Artă

Miniaturile portret „à la limnare”, foarte prețuite la curțile Renașterii, se pictau în acuarelă și guașă pe piele fină de vițel (vellum) sau, mai târziu, pe fildeș. Fildeșul, translucid, dădea carnației o strălucire caldă imposibil de obținut pe hârtie, iar artistul Nicholas Hilliard le-a ridicat la rang de artă în Anglia elisabetană.

Multe desene ale Renașterii au fost realizate cu tehnica vârfului metalic, un stilus de argint sau plumb tras pe hârtie pregătită în prealabil cu un strat fin de os măcinat și clei. Linia nu se poate șterge, așa că artistul trebuia să deseneze cu deplină siguranță a mâinii. În timp, urma de argint se oxidează și capătă o caldă tentă cafenie.

Știai că liliacul din „Melencolia I” poartă pe aripile întinse chiar titlul lucrării, scris ca o pancartă? Cuvântul apare cu o singură inscripție, „MELENCOLIA §I”, iar sensul acelui „I” a fost dezbătut secole la rând, unii văzând în el o referire la primul dintre mai multe tipuri de melancolie descrise în tratatele Renașterii.

În „Extazul Sfântului Francisc”, Bellini nu pictează stigmatele printr-un moment dramatic, ci printr-o lumină difuză ce scaldă întreaga natură, cu fiecare stâncă, plantă și animal redat cu migală. Pânza se află la Frick Collection din New York și e considerată una dintre cele mai poetice viziuni ale naturii din Renaștere.

Frații Annibale, Agostino și vărul lor Ludovico Carracci au fondat la Bologna, în jurul anului 1582, o academie de pictură cunoscută mai târziu ca Accademia degli Incamminati. Acolo se studia atât desenul după natură, cât și marile modele ale Renașterii, ca reacție la manierismul căzut în artificiu. Această școală a format o întreagă generație de pictori bolognezi.

Știai că brațul drept al lui Laocoon, care astăzi îl vezi îndoit dramatic peste umăr, a lipsit vreme de secole? În Renaștere s-a completat greșit, cu brațul întins spre cer, iar restaurarea a fost impusă chiar de artiști precum Bandinelli. Abia în 1906 arheologul Ludwig Pollak a găsit într-un atelier roman brațul original, îndoit, iar în 1957 a fost reatașat statuii.

Știai că frumoasele culori vii pe care le vezi astăzi la reconstituirile statuii de la Prima Porta se datorează faptului că marmura ei mai păstra urme de pigment? Ca aproape toată sculptura antică, ea era policromă, pictată în roșu, albastru și auriu. Ideea de statuie antică imaculat albă e o iluzie târzie, întărită de Renaștere și de neoclasicism.

Concursul din 1401 pentru ușile de bronz ale Baptisteriului din Florența este considerat de mulți momentul de naștere al Renașterii în sculptură. Tinerii Lorenzo Ghiberti și Filippo Brunelleschi au primit aceeași temă, „Sacrificiul lui Isaac”, iar juriul a fost atât de indecis încât ar fi vrut să le încredințeze lucrarea împreună. Ghiberti a câștigat singur, iar Brunelleschi, dezamăgit, s-a îndreptat spre arhitectură.

Ghiberti și-a inclus autoportretul chiar în rama „Porților Paradisului”: un cap de bărbat chel, cu trăsături pline, privind spre exterior dintr-un medalion. Este unul dintre cele mai timpurii autoportrete sculptate semnate, semn al noii conștiințe de sine a artistului renascentist.

Luca della Robbia, întemeietorul dinastiei, și-a început cariera ca sculptor în marmură. Tribuna cantorilor („Cantoria”) pe care a realizat-o pentru catedrala din Florența, cu grupuri de copii cântând și dansând, este considerată una dintre cele mai vii reprezentări ale bucuriei muzicale din arta renascentistă.

Știai că statuia ecvestră a condotierului Bartolomeo Colleoni din Veneția, turnată în bronz de Andrea del Verrocchio, este considerată una dintre culmile Renașterii? Verrocchio a murit înainte de a o finaliza, iar turnarea a fost dusă la capăt de Alessandro Leopardi. Compoziția transmite o tensiune și o forță a mișcării rar întâlnite în sculptura epocii.