Oameni

William Shakespeare s-a născut în aprilie 1564 la Stratford-upon-Avon, Anglia, și a crescut într-o familie de negustori respectabili. A devenit cel mai influent dramaturg și poet al literaturii engleze, scriind 37 de piese de teatru și 154 de sonete care explorează cu profunzime condiția umană — iubirea, puterea, gelozia, moartea și răscumpărarea. Operele sale, printre care «Hamlet», «Romeo și Julieta», «Macbeth» și «Regele Lear», au modelat limba engleză și gândirea occidentală timp de patru secole. A trăit o viață dublă — dramaturg și actor la Londra, burghez respectat la Stratford — și s-a retras acasă în ultimii ani ai vieții. S-a stins în aprilie 1616, în ziua în care, potrivit tradiției, împlinea 52 de ani.

A fi sau a nu fi — aceasta este întrebarea.

Shakespeare a fost co-proprietar al companiei de teatru Globe Theatre din Londra, construit în 1599 din bârnele unui teatru mai vechi, transportate noaptea pe furiș peste Tamisa.

Johann Wolfgang von Goethe s-a născut la Frankfurt pe Main în 1749, într-o familie înstărită, și a dovedit de timpuriu o inteligență enciclopedică rară. A fost poet, romancier, dramaturg, filosof și om de știință — unul dintre ultimii mari umaniști universali ai Europei. Opera sa de căpătâi, tragedia «Faust», scrisă de-a lungul a șase decenii, este considerată culmea literaturii germane și una dintre cele mai profunde meditații asupra condiției umane, a cunoașterii și a răului. A exercitat o influență imensă asupra romantismului european prin lucrări precum «Suferințele tânărului Werther» și a servit zeci de ani ca ministru la curtea ducală din Weimar. S-a stins în martie 1832, la vârsta de 82 de ani, lăsând în urmă una dintre cele mai bogate moșteniri culturale ale omenirii.

Toată teoria este cenușie, prietene. Dar veșnic verde este arborele vieții.

Goethe a lucrat la «Faust» timp de aproximativ 60 de ani, publicând Partea I în 1808 și Partea a II-a în 1832, la câteva luni după moartea sa.

Lev Nikolaevici Tolstoi s-a născut în 1828 la moșia familiei sale din Yasnaya Polyana, Rusia, într-o familie nobilă și înfloritoare. A scris două dintre cele mai mari romane din istoria literaturii universale — «Război și pace» și «Ana Karenina» — care îmbină analiza psihologică profundă cu tablouri vaste ale societății ruse. Pe lângă geniul literar, Tolstoi a fost un gânditor moral și spiritual de o intensitate ieșită din comun, respingând în a doua jumătate a vieții privilegiile aristocrației și predicând o formă de creștinism simplu, non-violent și ascetic. Conflictul interior dintre convingerile sale și stilul de viață de la moșie l-a urmărit până la bătrânețe. A murit în noiembrie 1910, la 82 de ani, la o mică gară de cale ferată, după ce fugise de acasă în căutarea unei vieți mai simple și mai drepte.

Tolstoi a renunțat la drepturile de autor ale operelor sale și la proprietatea moșiei Yasnaya Polyana în favoarea poporului, ceea ce a creat un conflict dureros cu soția sa, Sofia, care se opunea cu înverșunare acestor decizii.

Feodor Mihailovici Dostoievski s-a născut în 1821 la Moscova, fiul unui medic militar sever, și a crescut departe de confortul aristocratic al epocii. Condamnat la moarte în 1849 pentru activitate revoluționară, a trăit cumplita scenă a execuției simulate pe eșafod înainte ca sentința să fie comutată în muncă silnică în Siberia — experiență care i-a marcat profund sufletul și opera. Din această intensitate extremă a suferinței personale a izvorât geniul său: romane ca «Crimă și pedeapsă», «Idiotul», «Demonii» și «Frații Karamazov» sondează cu o acuratețe fără egal adâncurile sufletului omenesc — vinovăția, credința, libertatea și iubirea. A murit în ianuarie 1881, la Sankt Petersburg, la vârsta de 59 de ani, venerat deja ca un gigant al literaturii ruse. Înmormântarea sa a adunat zeci de mii de oameni.

Frumusețea va salva lumea.

Dostoievski suferea de epilepsie și descria crizele sale ca momente de iluminare mistică de o intensitate extraordinară, pe care le-a transpus în portretele personajelor sale, inclusiv ale Prințului Mîșkin din «Idiotul».

Victor Hugo s-a născut în 1802 la Besançon, Franța, fiul unui general napoleonian, și a devenit de la o vârstă fragedă o voce literară și politică de primă magnitudine. Romancier, poet și dramaturg romantic, a dat lumii opere nemuritoare precum «Notre-Dame de Paris» și «Mizerabilii», în care pledoaria pentru dreptate socială, demnitatea omului sărman și puterea iubirii se împletesc cu narațiuni de o forță epică extraordinară. Exilat de Napoleon al III-lea timp de aproape 20 de ani, a continuat să scrie cu același avânt, revenind triumfal în Franța în 1870. A fost senatoral Republicii și o conștiință morală a națiunii franceze, iubit de milioane de cititori din întreaga lume. S-a stins în mai 1885, la Paris, la vârsta de 83 de ani, iar funeraliile sale au fost un eveniment național, cu două milioane de oameni pe străzile capitalei.

Există ceva mai puternic decât toate armatele lumii: o idee al cărei timp a sosit.

Victor Hugo a cerut să fie înmormântat într-un sicriu de sărac, refuzând orice pompă funerară. Statul francez a organizat totuși funeralii naționale grandioase, iar trupul său a fost depus la Panthéon.

Miguel de Cervantes Saavedra s-a născut în 1547 la Alcalá de Henares, Spania, și a dus o viață zbuciumată de soldăție, captivitate și sărăcie înainte de a deveni cel mai mare scriitor al literaturii spaniole. A luptat la bătălia navală de la Lepanto (1571), unde și-a pierdut mișcarea mâinii stângi, și a fost captiv cinci ani în Algeria. «Don Quijote de la Mancha», publicat în două volume în 1605 și 1615, este considerat primul roman modern și una dintre capodoperele absolute ale literaturii universale, îmbinând satira, compasiunea și înțelepciunea într-o poveste despre iluzie și realitate. Cervantes a scris acest roman în sărăcie și obscuritate, obținând recunoașterea abia spre sfârșitul vieții. S-a stins în aprilie 1616, la Madrid, în același an și aproape aceeași zi cu William Shakespeare.

Adevărul poate fi întins subțire, dar nu se rupe niciodată, și întotdeauna plutește deasupra minciunilor, așa cum uleiul plutește pe apă.

Cervantes și Shakespeare au murit la aceeași dată calendaristică — 23 aprilie 1616 — deși nu în aceeași zi reală, deoarece Spania folosea calendarul gregorian, iar Anglia pe cel iulian, cu zece zile diferență.

Homer este poetul epic grec căruia tradiția îi atribuie cele două capodopere ale antichității: Iliada și Odiseea. Existența sa rămâne învelită în mister — unii cercetători consideră că a fost un singur aed orb din Ionia (posibil din Chios sau Smirna), alții cred că poemele sunt rodul mai multor voci poetice reunite de-a lungul generațiilor. A trăit, cel mai probabil, în secolul al VIII-lea î.Hr., într-o perioadă în care tradițiile orale milenare au început să fie consemnate în scris. Operele sale au pus bazele literaturii europene și au influențat, timp de trei milenii, filosofia, arta și cultura occidentală.

Herodot, considerat părintele istoriei, plasa nașterea lui Homer cu aproximativ patru secole înainte de propria sa epocă, adică în jurul anului 850 î.Hr. — cu toate acestea, dezbaterea privind datarea exactă continuă și astăzi în rândul specialiștilor.

Vergiliu s-a născut la 15 octombrie 70 î.Hr. în Andes, lângă Mantua, într-o familie modestă de agricultori din nordul Italiei, și a murit la 21 septembrie 19 î.Hr. la Brundisium. A studiat la Mantua, Milano și Roma, devenind cel mai venerat poet al Romei antice. A scris trei opere fundamentale: Bucolicele, Georgicele și epopeea Eneida, în care povestește destinul troianului Aeneas, fondatorul legendar al neamului roman. Eneida, lăsată neterminată la moartea sa, a devenit epopeea națională a Romei și una dintre cele mai citite lucrări ale literaturii universale.

Pe patul de moarte, Vergiliu a cerut să i se ardă manuscrisul Eneidei, considerând-o neterminată și imperfectă. Împăratul Augustus a interzis distrugerea ei, iar poemul a fost publicat postum de prietenii poetului, Varius și Tucca.

Charles John Huffam Dickens s-a născut la 7 februarie 1812 în Portsmouth, Anglia, și a murit la 9 iunie 1870 la Gad's Hill Place, Kent. Copilăria marcată de sărăcie — tatăl său a fost închis pentru datorii, iar el a lucrat la 12 ani într-o fabrică — i-a modelat profunda sensibilitate față de suferința claselor sărace, pe care a transpus-o în romanele sale. A devenit romancierul emblematic al epocii victoriene, cu lucrări precum Oliver Twist, David Copperfield, Marile speranțe și O poveste cu două orașe, publicate inițial în fascicole lunare, ceea ce i-a atras un public imens din toate straturile sociale. S-a stins din viață la 58 de ani, lăsând în urmă una dintre cele mai bogate și mai iubite moșteniri literare ale literaturii engleze; a fost înmormântat la Westminster Abbey.

Dickens era cunoscut pentru plimbările nocturne lungi prin Londra — uneori mergea câte 20–30 de kilometri pe noapte — și se spune că aceste rătăciri prin mahalale și cartiere sărace îi hrăneau imaginația și îi furnizau materialul pentru personajele sale.

Fiodor Ivanovici Tiutcev s-a născut la 5 decembrie 1803 în gubernia Oriol, Rusia, și a murit la 27 iulie 1873 la Țarskoe Selo. A intrat în serviciul diplomatic rus în 1822, petrecând 22 de ani la München și Torino, unde a asimilat profund filosofia romantică germană, în special pe Schelling. Poezia sa, laconică și de o densitate filosofică rară, explorează polaritățile existenței — zi și noapte, ordine și haos, natură și conștiință umană — și îl plasează, alături de Pușkin și Lermontov, printre cei mai mari poeți lirici ruși ai secolului al XIX-lea. Deși recunoscut târziu de marele public, a fost profund admirat de Tolstoi, Turgheniev și Fet pentru originalitatea și profunzimea viziunii sale.

Tiutcev a scris cea mai mare parte a poeziei sale nu la birou, ci pe bucăți de hârtie răzlețe, în trăsură sau la masă, fără să le revizuiască. Mulți dintre prietenii săi au trebuit să salveze aceste bilete și să le copieze înainte ca el să le piardă sau să le arunce.

Alexandr Sergheevici Pușkin s-a născut la 6 iunie 1799 la Moscova, într-o familie de veche nobilime rusă, și a murit la 10 februarie 1837 la Sankt Petersburg, în urma rănilor căpătate într-un duel. A publicat primul poem la 14 ani și a devenit, în scurtul său timp de viață, creatorul limbii literare ruse moderne. Opera sa cuprinde romanul în versuri Evgheni Oneghin, drama Boris Godunov, povestirile în proză din Poveștile lui Belkin și nenumărate poeme lirice care au deschis drumul realismului rus. Moartea sa la 37 de ani, provocată de rivalul său Georges-Charles d'Anthès, a declanșat un doliu național și l-a transformat într-un simbol al geniului rus jertfit.

Pușkin avea în arborele genealogic un strămoș african: Abram Petrovici Hannibal, un prinț etiopian cumpărat ca sclav și adus la curtea lui Petru cel Mare, care l-a eliberat și l-a ridicat la rangul de general. Pușkin era mândru de această origine și a scris un roman autobiografic neterminat despre el, Arapul lui Petru cel Mare.

Rainer Maria Rilke s-a născut la 4 decembrie 1875 la Praga, pe atunci în Imperiul Austro-Ungar, și a murit la 29 decembrie 1926 la sanatoriul din Valmont, Elveția, răpus de leucemie. Copilăria sa a fost marcată de singurătate și de studiile la școlile militare pe care le detesta, experiențe care i-au alimentat mai târziu sensibilitatea poetică de o profunzime aparte. Stabilit la Paris, a intrat în contact cu sculptorul Auguste Rodin, a cărui disciplină a muncii l-a transformat profund ca artist. Capodoperele sale, Elegiile duineze și Sonetele către Orfeu, ambele finalizate în 1922 la castelul Muzot din Elveția, sunt socotite printre cele mai înalte realizări ale poeziei de limbă germană din secolul al XX-lea.

Elegiile duineze au fost inspirate de o voce pe care Rilke afirma că a auzit-o în bătaia vântului, în ianuarie 1912, la castelul Duino de pe coasta Adriaticii — și a durat zece ani și o suferință cumplită până când poemele au putut fi terminate, în 1922.

Friedrich Schiller s-a născut la 10 noiembrie 1759 în Marbach am Neckar, într-o familie protestantă cu origini modeste, și a crescut sub disciplina aspră a Academiei militare din Stuttgart, unde a studiat medicina împotriva voinței sale. Dramaturg, poet și filosof de o rară profunzime, Schiller a dat literaturii germane capodopere precum Hoții, Don Carlos și Wilhelm Tell, opere animate de un ideal nestrămutat al libertății și demnității umane. Prietenia sa cu Goethe, stabilită la Weimar, a marcat una dintre cele mai fertile colaborări din istoria literaturii universale. Poemul Odă bucuriei (An die Freude, 1785), pus mai târziu pe muzica lui Beethoven, a devenit imn al fraternității universale și, ulterior, imn oficial al Uniunii Europene. Tuberculoza l-a răpus la 9 mai 1805, la doar 45 de ani, lăsând în urmă o operă care continuă să inspire generații.