Oameni

Nu creez nimic; doar înlătur ceea ce este de prisos și ceea ce rămâne este opera.

Sculptura este arta găunosului și a plinului, nu a rotunjimii netede.

Eu nu caut, eu găsesc.

Arta spală de pe suflet praful vieții de zi cu zi.

Visez să pictez și apoi îmi pictez visul.

Ce aș fi eu fără această credință în meseria mea, fără sprijinul de a crede în artă?

Lucrurile nu sunt greu de făcut; ceea ce este greu este să te pui în starea de a le face.

Simplitatea nu este un scop în artă, dar ajungi la simplitate fără voia ta, apropiindu-te de sensul real al lucrurilor.

Culoarea este clapa, ochiul este ciocănelul, sufletul este pianul cu multe corzi.

Arta este o armonie paralelă cu natura.

Se povestește că, întrebat de un prieten de ce zăbovește atâtea zile la o singură cută a veșmântului și la umbra dintr-un colț ferit, Michelangelo ar fi răspuns că sunt fleacuri mărunte. Prietenul l-a mustrat cu blândețe: „Dar fleacurile nu contează.” Maestrul s-a oprit din lucru, a privit marmura și a rostit încet: „Fleacurile fac desăvârșirea, iar desăvârșirea nu este un fleac.” Așa a rămas vorba peste veacuri, ca o candelă aprinsă pentru cei ce lucrează în tăcere. Cine disprețuiește lucrul mărunt nu va atinge niciodată lucrul mare, căci frumusețea se naște din grija pentru ceea ce nimeni nu vede.

Un tânăr a stat îndelung privind cum Michelangelo scotea din bolovanul de marmură un chip de înger. Uimit, l-a întrebat cum de a știut că îngerul se ascunde acolo. Bătrânul meșter a zâmbit și a spus: „Îngerul era deja în piatră; eu doar am dat la o parte tot ce nu era el.” Apoi și-a plecat din nou fruntea peste daltă, ca peste o rugăciune. Așa lucrează și Dumnezeu cu inima omului: nu adaugă, ci curăță, până ce chipul cel adevărat iese la lumină. Uneori a fi cioplit doare, dar sub daltă se ascunde îngerul.

Albrecht Dürer este considerat de mulți istorici de artă drept unul dintre primii maeștri europeni care a ridicat acuarela la rang de operă autonomă, nu doar de simplă schiță pregătitoare. Peisajele sale în acuarelă, pictate spre finalul secolului al XV-lea, sunt printre cele mai timpurii peisaje pure din arta occidentală, lucrate direct după natură. Această privire proaspătă asupra lumii văzute a fost revoluționară pentru epoca sa.

Știai că faimosul „Iepure tânăr” (Feldhase), realizat de Dürer în 1502, este o acuarelă cu adaosuri de guașă de o finețe uluitoare? Fiecare fir de blană pare pictat individual, iar în ochiul umed al animalului se distinge chiar reflexia unei ferestre cu cruce, semn că artistul a lucrat privind un exemplar în atelier. Lucrarea se păstrează la Albertina din Viena.

„Bucata mare de iarbă” (Das große Rasenstück), din 1503, arată un simplu petic de pajiște mlăștinoasă privit de aproape, la nivelul solului. Dürer a redat cu precizie botanică păpădia, pătlagina, coada-șoricelului și alte ierburi, transformând un colț banal de natură într-un subiect demn de contemplat. Este privită drept una dintre primele reprezentări „ecologice” ale unui ecosistem în miniatură.

În timpul primei sale călătorii spre Italia, prin 1494-1495, Dürer a traversat Alpii și a pictat pe drum o serie de acuarele cu peisaje montane și văi. Aceste studii alpine sunt considerate printre primele peisaje pure de acest fel din arta europeană, realizate din pură plăcere de a privi și a nota locul. Ele anticipează cu secole pasiunea romanticilor pentru munte.

Vederea orașului Innsbruck, pictată de Dürer în acuarelă în jurul anului 1495, este considerată una dintre cele mai timpurii vederi topografice fidele ale unui oraș din arta occidentală. Artistul a redat cu grijă siluetele caselor oglindite în râul Inn. Documentul are astăzi și o valoare istorică, arătând cum arăta orașul la sfârșitul Evului Mediu.

Studiul de aripă numit „Aripa unei păsări-albastre” (Flügel einer Blauracke / aripa unei dumbrăvence), atribuit lui Dürer, redă cu o migală extraordinară penajul irizat al unei păsări. Culorile albastre și verzi sunt așezate în straturi transparente ce imită jocul de lumină al penelor. Lucrarea se păstrează la Albertina din Viena.

Multe dintre acuarelele lui Dürer nu erau destinate vânzării, ci rămâneau în atelier ca material de studiu și de referință. Ele îi serveau drept „arhivă vizuală” pentru detalii de peisaj, plante și animale pe care le refolosea apoi în gravuri și picturi. Astfel, aceste foi intime ne dezvăluie laboratorul de lucru al maestrului.

În „Iepurele tânăr”, Dürer a combinat acuarela transparentă cu guașa opacă, folosind pensule fine pentru a sugera direcția și lungimea firelor de blană. Peste stratul de bază a adăugat tușe albe subțiri pentru a reda lumina alunecând pe spinarea animalului. Rezultatul este o iluzie tactilă a blănii care încă uimește privitorii după cinci secole.

Pe multe dintre acuarelele și desenele sale, Dürer și-a pus celebrul monogram cu litera A cuprinzând un D mai mic dedesubt. Pe „Iepurele tânăr” apare acest monogram însoțit de data 1502. Semnătura sa a devenit atât de prețuită, încât a fost adăugată ulterior, în mod fals, pe lucrări care nu-i aparțineau.

O bună parte dintre cele mai celebre acuarele ale lui Dürer, între care „Iepurele tânăr” și „Bucata mare de iarbă”, se află astăzi în colecția Albertina din Viena. Datorită fragilității pigmenților și sensibilității hârtiei la lumină, aceste foi sunt expuse publicului doar rareori și pentru perioade scurte. În restul timpului sunt păstrate ferite de lumină, în depozite cu climat controlat.

În „Bucata mare de iarbă”, Dürer a ales un punct de vedere jos, ca și cum privitorul ar sta întins pe pământ, cu ochii la nivelul rădăcinilor. Această perspectivă neobișnuită pentru epocă transformă firele de iarbă obișnuite într-o adevărată pădure în miniatură. Este un exemplu timpuriu de atenție profundă acordată naturii mărunte, adesea trecute cu vederea.

Dürer nu se mulțumea să copieze natura, ci o studia ca un om de știință: măsura proporții, observa lumina și nota specii cu exactitate. Acuarelele sale botanice și zoologice îmbină rigoarea observației cu emoția artistică, anticipând ilustrația științifică de mai târziu. Pentru el, a privi atent lumea era o formă de cunoaștere și de rugăciune.

Acuarela cunoscută drept „Cariera de piatră” (Steinbruch) este unul dintre studiile lui Dürer în care artistul redă straturile de rocă și jocul de lumini și umbre asupra pietrei. Aceste studii de teren arată interesul său pentru textura și structura materiei naturale. Ele sunt printre puținele peisaje din epocă centrate pe un motiv atât de „nepictural”.

În jurnalul călătoriei sale în Țările de Jos (1520-1521), Dürer notează cu grijă cheltuielile și darurile, dovadă a prețuirii operelor sale pe hârtie. Deși multe însemnări privesc gravuri, ele arată cât de mult circulau și erau schimbate lucrările sale mici pe hârtie. Acest jurnal rămâne o sursă rară despre viața economică a unui artist din Renaștere.

Căci, cu adevărat, arta este ascunsă în natură; cine o poate scoate de acolo, acela o are.

Cu cât mai exact se potrivește o lucrare cu viața, cu atât mai bună apare ea.

Joseph Mallord William Turner a lăsat prin testament întreaga sa operă rămasă în atelier națiunii britanice, așa-numitul „Turner Bequest”. Printre miile de foi se aflau aproape 30.000 de lucrări pe hârtie, în mare parte acuarele și schițe. Astăzi ele sunt păstrate în principal la Tate, în Marea Britanie.

Când William Turner străbătea Alpii și Italia, purta cu sine caiete de schițe minuscule și cutii de acuarelă portabile, prinzând într-o clipă lumina și atmosfera unui loc. La întoarcerea în atelier transforma adesea aceste însemnări rapide în picturi ample, dar mii dintre studiile lui pe teren au rămas ca atare și se păstrează astăzi în colecția Turner Bequest de la Tate.