acuzat că cere bani „aruncând o oală de vopsea în obrazul publicului”, iar Whistler l-a dat în judecată pentru calomnie. A câștigat procesul, dar despăgubirea a fost de un singur bănuț, iar cheltuielile l-au adus în pragul falimentului.

Seria „Woman” a lui Willem de Kooning a șocat lumea artei la începutul anilor ’50, fiindcă readucea figura umană într-un moment când abstracția pură era la modă. De Kooning a reluat obsesiv „Woman I”, pictând, răzuind și repictând timp de aproape doi ani; se spune că a fost gata să o abandoneze până când criticul Meyer Schapiro l-a încurajat să o considere terminată.

Nu sunt un pictor abstract. Nu mă interesează relația dintre culoare și formă sau altceva asemănător. Mă interesează doar să exprim emoțiile umane fundamentale: tragedia, extazul, destinul.

În 1926, o „Pasăre în văzduh” din bronz a fost oprită la vama americană, care a refuzat să o considere operă de artă scutită de taxe și a taxat-o ca simplu obiect metalic industrial. Procesul „Brâncuși contra Statele Unite” s-a încheiat în 1928 cu recunoașterea oficială a lucrării drept sculptură — o victorie de răscruce pentru arta abstractă.

Barbara Hepworth a fost una dintre primele sculptorițe care au străpuns forma abstractă cu găuri, încă din 1931-1932, aproape în paralel cu Henry Moore, cu care a fost prietenă și colegă de generație. „Piercing”-ul formei a devenit semnătura sculpturii britanice moderne.

În 1927-1928, o versiune din bronz a „Păsării în văzduh” a stârnit un proces vamal celebru în Statele Unite: funcționarii americani au refuzat să o recunoască drept operă de artă (scutită de taxe) și au taxat-o drept obiect metalic industrial. Tribunalul a dat câștig de cauză lui Brâncuși, marcând o victorie pentru arta abstractă.

Seria „Pasărea măiastră” și mai apoi „Pasărea în văzduh” a lui Brâncuși a stârnit un celebru proces vamal în Statele Unite, unde autoritățile au vrut să o taxeze ca obiect de metal industrial, nu ca operă de artă. Procesul s-a încheiat cu recunoașterea sculpturii abstracte ca artă. Cazul este considerat un moment de referință în definirea juridică a artei moderne.

Abstracționismul renunță complet la reprezentarea lumii vizibile și lucrează doar cu forme, linii și culori. Vasili Kandinsky e considerat un pionier al artei abstracte, convins că pictura poate exprima emoții precum muzica.

În Abstracționism, olandezul Piet Mondrian a redus pictura la linii negre verticale și orizontale și la câmpuri de roșu, galben și albastru pur, într-un stil riguros pe care l-a numit „neoplasticism”.