Oameni

Nicolae Bretan a avut si o cariera juridica paralela: a obtinut licenta in drept la Universitatea din Cluj in 1916, chiar in anii in care activa intens pe scena operistica.

Mihail Jora s-a nascut pe 2 august 1891 la Roman, in Moldova, si si-a desavarsit formatia muzicala la Leipzig sub indrumarea lui Max Reger, apoi la Paris, la sfatul lui George Enescu, cu compozitorul Florent Schmitt. Profesor de compozitie la Conservatorul din Bucuresti din 1929, timp de decenii a format generatii intregi de compozitori romani, printre care Paul Constantinescu, Pascal Bentoiu si Ion Dumitrescu. Este creditat cu intemeierea baletului romanesc modern prin lucrari ca La piata (1932) si Demoazela Mariuta (1940), si cu ridicarea liedului romanesc la rangul de arta superioara prin cele peste o suta de cantece pe versuri din lirica romana. A fost ales membru titular al Academiei Romane in 1955 si a continuat sa compuna cu harnicie pana la sfarsitul vietii. A murit la Bucuresti pe 10 mai 1971, lasand o mostenire artistica si pedagogica de prima importanta pentru cultura muzicala romaneasca.

Mihail Jora a fost primul director muzical al Radioului public roman, punand bazele conceptului editorial muzical al institutiei in primii ani de emisie.

S-a născut la 3 aprilie 1889 la București, într-o veche familie de lăutari, și a studiat vioara la Conservatorul din capitală, unde l-a avut profesor pe Carl Flesch. La absolvire, în 1906, a compus pentru examenul de final „Hora staccato”, o miniatură strălucitoare care avea să facă înconjurul lumii și să fie preluată în repertoriul marilor violoniști. A dus arta lăutărească românească de pe terasele și grădinile de vară pe scenele de concert, cântând ani de-a rândul în orchestre de renume și impresionând prin virtuozitate. Se spune că însuși George Enescu l-ar fi socotit unul dintre cei mai desăvârșiți violoniști pe care i-a auzit. A murit la 28 martie 1949, la București, lăsând în urmă imaginea unui muzician care a înnobilat tradiția populară cu geniul interpretării.

„Hora staccato”, scrisă inițial pentru vioară în 1906, a fost transcrisă în 1930 de violonistul Jascha Heifetz și a devenit una dintre cele mai cântate piese de bis din lume, ajungând inclusiv în aranjamente pentru trompetă.

S-a născut la 8 septembrie 1841 la Nelahozeves, un sat pe Vltava, la nord de Praga, fiul unui hangiu și măcelar. Muzician de adâncă credință catolică, a ajuns celebru cu ajutorul lui Johannes Brahms, care i-a recomandat „Dansurile slave” unui editor, deschizându-i drumul spre recunoașterea europeană. Între 1892 și 1895 a condus Conservatorul Național din New York, iar din impresiile lumii noi a izvorât Simfonia a IX-a „Din Lumea Nouă”, alături de Cvartetul „American”. Din durerea pierderii primilor săi copii s-a născut monumentalul „Stabat Mater”, mărturie a suferinței transfigurate prin rugăciune. A rămas până la capăt legat de folclorul boem și de rădăcinile sale țărănești. A murit la 1 mai 1904, la Praga.

Dvořák a fost pasionat de trenuri și de porumbei: mergea des la gara din Praga să noteze locomotivele, iar când nu putea, își trimitea ginerele, compozitorul Josef Suk, să afle numerele lor.

S-a născut la 2 martie 1824 la Litomyšl, în Boemia, copil-minune care cânta în public de la o vârstă fragedă. Considerat părintele muzicii naționale cehe, a compus opera „Mireasa vândută”, devenită simbol al operei populare cehe, și a militat pentru o artă înrădăcinată în sufletul poporului său. Momentul său definitoriu a venit odată cu surzenia totală, instalată în 1874, sub apăsarea căreia a scris cea mai mare parte a ciclului simfonic „Vlast” („Patria mea”), din care face parte celebra poemă simfonică „Vltava (Moldova)”. Boala și necazurile i-au întunecat ultimii ani, iar mintea i s-a stins treptat. A murit la 12 mai 1884, la Praga.

Smetana și-a strecurat propria dramă în muzică: în cvartetul de coarde „Din viața mea” a redat, printr-un ton acut și strident susținut la vioară, țiuitul din urechi care i-a vestit surzenia.

S-a născut în jurul anului 1548 la Ávila, în Spania, orașul sfintei Tereza, și a plecat de tânăr la Roma, unde a studiat la Collegium Germanicum, fiind hirotonit preot în 1575. Cel mai important compozitor spaniol al Renașterii, a scris exclusiv muzică sacră — liturghii, motete și imnuri — de o intensă adâncime mistică, în spiritul reformei catolice. Întors în Spania, a slujit ca preot și maestru de capelă în serviciul împărătesei Maria de Austria, la mănăstirea Descalzas Reales din Madrid. Culmea creației sale este „Officium Defunctorum” din 1605, un recviem la șase voci scris la moartea împărătesei, socotit una dintre capodoperele muzicii funebre. A murit la 27 august 1611, la Madrid, rămas până la capăt smerit slujitor al altarului și al cântului sacru.

Spre deosebire de mulți contemporani, Victoria nu a compus niciodată muzică profană: întreaga sa operă păstrată este religioasă, semn al vocației sale de preot mai presus de cariera de muzician.

Știai că Beethoven își vâra capul într-un lighean cu apă rece în fiecare dimineață, convins că îi limpezește mintea? Adesea turna atâta apă peste el încât aceasta se prelingea prin podea la vecinii de dedesubt, iar când era prins de o idee muzicală uita cu totul de udătură și rămânea locului, ud leoarcă, murmurând.

Știai că Beethoven, când voia o ceașcă de cafea, număra cu grijă exact șaizeci de boabe pentru fiecare porție? Ținea mult la ritualul acesta și, se spune, le număra bob cu bob, ca și cum ar fi potrivit note pe o partitură.

Știai că George Enescu putea cânta la vioară o partitură întreagă din memorie după ce o citea o singură dată? Ravel i-a adus odată sonata sa pentru vioară abia terminată, iar Enescu, după o singură lectură, a pus foaia deoparte și a cântat-o pe de rost, spre uimirea compozitorului.

Știai că George Enescu l-a avut ca elev, la Paris, pe tânărul Yehudi Menuhin și nu a vrut niciodată să primească plată pentru lecții? Menuhin l-a numit toată viața „părintele meu spiritual” și a mărturisit că Enescu i-a dăruit nu doar tehnică, ci un întreg fel de a fi.

Știai că Frédéric Chopin cerea, prin testament, ca inima să îi fie scoasă după moarte și dusă înapoi în Polonia? Sora sa Ludwika a ascuns inima într-un borcan cu coniac și a trecut-o peste graniță, iar astăzi ea odihnește într-un stâlp al bisericii Sfânta Cruce din Varșovia, în vreme ce trupul îi rămâne la Paris.

Știai că Chopin s-a temut toată viața de a fi îngropat de viu? Groaza aceasta l-a urmărit până pe patul de moarte, când i-a cerut anume surorii sale să îi fie deschis trupul înainte de înmormântare, ca să fie sigur că nu mai trăiește.

Știai că Antonio Vivaldi era preot și fusese poreclit „il Prete Rosso”, Preotul Roșu, din pricina părului său aprins? A încetat curând să mai slujească liturghia, spunând că îl apuca o strângere de piept, o boală despre care istoricii cred astăzi că era mai degrabă astm sau angină.

Știai că Vivaldi a scris cea mai mare parte a muzicii sale pentru un orfelinat de fete din Veneția, Ospedale della Pietà? Fetele acelea, multe abandonate la naștere, ajunseseră un ansamblu atât de vestit încât nobilii din toată Europa veneau anume la Veneția să le asculte cântând din spatele unor grilaje.

Știai că Johann Sebastian Bach, tânăr fiind, a mers pe jos aproape patru sute de kilometri până la Lübeck doar ca să îl audă cântând la orgă pe marele Dieterich Buxtehude? Ceruse patru săptămâni de învoire de la slujba lui din Arnstadt, dar a rămas plecat vreo patru luni, spre supărarea angajatorilor.

Știai că tânărul Bach a fost odată chemat în fața consiliului bisericesc din Arnstadt fiindcă se încăierase pe stradă cu un student, un fagotist pe nume Geyersbach? Bach îi spusese muzicantului că suna ca un „țap”, vorba i-a ajuns la urechi, iar cearta s-a sfârșit cu bastoane scoase și un pumnal tras din teacă.

Știai că Wolfgang Amadeus Mozart și-a scris numele în fel și chip și îi plăceau nespus jocurile de cuvinte și glumele deșucheate? În scrisorile către verișoara lui, faimoasele „Bäsle-Briefe”, presăra tot soiul de năzbâtii copilărești despre lucruri de nespus la masă, un contrast năucitor cu gingășia muzicii sale.

Știai că Mozart avea un graur pe care îl ținea drept animal de companie și pe care îl învățase să fluiere un fragment dintr-un concert al său? Când pasărea a murit, i-a făcut o adevărată înmormântare în grădină, cu invitați și cu un poem scris de mâna lui în cinstea ei.

Știai că Piotr Ilici Ceaikovski a fost sprijinit ani de-a rândul de o bogată văduvă, Nadejda von Meck, care i-a plătit o rentă generoasă cu o singură condiție ciudată: să nu se întâlnească niciodată față în față? Și-au scris peste o mie de scrisori pline de căldură, dar au respectat înțelegerea, ferindu-se unul de altul chiar și atunci când s-au încrucișat din întâmplare.

Știai că Ceaikovski era chinuit de o teamă neobișnuită în timpul concertelor pe care le dirija, aceea că i-ar putea cădea capul de pe umeri? Se spune că, urcat la pupitru, își ținea uneori bărbia cu o mână, în vreme ce cu cealaltă bătea măsura orchestrei.

Știai că Giuseppe Verdi și-a lăsat cea mai mare parte a averii spre a construi la Milano un cămin pentru muzicieni bătrâni și săraci, „Casa di Riposo per Musicisti”? Spunea că este opera lui cea mai izbutită, mai presus de toate operele scrise pentru scenă, iar căminul primește și astăzi muzicieni la bătrânețe.

Știai că Verdi și-a pierdut, în tinerețe și în răstimp de doar câțiva ani, cei doi copii mici și apoi și pe tânăra soție, toți răpuși de boală? Doborât de durere, aproape că se lepădase de muzică, până când un libret despre regele Nabucodonosor l-a readus la viață și i-a adus, cu „Va, pensiero”, gloria.

Știai că Richard Wagner iubea peste măsură mătăsurile fine, catifelele și parfumurile, și își comanda halate luxoase și lenjerii moi în cantități care își uimeau croitorii? Datoriile lui erau atât de mari încât fugea adesea de creditori dintr-un oraș în altul, trăind pe picior de prinț cu bani pe care nu îi avea.

Știai că George Enescu putea cânta din memorie partituri întregi, până la ultima notă? Compozitorul Maurice Ravel l-a pus la încercare, arătându-i o sonată abia scrisă; Enescu a reprodus-o apoi la pian aproape fără greșeală, doar din amintirea unei singure lecturi. Această memorie fenomenală i-a uimit pe muzicienii Parisului.

Știai că Enescu a fost profesorul unuia dintre cei mai mari violoniști ai secolului? Yehudi Menuhin, copil-minune american, i-a devenit elev și l-a considerat toată viața un al doilea părinte spiritual. Menuhin spunea că Enescu i-a dăruit nu doar tehnica, ci și o înțelegere adâncă a muzicii ca trăire lăuntrică.