Oameni

Ana Aslan s-a născut în 1897 la Brăila și a studiat medicina la Universitatea din București, specializându-se ulterior în cardiologie și gerontologie. Convinsă că îmbătrânirea este un proces biologic ce poate fi încetinit, a cercetat timp de un deceniu proprietățile terapeutice ale procainei și a creat Gerovital H3, primul produs farmaceutic folosit sistematic pentru amânarea procesului de îmbătrânire, patentat în peste 30 de țări. În 1952 a fondat la București primul institut de geriatrie și gerontologie din lume, instituție care îi poartă astăzi numele. A conferențiat în 57 de țări și a primit 81 de titluri, premii și distincții internaționale. S-a stins din viață la 20 mai 1988, lăsând o urmă adâncă în știința longevității și în medicina preventivă mondială.

Nu se moare de bătrânețe, ci de boală.

Printre pacienții celebri care au urmat tratamentul Gerovital la institutul Anei Aslan s-au numărat personalități internaționale precum Charles de Gaulle, Pablo Picasso și Kirk Douglas.

George Emil Palade s-a născut la 19 noiembrie 1912 la Iași și a studiat medicina la Universitatea din București, unde a activat ca profesor până în 1945. Stabilit în Statele Unite, a lucrat la Institutul Rockefeller din New York, unde a revoluționat biologia celulară prin utilizarea microscopiei electronice și a tehnicilor de centrifugare diferențială, descoperind structura și funcția ribozomilor și a altor organite celulare. În 1974 a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină, împreună cu Albert Claude și Christian de Duve, devenind primul român laureat Nobel. A predat ulterior la Universitatea Yale și la Universitatea California San Diego, formând generații de cercetători. S-a stins din viață la 7 octombrie 2008 în Del Mar, California, fiind recunoscut drept întemeietorul biologiei celulare moderne.

Cell biology finally makes possible a century-old dream: that of analysis of diseases at the cellular level, the first step toward their final control.

George Emil Palade a fost primul cetățean român care a primit Premiul Nobel, iar ribozomul — una dintre descoperirile sale majore — este prezent în fiecare celulă vie, de la bacterii la om.

Ștefan Odobleja s-a născut la 13 octombrie 1902 în Valea Hothului, județul Mehedinți, într-o familie modestă, și a urmat medicina militară la București ca bursier al Institutului medico-militar. A publicat în 1938–1939, la Paris, lucrarea fundamentală Psychologie consonantiste — o operă de 900 de pagini care anticipa cu un deceniu ideile ciberneticii formulate ulterior de Norbert Wiener. Regimul comunist l-a ignorat ani îndelungați, iar recunoașterea internațională a venit târziu, în ultimii ani ai vieții, când comunitatea ciberneticienilor i-a recunoscut prioritatea. A murit la 4 septembrie 1978, iar în 1990 Academia Română l-a ales post-mortem în rândurile sale.

Lucrarea sa Psihologia consonantistă a apărut cu zece ani înainte ca Norbert Wiener să publice Cybernetics (1948), însă Odobleja a aflat de cartea lui Wiener abia în 1952, din întâmplare, găsind-o într-o librărie.

Élie Carafoli s-a născut la 15 septembrie 1901 la Veria, în Macedonia (atunci Imperiul Otoman), din familie aromână, și a venit în România după Primul Război Mondial, absolvind Politehnica din București și obținând doctoratul în științe fizice la Sorbona cu o teză despre aerodinamică. Întors în țară, a fondat Laboratorul de Aerodinamică al Politehnicii din București, punând bazele școlii românești de aerodinamică și formând generații de ingineri aeronautici. A fost ales membru titular al Academiei Române în 1948, iar contribuțiile sale teoretice și experimentale i-au adus recunoaștere internațională. A murit la 24 octombrie 1983 la București, lăsând în urmă o școală de gândire aeronautică solidă.

Deși era de origine aromână și s-a născut pe teritoriul actualei Grecii, Élie Carafoli și-a dedicat întreaga carieră științifică României, construind de la zero primul tunel aerodinamic din țară.

Alexandru Proca s-a născut la 16 octombrie 1897 la București și, după studii de electromecanică la Politehnica din București, s-a stabilit în Franța în 1923, simțind că are ceva esențial de spus în fizică. Și-a susținut doctoratul în 1933, în fața unei comisii ilustre din care făceau parte Jean Perrin, Léon Brillouin și Louis de Broglie. Între 1936 și 1941 a elaborat teoria câmpurilor vectoriale masive cu spin 1, formalizată în ecuațiile care îi poartă numele — ecuațiile Proca — utilizate azi în fizica particulelor și în cosmologie. A murit la 13 decembrie 1955 la Paris, în vârstă de 58 de ani, fără a primi Nobel-ul pentru care fusese considerat un candidat serios; în 1990 a fost ales post-mortem membru de onoare al Academiei Române.

Ecuațiile Proca stau la baza descrierii teoretice a bozonilor W și Z, descoperite experimental în 1983 la CERN — la aproape trei decenii după moartea savantului.

Nicolae Teclu s-a născut în 1839 la Brașov și a urmat studii de chimie la Institutul Politehnic din Viena și la Academia de Arte din Munchen. A activat ca profesor de chimie la Academia Comercială din Viena și ca chimist la Monetăria Statului și Tipografia Imperială, devenind una dintre figurile de referință ale chimiei din spațiul austro-ungar. În 1900 a inventat arzătorul de laborator care îi poartă numele — becul Teclu — cu reglaj dublu al debitului de gaz și aer, producând o flacără mai fierbinte decât becul Bunsen și superior acestuia în precizie. A publicat peste 50 de lucrări originale și a realizat circa 60 de descoperiri în domenii diverse, de la chimia culorilor la combustia gazelor; a murit în 1916 la Viena, lăsând posterității un instrument folosit și astăzi în laboratoare din toată lumea.

Becul Teclu este singurul instrument de laborator românesc intrat în dotarea standard a laboratoarelor de chimie din întreaga lume și este superior becului Bunsen prin posibilitatea de reglaj independent al gazului și aerului.

Aurel Vlaicu s-a născut la 19 noiembrie 1882 în Bintinți (azi Aurel Vlaicu), în Transilvania, și și-a desăvârșit studiile de inginerie la Universitatea Ludwig-Maximilian din Munchen, obținând diploma în 1907. La 17 iunie 1910, pe Câmpul Cotroceni din București, a efectuat primul zbor al unui avion proiectat, construit și pilotat de un român — Vlaicu I — deschizând era aviației naționale. Cu Vlaicu II a câștigat premii internaționale la concursul de aviație de la Aspern, lângă Viena (1912), consacrându-se ca unul dintre pionierii aviației mondiale. A murit la 13 septembrie 1913 în Bănești, Prahova, în timpul tentativei de a traversa în premieră Carpații cu avionul, la numai 30 de ani.

Nici Alpii nu mi-i închipuiam mai înalți ca înălțimea la care mă ridicasem eu. Fiindcă patru metri erau pentru mine un record care-mi consacra mașina. Zburasem și aceasta era principalul.

Vlaicu a construit Vlaicu I la Arsenalul Armatei Române cu sprijinul Casei Regale, fără resurse industriale proprii, dovedind o ingeniozitate remarcabilă în condițiile tehnice ale epocii.

George Constantinescu s-a născut la 4 octombrie 1881 la Craiova și a absolvit Școala Națională de Poduri și Șosele din București ca șef de promoție în 1904. A emigrat în Marea Britanie, unde a pus bazele unui domeniu științific nou — sonicitatea — care studiază transmiterea energiei mecanice prin vibrații în fluide și solide. În timpul Primului Război Mondial, a inventat sincronizatorul de mitralieră pentru avioane, dispozitiv care permitea tragerea prin elice fără a o distruge, oferind Aliaților superioritate aeriană decisivă. A înregistrat peste 400 de brevete de invenție în SUA, Germania, Franța și România, iar în 1926 o revistă britanică îl plasa alături de Marie Curie, Albert Einstein și Thomas Edison în rândul marilor oameni de știință ai lumii. A murit la 11 decembrie 1965 la Coniston, Cumbria, Marea Britanie.

Sincronizatorul de mitralieră inventat de Constantinescu în 1916 a schimbat radical tactica luptelor aeriene din Primul Război Mondial: piloții aliați puteau trage direct prin elice, ceea ce le-a dat un avantaj decisiv față de avioanele germane.

Petrache Poenaru s-a născut la 10 ianuarie 1799 în Benești, județul Vâlcea, și a fost unul dintre cei mai luminați cărturari ai epocii sale. Elev al lui Gheorghe Lazăr, a studiat la Viena și la Paris, unde a brevetat în 1827 primul stilou cu rezervor propriu de cerneală — invenție pe care el însuși a numit-o «condeiul portăretz fără sfârșit». S-a angajat activ în modernizarea României: a contribuit la întemeierea Societății Filarmonice, a Grădinii Botanice din București și a Muzeului Național de Antichități, și a pus bazele unui sistem modern de învățământ primar. Membru titular al Academiei Române din 1870, Poenaru a trăit cu credința că educația este «prima mare nevoie a unui popor» și a slujit această convingere până la moartea sa, la 2 octombrie 1875, în București.

Un condei portăretz fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală.

Deși Poenaru a brevetat stiloul în 1827 la Paris, nu a reușit niciodată să valorifice comercial invenția. Industrializarea producției de masă a stiloului a venit abia câteva decenii mai târziu, prin alți producători.

Thomas Alva Edison s-a născut la 11 februarie 1847 în Milan, Ohio, și a crescut cu o curiozitate nesățioasă care a compensat cu prisosință lipsa sa de educație formală. A pus bazele primului laborator de cercetare industrială din lume, la Menlo Park, New Jersey, unde echipa sa a perfecționat becul incandescent practic (1879), a inventat fonograful și a creat primele sisteme de distribuție a energiei electrice. De-a lungul vieții a obținut 1.093 de brevete americane — un record neegalat pentru epoca sa — și a demonstrat că inovația sistematică, bazată pe muncă tenace, poate transforma civilizația. A încetat din viață la 18 octombrie 1931 în West Orange, New Jersey, lăsând o lume incomparabil mai luminată decât cea în care se născuse.

Genius is one per cent inspiration and ninety-nine per cent perspiration.

Edison suferea de o pierdere severă a auzului din copilărie, fapt pe care el însuși îl considera un avantaj — îl ajuta să se concentreze fără să fie distras de zgomotul din jur.

James Watt s-a născut la 19 ianuarie 1736 în Greenock, Scoția, într-o familie de constructori și comercianți, și și-a arătat de timpuriu talentul pentru mecanică și matematică. Lucrând ca instrument maker la Universitatea din Glasgow, a primit spre reparație un model al mașinii cu abur Newcomen și a înțeles imediat ineficiența sa fundamentală; între 1765 și 1769 a conceput condensatorul separat, cea mai importantă inovație în istoria mașinii cu abur, multiplicând radical eficiența și puterea acesteia. În parteneriat cu industriașul Matthew Boulton, a pus la dispoziția industriei britanice motoare cu abur fiabile, punând astfel bazele tehnice ale Revoluției Industriale. A murit la 25 august 1819 la Heathfield Hall, lângă Birmingham, onorat de întreaga lume științifică; unitatea de putere «watt» îi poartă pentru totdeauna numele.

Watt nu a inventat mașina cu abur — aceasta exista deja în forma lui Newcomen — ci a transformat-o radical prin condensatorul separat, care a redus consumul de combustibil cu circa 75%.

Alexander Graham Bell s-a născut la 3 martie 1847 în Edinburgh, Scoția, într-o familie marcată de pasiunea pentru știința vorbirii și sunetului — tatăl și bunicul său erau specialiști în fonetica și elocuțiunea — și a crescut lângă o mamă cu deficiență de auz, ceea ce i-a modelat profund vocația. Emigrat în America de Nord, a brevetat la 7 martie 1876 primul telefon practic funcțional și a fondat în 1877 Bell Telephone Company, schimbând pentru totdeauna modul în care omenirea comunică la distanță. Dincolo de telefon, Bell a contribuit la îmbunătățirea vieții persoanelor cu deficiențe de auz, a lucrat la înregistrarea sunetului și la o primitivă formă de fotofon. A murit la 2 august 1922 la Beinn Bhreagh, Nova Scotia, Canada, iar în semn de omagiu, toate liniile telefonice din America de Nord au tăcut un minut la înmormântarea sa.

Mr. Watson, come here — I want to see you.

Bell era atât de nemulțumit de telefon, pe care îl considera o intruziune în viața privată, încât a refuzat să aibă un aparat de telefon în biroul său personal.