Oameni

Anul 1492 a fost pentru Isabela un an de trei mari cumpene deodată: căderea Granadei, sprijinirea călătoriei lui Columb și izgonirea evreilor din Spania — hotărâri care i-au însemnat pentru totdeauna domnia.

S-a născut în jurul anului 1199, fiu al lui Alfonso al IX-lea de León și al Berenguelei de Castilia, care i-a cedat coroana castiliană în anul 1217. La moartea tatălui său, în 1230, a unit sub sceptrul său cele două regate, Castilia și Leónul, punând temelia Spaniei creștine de mai târziu. Domnia sa a fost marcată de Reconquista: a smuls din mâinile maurilor cetăți însemnate precum Córdoba, în 1236, și Sevilla, în 1248, unde a mutat curtea și a întemeiat scaunul arhiepiscopal. Suveran drept și evlavios, a sprijinit ridicarea catedralelor gotice de la Burgos și Toledo și a rânduit legiuiri pentru pacea supușilor săi. S-a stins la Sevilla la 30 mai 1252 și a fost canonizat de papa Clement al X-lea în 1671, fiind cinstit ca ocrotitor al ostașilor și al cârmuitorilor drepți.

Trupul său neputrezit se păstrează la catedrala din Sevilla, într-o raclă de argint, și este arătat credincioșilor de câteva ori pe an.

S-a născut în jurul anului 907, în neamul Přemyslizilor, și a fost crescut în credința creștină de bunica sa, Sfânta Ludmila. A luat cârma ducatului Boemiei prin anul 921, într-o vreme de frământări între păgânism și creștinism, și s-a arătat un cârmuitor blând, milostiv cu săracii și râvnitor spre răspândirea Evangheliei. A ridicat, la Praga, biserica Sfântului Vitus și a căutat pacea cu vecinii săi, primind chiar suzeranitatea regelui Henric Păsărarul al Germaniei. A fost ucis mișelește de fratele său Boleslav și de oamenii acestuia, la ușa unei biserici din Stará Boleslav, la 28 septembrie, în anul 935 (după unii izvoare, 929). Cinstit de îndată ca martir, a devenit sfântul ocrotitor al națiunii cehe, iar amintirea lui trăiește și astăzi în colinda englezească „Good King Wenceslas”.

Coroana Sfântului Wenceslau, făurită în 1347, a rămas până azi coroana regală a Boemiei; se crede că nefericire se abate asupra celui care o poartă pe nedrept.

S-a născut în anul 1207, fiică a regelui Andrei al II-lea al Ungariei și a Gertrudei de Andechs-Meran, fiind astfel principesă a casei arpadiene. Încă din copilărie a fost logodită cu Ludovic al IV-lea, landgraf de Turingia, la a cărui curte, în cetatea Wartburg, a fost crescută și cu care s-a căsătorit în 1221. În scurta ei viață de soție și mamă s-a dăruit cu totul rugăciunii și milosteniei, hrănind flămânzii și îngrijind bolnavii cu mâinile ei. Rămasă văduvă în 1227, când soțul i-a murit în drum spre cruciadă, a părăsit curtea și a întemeiat la Marburg un spital pentru cei săraci, îmbrăcând haina smerită a Ordinului Franciscan. S-a stins la Marburg la 17 noiembrie 1231, doar la douăzeci și patru de ani, și a fost canonizată de papa Grigore al IX-lea în 1235, fiind cinstită ca ocrotitoare a celor în suferință.

Legenda „minunii trandafirilor” spune că, prinsă ducând pâine săracilor pe ascuns, pâinile din poala ei s-ar fi prefăcut în trandafiri când a fost silită să arate ce ascunde.

S-a născut la Cluj în anul 1443, al doilea fiu al lui Iancu de Hunedoara, marele voievod ardelean de neam românesc, apărător al creștinătății împotriva otomanilor. A fost ales rege al Ungariei în 1458, la doar cincisprezece ani, de către nobilimea adunată pe gheața Dunării, într-o vreme de mare cumpănă pentru regat. Domnia sa, una dintre cele mai strălucite din istoria maghiară, a adus reforme în lege și fiscalitate, o oaste de mercenari vestită sub numele de „Armata Neagră” și biruințe asupra dușmanilor din răsărit și din apus. Iubitor de învățătură, a adunat la Buda faimoasa bibliotecă Corvina, una dintre cele mai bogate colecții de manuscrise ale Renașterii europene. S-a stins la Viena, cetate pe care o cucerise, la 6 aprilie 1490, iar poporul a păstrat despre el zicala „a murit Matei, s-a dus dreptatea”.

Zicala maghiară „Meghalt Mátyás, oda az igazság” — „a murit Matei, s-a dus dreptatea” — s-a păstrat până azi ca amintire a domniei sale drepte.

S-a născut la 17 august 1887, la castelul Persenbeug din Austria, și a ajuns moștenitor al tronului habsburgic după uciderea arhiducelui Franz Ferdinand, la Sarajevo, în 1914. A urcat pe tron în noiembrie 1916, la moartea împăratului Franz Joseph, ca ultimul împărat al Austriei și, sub numele de Carol al IV-lea, ca rege al Ungariei, în plin Război Mondial. S-a străduit, în taină și fără izbândă, să scoată imperiul din război și să aducă pacea, prin faimoasele tratative de pace din 1917. Prăbușirea monarhiei în 1918 l-a silit să se retragă de la treburile statului, iar după două încercări nereușite de a-și redobândi tronul unguresc, a fost trimis în surghiun pe insula Madeira. S-a stins acolo, sărac și bolnav de pneumonie, la 1 aprilie 1922, la numai treizeci și patru de ani, și a fost beatificat de papa Ioan Paul al II-lea în 2004, cinstit pentru viața sa creștină și pentru dorința de pace.

La beatificarea din 2004, minunea recunoscută de Biserică a fost vindecarea inexplicabilă a unei călugărițe braziliene cu vene varicoase grave, care s-a rugat la mormântul împăratului.

Știai că Cleopatra vorbea, se spune, nouă limbi și că era, dintre toți regii din dinastia ei, prima care s-a ostenit să învețe limba egiptenilor pe care îi conducea? Predecesorii ei, greci de neam, se mulțumiseră vreme de aproape trei sute de ani doar cu greaca. Farmecul ei venea, după cei vechi, mai mult din glas și din minte decât din chip.

Știai că Elisabeta I a Angliei avea o adevărată patimă pentru mănuși și că îi plăcea să și le scoată și să și le pună des în timpul audiențelor? Se spune că avea mâini frumoase și albe și că gestul acela era o cochetărie studiată, un fel de a atrage privirile. Îi plăceau atât de mult încât primea mănuși parfumate în dar de la orașe și de la universități.

Știai că Ludovic al XIV-lea și-a pierdut aproape toți dinții încă din tinerețe, din pricina unor smulgeri stângace ale medicilor? La una dintre extracții i s-a scos și o bucată din cerul gurii, iar de atunci băuturile îi ieșeau uneori pe nas când mânca. Regele Soare, atât de strălucitor la curte, ascundea sub fastul lui o suferință foarte omenească.

Știai că Elisabeta I a stat închisă în Turnul Londrei înainte de a ajunge regină? Sora ei, regina Maria, o bănuia de uneltire și a trimis-o acolo unde fusese decapitată chiar mama Elisabetei, Ana Boleyn. Se povestește că, la sosire, tânăra prințesă a refuzat la început să treacă pragul, temându-se că nu va mai ieși vie.

Știai că Ludovic al XIV-lea a dansat pe scenă, ca tânăr rege, rolul soarelui într-un balet de curte? De la strălucirea acelui costum aurit i s-a spus, se crede, Regele Soare. Dansul nu era pentru el o simplă petrecere, ci un instrument de putere, prin care nobilii erau ținuți ocupați și supuși la Versailles.

Știai că Cleopatra a scris, se pare, o carte despre leacuri și cosmetice, citată de autori de mai târziu? Sub numele ei circulau rețete de alifii și de îngrijire a părului, deși nu se știe cât a scris ea însăși și cât i s-a atribuit peste veacuri. Regina Egiptului rămâne astfel legată și de tainele frumuseții, nu doar de cele ale puterii.

Știai că Elisabeta I nu s-a măritat niciodată și spunea că e căsătorită cu regatul ei? Pretendenți i-au fost aduși din toată Europa, dar ea a jucat ani la rând jocul logodnelor fără a se lega vreodată. „Fecioara regină”, cum a rămas cunoscută, a preferat să domnească singură decât să împartă puterea cu un soț.

Știai că, deși o închipuim adesea egipteancă, Cleopatra provenea dintr-o dinastie grecească — Ptolemeii — urmașă a unui general al lui Alexandru cel Mare? Se spune că a fost cea dintâi din familia sa, după aproape trei sute de ani de domnie, care a învățat limba egipteană.

Știai că Cleopatra a trăit mai aproape în timp de aterizarea omului pe Lună decât de construirea Marii Piramide din Giza? Piramida era deja veche de peste două milenii și jumătate pe vremea ei — o antichitate chiar și pentru egiptenii pe care îi conducea.

Știai că Regina Maria a României a mers ea însăși la Conferința de Pace de la Paris, în 1919, ca să pledeze pentru granițele țării? Farmecul și prezența ei au făcut senzație, iar presa franceză o urmărea ca pe o vedetă — un rol neobișnuit pentru o regină în acele vremuri.

Știai că Regina Maria a cerut, prin testament, ca inima ei să fie păstrată separat, într-o casetă, la Balcic, pe malul Mării Negre, locul pe care îl iubea cel mai mult? După schimbările de granițe și de regim, inima ei a fost mutată de mai multe ori, ajungând în cele din urmă la Castelul Bran.

Știai că regele Ludovic al XIV-lea al Franței, Regele-Soare, ar fi spus pe patul de moarte curtenilor săi în lacrimi: „De ce plângeți? Ați crezut că sunt nemuritor?” Domnise peste șaptezeci de ani, mai mult decât orice alt monarh european, încât mulți dintre supușii lui nu cunoscuseră alt rege. Chiar și în ceasul din urmă, a rămas conștient de măreția și de măsura lui.

Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor Lui o vestește tăria.

Când privesc cerurile Tale, lucrul mâinilor Tale, luna și stelele pe care Tu le-ai întemeiat, îmi zic: ce este omul, că-Ți amintești de el?

El numără mulțimea stelelor și tuturor le pune nume.