Oameni

Wagner a scris el însuși libretele tuturor operelor sale, spre deosebire de majoritatea compozitorilor de operă din epocă care colaborau cu libretioțti specialiți.

Felix Mendelssohn Bartholdy s-a născut la 3 februarie 1809 la Hamburg, nepot al marelui filosof Moses Mendelssohn, într-o familie cultivată și înstărită care i-a asigurat o educație muzicală excepțională. Copil-minune, a compus lucrari remarcabile încă din adolescență, iar la numai 20 de ani a realizat unul dintre cele mai importante acte din istoria muzicii: a condus, în 1829 la Berlin, prima interpretare a Patimilor după Matei de J.S. Bach de la moartea acestuia, readucând muzica lui Bach la conștiința lumii. Oratoriul Ilie (1846), Simfonia Italiană, Concertul pentru vioară și muzica de scenă pentru Visul unei nopți de vară numără printre capodoperele sale. A murit la 4 noiembrie 1847 la Leipzig, după o serie de atacuri cerebrale agravate de durerea prilejuită de moartea surorii sale Fanny, cu doar câteva luni înainte.

Mendelssohn a compus uvertura Visul unei nopți de vară la vârsta de 17 ani, iar marele March nupțial din aceeași suita de scenă — scris mult mai târziu — a rămas până astăzi cel mai cunoscut marș de nuntă din lume.

Robert Schumann s-a născut la 8 iunie 1810 în Zwickau, Saxonia, fiul unui librar și editor, și a îmbinat de-a lungul vieții vocația de compozitor cu aceea de critic muzical perspicace, co-fondând influentul Neue Zeitschrift für Musik. Muzica sa pianistică — ciclurile Carnaval, Kreisleriana, Kinderszenen — și ciclurile de lieduri — între care Dragostea unui poet pe versurile lui Heine — reprezintă apogeul romantismului german. Căsătoria sa cu pianista Clara Wieck, realizată împotriva voinței părintelui acesteia, a fost una dintre marile povesti de iubire ale lumii muzicale, Clara devenind interpretă și apărătoare devotată a muzicii sale. În 1854, auzind voci și halucinand, s-a aruncat în Rîl Rin; la cererea sa a fost internat într-un azil la Endenich, lângă Bonn, unde a murit la 29 iulie 1856.

O leziune la mâna dreaptă, apărută în timp ce exersa intensiv la pian, l-a obligat pe Schumann să renunțe definitiv la cariera de pianist concertist și să se concentreze pe compoziție — un accident care a schimbat cursul istoriei muzicale.

Franz Liszt s-a născut la 22 octombrie 1811 în Raiding, în Ungaria (azi Austria), și a devenit cel mai celebru pianist al secolului al XIX-lea, inventatorul recitalului solo modern și al tehnicii pianistice de virtuozitate extremă cunoscută azi drept „listomania”. La Weimar, unde a activat ca director muzical, a creat forma poemului simfonic, în lucrări precum Les Préludes (1854), deschizând un nou capitol al muzicii orchestrale. Spirit profund religios, a primit în 1865 la Roma ordinele minore ale Bisericii Catolice (portar, lector, acoliț, exorcist), devenind cunoscut drept Abbé Liszt, fără a fi tuns insă preot hirotonit; în această perioadă a compus lucrari sacre de mare forță. A murit la 31 iulie 1886 la Bayreuth, de pneumonie, după o viață trăită înțe scenă și rugaciune.

Liszt a donat practic toate încasările concertelor sale în scopuri caritabile și a oferit lecții gratuit mulțimii de tineri compozitori care îi băteau la ușă, printre ei numărându-se Grieg, Debussy și Saint-Saëns.

Béla Bartók s-a născut pe 25 martie 1881 în Nagyszentmiklós (azi în România) și a crescut într-o familie cu dragoste pentru cultură, mama sa fiind pianistă și învățătoare. A studiat la Budapesta și a devenit unul dintre cei mai importanți compozitori ai secolului al XX-lea, îmbinând cu măiestrie moștenirea muzicii clasice europene cu tezaurul folclorului autentic. Alături de Zoltán Kodály, a realizat culegeri sistematice de folclor maghiar, slovac, român și bulgar, folosind fonograful pentru a capta melodiile la fața locului — o metodă revoluționară pentru acea vreme. Opera sa cuprinde șase cvartete de coarde, Concertul pentru orchestră, Muzica pentru corzi, percuție și celestă și Dansurile populare românești. În 1940, în fața pericolului fascist, s-a exilat în Statele Unite, unde a murit la New York pe 26 septembrie 1945, lăsând în urmă o moștenire artistică de o profundă originalitate.

Melodiile populare sunt întruchiparea perfecțiunii artistice de cel mai înalt rang; ele sunt modele ale felului în care o idee muzicală poate fi exprimată cu maximă desăvârșire, prin brevitate de formă și simplitate a mijloacelor.

Suita pentru pian Dansuri populare românești (1915) se numea inițial Dansuri populare românești din Ungaria — Bartók însuși a eliminat din Ungaria din titlu după ce Transilvania a revenit României în 1920, dorind să nu ofenseze pe nimeni.

Serghei Rahmaninov s-a născut pe 1 aprilie 1873 în Semionovo, Rusia, într-o familie nobilă cu tradiție muzicală, și a studiat compoziția și pianul la Conservatorul din Moscova, unde a uimit profesorii prin talentul său excepțional. Ultimul mare romantic rus, a creat opere de o lirică profundă și de o bogăție orchestrală incomparabilă, printre care Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră, Rapsodiile pe o temă de Paganini și lucrarea corală sacră Vecernia (Privegherea de toată noaptea). Revoluția din 1917 l-a silit să părăsească Rusia pentru totdeauna, stabilindu-se în cele din urmă în Statele Unite, unde a continuat să concerteze ca unul dintre cei mai mari pianiști ai epocii. Omul era cunoscut pentru seriozitatea și discreția sa, pentru devotamentul față de artă și pentru melancolia care colora atât muzica, cât și viața sa de emigrant. A murit la Beverly Hills pe 28 martie 1943, la numai patru zile înainte de a împlini 70 de ani.

Rahmaninov putea cuprinde cu o singură mână nu mai puțin de 13 clape ale pianului — o întindere extraordinară, care a influențat direct dificultatea excepțională a propriilor sale lucrări pentru pian.

Claude Debussy s-a născut pe 22 august 1862 la Saint-Germain-en-Laye, Franța, într-o familie modestă, și a intrat la Conservatorul din Paris la vârsta de unsprezece ani, arătând de timpuriu un talent aparte pentru armonie. Considerat părintele impresionismului muzical, a creat un limbaj sonor cu totul nou — bazat pe scări modale, acorduri de nonă și undecimai, timbruri orchestrale rafinate — care a deschis drumul muzicii secolului al XX-lea. Capodoperele sale includ Prélude à l'après-midi d'un faune (1894), ciclul pentru pian Images, suite-ul Bergamasque (cuprinzând Clair de lune) și opera Pelléas et Mélisande. Deși a refuzat eticheta de impresionist, muzica sa evocă lumina, apa și natura cu o sensibilitate poetică inegalabilă. Bolnav de cancer, a continuat să compună până aproape de moarte, stingându-se la Paris pe 25 martie 1918, în timpul bombardamentelor germane asupra orașului.

Debussy a fost angajat în tinerețe ca pianist personal de Nadejda von Meck, celebra mecenă a lui Ceaikovski, însoțind-o în turnee prin Europa — o experiență care i-a lărgit considerabil orizontul muzical.

Gabriel Fauré s-a născut pe 12 mai 1845 la Pamiers, în sudul Franței, și a studiat muzica la École Niedermeyer din Paris, unde mai târziu Camille Saint-Saëns i-a devenit profesor și prieten apropiat. Compozitor de o senină spiritualitate, a creat lucrări de o eleganță discretă și de o profundă căldură interioară, înscriindu-se pe un drum propriu între romantism și modernism. Recviemul său în re minor (1888), numit de unii critica drept un legăn al morții, exprimă moartea nu ca groază, ci ca o eliberare luminoasă — concepție profund personală și curajoasă pentru epocă. A ajuns director al Conservatorului din Paris (1905–1920), formând o generație întreagă de compozitori francezi, deși în ultimii ani de viață a suferit de o surditate progresivă. S-a stins la Paris pe 4 noiembrie 1924, lăsând în urmă și capodopere ca Pavane, Pelléas et Mélisande (muzica de scenă) și nenumărate melodii pentru voce și pian.

Se spune că Recviemul meu nu exprimă frica de moarte și cineva l-a numit un legăn al morții. Dar așa înțeleg eu moartea: ca o eliberare fericită, o năzuință spre fericire de dincolo, mai degrabă decât o trecere dureroasă.

Fauré a studiat pianul cu Camille Saint-Saëns — cel care i-a deschis și lumea lui Liszt și Wagner — iar mai târziu a devenit el însuși directorul Conservatorului din Paris, transformând instituția prin introducerea unor standarde moderne de predare.

Camille Saint-Saëns s-a născut pe 9 octombrie 1835 la Paris și a dovedit de la doi ani o auzire absolută perfectă, devenind un copil-minune al muzicii franceze — la cinci ani susținea concerte publice, iar la zece ani debuta cu orchestra interpretând lucrări de Mozart și Beethoven. A fost organist al bisericii La Madeleine din Paris timp de douăzeci de ani și a ajuns prieten apropiat al lui Franz Liszt, care l-a considerat cel mai mare organist al lumii. Opera sa vastă — peste 300 de lucrări — cuprinde opera Samson și Dalila, Carnavalul animalelor (ținut secret în timpul vieții sale), Simfonia a III-a cu orgă și primele poeme simfonice compuse vreodată de un compozitor francez. Spirit enciclopedic, era pasionat de botanică, matematică, astronomie și arheologie, scrind eseuri, poezii și critici muzicale. A murit la Alger pe 16 decembrie 1921, la vârsta de 86 de ani, rămânând până la final activ și curios față de tot ce-l înconjura.

Saint-Saëns a compus în 1908 coloana sonoră pentru filmul Asasinarea ducelui de Guise — devenind astfel primul compozitor de muzică serioasă care a scris o partitură originală pentru cinematograf.

Giovanni Pierluigi da Palestrina s-a născut în jurul anilor 1525–1526 în orașul Palestrina, de lângă Roma, și a deprins muzica ca băiat de cor la Roma, urcând treptat în cele mai înalte funcții muzicale ale Cetății Eterne. A slujit ca maestru de capelă la Cappella Giulia a Vaticanului, la bazilica San Giovanni in Laterano și la Santa Maria Maggiore, dedicând întreaga viață muzicii sacre catolice. Compozitor prolific, a lăsat peste 105 messe, 250 de motete și sute de alte lucrări polifonice, în care vocea fiecărui interpret se împletește cu celelalte cu o claritate și un echilibru desăvârșit. Stilul său a devenit modelul suprem al polifoniei sacre renascentiste și a fost studiat ca normă a compoziției corale timp de secole, până astăzi. S-a stins la Roma pe 2 februarie 1594, lăsând în urmă o moștenire care a definit standardul muzicii liturgice catolice și a influențat pe toți marii compozitori de după el.

Legenda că Palestrina ar fi salvat polifonia sacră de la interzicere prin Conciliul de la Trento — demonstrând că textul liturgic poate fi inteligibil și în muzica polifonică — este un mit romantizat, dezbătut de muzicologi: nu există documente care să confirme un asemenea episod direct.

Claudio Monteverdi s-a nascut la Cremona in 1567 si a devenit una dintre cele mai mari figuri ale muzicii occidentale, construind o punte sonora intre Renastere si Baroc. A slujit la Curtea din Mantova, iar din 1613 si pana la moarte a fost maestru de capela la Basilica San Marco din Venetia. Opera sa L'Orfeo (1607) este considerata primul monument al genului liric, iar Vecernia Fecioarei (1610) ramane o culme a muzicii sacre. In 1632, dupa ani de suferinta si dupa episodul devastatoarei ciume venetiene, a primit hirotonirea preoteasca, impletindu-si creatia cu vocatia spirituala. A murit la Venetia in 1643 si este ingropat in biserica Santa Maria Gloriosa dei Frari.

Monteverdi a publicat nu mai putin de noua carti de madrigale de-a lungul vietii, cartea a opta aparand chiar in 1638.

Tomas Luis de Victoria s-a nascut in jurul anului 1548 la Avila, in Spania, si a crescut ca si copil corist in Catedrala orasului. Preot catolic si compozitor exclusiv de muzica sacra, este considerat alaturi de Palestrina si Orlande de Lassus unul dintre marii maestri ai polifoniei renascentiste. A petrecut ani de formare la Roma, unde l-a cunoscut pe Palestrina, si a revenit in Spania pentru a sluji ca si capellan al imparatesei vaduve Maria a Austriei pana la moartea acesteia. Ultima sa compozitie, Officium Defunctorum, Recviem pentru sase voci din 1603, scrisa in memoria imparatesei, este socotita capodopera vietii sale si una dintre cele mai profunde lucrari ale Renasterii. A murit la Madrid in 1611, lasand o muzica impregnata de rugaciune autentica si mistica.

Victoria nu a compus niciodata muzica lumeasca; intreaga sa opera consta exclusiv din muzica sacra, ceea ce il face unic printre compozitorii mari ai Renasterii.

Arcangelo Corelli s-a nascut la 17 februarie 1653 in Fusignano, langa Imola, si a invatat vioara la Bologna, unul dintre marile centre ale muzicii instrumentale din epoc. Stabilit la Roma in jurul anului 1675, a cucerit rapid curtile aristocratice si ecleziastice, servind ca muzician pentru Regina Cristina a Suediei si Cardinalul Pamphili. Prin cele 12 Concerto Grosso si sonatele sale, a fixat canoane ale echilibrului, eleganteii si claritate structurale care au influentat decisiv pe Vivaldi, Bach si Handel. A murit la Roma pe 8 ianuarie 1713, lasand in urma o colectie unica de picturi si o opera muzicala relativ mica ca dimensiune, dar covarsitoare ca impact. Este considerat parintele sonatei pentru vioara si al genului concerto grosso.

Corelli a adunat in cursul vietii o remarcabila colectie de picturi, inclusiv lucrari atribuite lui Poussin si Brueghel, lasata mostenire patronului sau, Cardinalul Ottoboni.

Modest Musorgski s-a nascut pe 21 martie 1839 in Karevo, Rusia, intr-o familie de nobili de provincie, si a ales calea artei in locul carierei militare in care fusese initiat. Membru al celebrului Grup al celor cinci alaturi de Balakirev, Borodin, Rimski-Korsakov si Cui, a cautat sa creeze o muzica profund ruseasca, desprinsa de conventiile academice occidentale. Opera Boris Godunov si ciclul pianistic Tablouri dintr-o expozitie raman capodoperele sale, expresii puternice ale sufletului rus colectiv si ale dramatismului istoric. Viata sa a fost marcata de conflicte interioare, saracie si dependenta de alcool, care i-au intrerupt creatia si i-au scurtat viata. A murit la 28 martie 1881 la Sankt Petersburg, la numai 42 de ani, lasand mai multe lucrari neterminate completate ulterior de Rimski-Korsakov.

Tablouri dintr-o expozitie a fost compus initial pentru pian in 1874, ca omagiu adus pictorului Viktor Hartmann; abia orchestrarea lui Maurice Ravel din 1922 a facut lucrarea celebra in intreaga lume.

Nicolae Bretan s-a nascut pe 25 martie 1887 la Nasaud, in Transilvania, intr-o familie modesta, si si-a format vocea de bariton la conservatoarele din Cluj, Viena si Budapesta. A cantat ca bariton principal la operele din Bratislava, Oradea si Cluj, impunandu-se totodata ca dirijor si compozitor de vocatie. Opera Luceafarul, dupa poemul lui Eminescu, premiata in 1921, si Golem, din 1924, l-au consacrat drept unul dintre pionierii operei romanesti. A lasat un corpus bogat de lieduri care l-au asezat in fruntea promotorilor cantecului de camera romanesc. Dupa retragerea fortata din viata publica in 1948, a trait intr-un con de umbra pana la moartea sa la Cluj, pe 1 decembrie 1968.