Suflet

Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremuri și ce oameni mai erau în părțile noastre pe când începusem și eu, drăgăliță-Doamne, a mă ridica băiețaș la casa părinților mei.

Ce-i pasă copilului când mama și tata se gândesc la neajunsurile vieții?

Copilul râde: Înțelepciunea și iubirea mea e jocul!

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii și nu ucid cu mintea tainele.

A vorbi despre copilărie e ca și cum ai vorbi despre un paradis pierdut.

Iar când voi fi pământ, în singurătatea de-atunci copilăria mea va fi cerul.

Nu avem parte de un timp scurt, ci pierdem mult din el. Viața este destul de lungă și ne-a fost dată cu prisosință pentru înfăptuirea celor mai mari lucruri, dacă am ști să o folosim bine.

În timp ce amânăm, viața trece.

Nu este puțin timpul pe care îl avem, ci mult timpul pe care îl risipim.

Gândește-te mereu că omul se naște și moare în fiecare clipă; căci pierderea nu este altceva decât o schimbare.

Timpul este ca un râu al lucrurilor care se petrec, iar curentul lui este puternic; abia s-a ivit ceva în fața ochilor, că a și fost purtat mai departe, iar altceva îi ia locul, spre a fi la rândul lui dus.

Chiar dacă ai fi să trăiești trei mii de ani, ori de zece ori pe atât, adu-ți totuși aminte că nimeni nu pierde altă viață decât aceea pe care o trăiește, nici nu trăiește altă viață decât aceea pe care o pierde.

Bătrânețea are un sfârșit anume, dar nu se poate spune un termen anume până la care să fie de dorit să trăiești bine și cu curaj.

Nimeni nu este atât de bătrân încât să nu creadă că mai poate trăi încă un an.

Fiecare vârstă își are farmecul ei, iar viața noastră trebuie să aibă, ca și fructele și grânele, roadele ei potrivite anotimpului.

Bătrânețea este cu atât mai respectată cu cât se apără mai mult ea însăși, cu cât își păstrează dreptul ei, cu cât nu se supune nimănui, cu cât până la ultima suflare stăpânește peste ai săi.

Cea mai frumoasă podoabă a bătrâneții este o tinerețe petrecută cu cinste.

A îmbătrâni este singurul mijloc pe care l-au găsit oamenii ca să trăiască mult.

Bătrânețea începe în clipa în care renunțăm.

În fiecare început trăiește o vrajă care ne ocrotește și ne ajută să trăim.

Trebuie să fim gata de plecare și de despărțire, altfel rămânem legați de obișnuință.

Fiecare om poartă în el, ca pe o rană tainică, amintirea copilăriei sale.

Toată lumea crede că oprirea gândului este cu neputință. Dar timpul curge, orice ai face, iar când te oprești o clipă, îl simți cum trece.

Cei doi cei mai puternici războinici sunt răbdarea și timpul.

Adevăratele paradisuri sunt paradisurile pe care le-am pierdut.

Amintirea unei anumite imagini nu este decât regretul unei anumite clipe; iar casele, drumurile, aleile sunt, vai, tot atât de fugare ca și anii.

Nu primim înțelepciunea; trebuie să o descoperim noi înșine, după un drum pe care nimeni nu-l poate face în locul nostru.

Lasă viața să danseze precum roua pe vârful frunzelor timpului.

Nu clipele mari, ci fluxul neîntrerupt al vieții aduce fericirea.

Personajele noastre nu sunt fixe și încremenite, ci ceva viu și schimbător; și chiar și corpurile noastre nu se aseamănă cu statuile, ci se prefac necontenit.