Credință

Știai că clopotele se sfințesc și primesc nume, iar în tradiția populară li se spune uneori „glasul Bisericii”? Ele nu doar vestesc slujbele, ci trag și la vreme de primejdie ori de bucurie, cu sunete deosebite pentru praznic, pentru înmormântare sau pentru chemarea la rugăciune.

Știai că veșmintele preotului au fiecare un înțeles duhovnicesc? Stiharul alb închipuie curăția, epitrahilul de la gât arată harul preoției revărsat, brâul întărirea în slujire, iar mânecuțele mâinile lui Dumnezeu care lucrează prin cel ce slujește.

Știai că epitrahilul, veșmântul de la gâtul preotului, este semnul harului fără de care nu se poate săvârși nicio Taină? Fără el, preotul nu poate spovedi, cununa ori boteza; de aceea se spune că preoția „stă pe epitrahil”.

Știai că fiecare vreme a anului bisericesc are culoarea ei? La praznicele luminate se îmbracă veșminte deschise și aurii, la Postul Mare cele închise, purpurii ori negre, iar la sărbătorile Maicii Domnului adesea cele albastre, culoarea cerului.

Știai că altarul, partea cea mai sfântă a bisericii, este întotdeauna așezat spre răsărit? Creștinii se roagă cu fața spre răsărit, de unde răsare soarele, ca semn al lui Hristos, „Soarele dreptății”, și al așteptării celei de-a doua Sale veniri.

Știai că în piciorul Sfintei Mese din altar se așază, la sfințirea bisericii, moaște de sfinți mucenici? Aceasta amintește de vremea prigoanelor, când creștinii săvârșeau Liturghia pe mormintele mucenicilor, în catacombe.

Știai că peretele cu icoane care desparte altarul de restul bisericii se numește catapeteasmă, adică „perdea, acoperământ”? El nu ascunde altarul, ci îl învăluie în taină, iar ușile împărătești din mijloc se deschid ca o poartă a cerului la vremea Sfintei Liturghii.

Știai că ușile din mijlocul catapetesmei se numesc „împărătești” pentru că prin ele iese, în Sfintele Daruri, Împăratul slavei, Hristos? Pe ele se zugrăvește de obicei Buna Vestire, clipa în care cerul s-a plecat spre pământ.

Știai că Biserica cinstește moaștele sfinților pentru că trupurile lor au fost locașuri ale Duhului Sfânt? Multe rămân neputrezite peste veacuri, iar unele izvorăsc mir bine mirositor, semne prin care Dumnezeu arată slava celor ce I-au bineplăcut.

Știai că sunt două feluri de agheasmă? Agheasma mare se sfințește o dată în an, la Bobotează, prin pomenirea Botezului Domnului în Iordan, iar agheasma mică se poate face în orice vreme, la nevoile credincioșilor și la sfințirea caselor.

Știai că se crede din vechime că Agheasma Mare de la Bobotează nu se strică, rămânând limpede și bună de băut vreme îndelungată? Sfântul Ioan Gură de Aur pomenea deja în veacul al patrulea această însușire a apei sfințite la acest praznic.

Știai că Sfânta Liturghie nu se poate săvârși fără Sfântul Antimis? Este o pânză sfințită de episcop, pe care se zugrăvește punerea în mormânt a Domnului și în care se cos părticele de moaște, așezată totdeauna pe Sfânta Masă sub Sfintele Daruri.

Știai că însuși cuvântul „antimis” înseamnă „în loc de masă”? El îngăduia, în vremuri de prigoană ori pe drum, săvârșirea Liturghiei acolo unde nu era o Sfântă Masă sfințită, purtând în el, prin moaște și binecuvântarea arhiereului, sfințenia altarului.

Știai că lanțurile cădelniței cu care se tămâiază au adesea douăsprezece clopoței, câte unul pentru fiecare Apostol? Iar cele patru lanțuri care o susțin amintesc de cei patru evangheliști, astfel încât însăși cădelnița mărturisește propovăduirea Evangheliei în lume.

Știai că Muntele Athos, „Grădina Maicii Domnului”, este o republică monahală autonomă în nordul Greciei, cu douăzeci de mănăstiri mari și numeroase schituri, unde de peste o mie de ani se păstrează neîntrerupt rânduiala rugăciunii?

Știai că pe Sfântul Munte Athos se ține și astăzi ceasul bizantin, care începe numărătoarea de la apusul soarelui, așa încât timpul de acolo nu se potrivește cu ceasul din lume?

Știai că la Athos stăruie de veacuri „avaton”-ul, oprirea intrării femeilor pe Sfântul Munte, pentru ca liniștea pustnicească să rămână neatinsă?

Știai că marea Lavră a Sfântului Atanasie, cea dintâi mănăstire mare de la Athos, a fost întemeiată în anul 963 și de atunci nu și-a stins niciodată candela?

Știai că mănăstirile de la Meteora, în Tesalia, au fost zidite pe vârfuri de stâncă înalte de zeci de metri, iar odinioară călugării și merindele erau ridicate cu plase și scripeți, printre nori?

Știai că însuși numele „Meteora” înseamnă în grecește „suspendate în văzduh”, căci mănăstirile par a atârna între cer și pământ?

Știai că Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, așezată la poalele muntelui unde Moise a văzut rugul aprins, este una dintre cele mai vechi mănăstiri creștine care viețuiește neîntrerupt, din veacul al șaselea?

Știai că la Mănăstirea Sinai se păstrează un rug de mărăcini socotit a fi urmașul rugului aprins pe care l-a văzut Moise, și pe care pelerinii îl privesc cu evlavie?

Știai că biblioteca Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Sinai este una dintre cele mai bogate din lume în manuscrise vechi, a doua după Vatican, adăpostind mii de codici scriși de mână?

Știai că Lavra Peșterilor din Kiev își trage numele de la peșterile săpate în deal, unde cuvioșii nevoitori se rugau, iar după moarte trupurile multora au rămas neputrezite, spre mângâierea credincioșilor?

Știai că Lavra Peșterilor a fost întemeiată în veacul al unsprezecelea de Cuviosul Antonie, care se sălășluise mai întâi la Athos și a adus de acolo la Kiev rânduiala vieții pustnicești?

Știai că faimosul „albastru de Voroneț” de pe frescele mănăstirii din Bucovina a rămas până azi o taină a meșterilor, un albastru adânc și senin care nu s-a stins de peste cinci sute de ani sub ploi și zăpezi?

Știai că Mănăstirea Voroneț, ctitorită de Ștefan cel Mare în anul 1488, a fost înălțată, după tradiție, în numai câteva luni, la sfatul Cuviosului Daniil Sihastrul?

Știai că zidul dinspre apus al Voronețului este acoperit de o uriașă „Judecată de apoi”, una dintre cele mai vestite fresce ale Bucovinei, numită de unii „Capela Sixtină a Răsăritului”?

Știai că mănăstirile pictate din Bucovina — Voroneț, Sucevița, Moldovița, Humor și Arbore — sunt trecute în rândul comorilor de preț ale lumii, tocmai pentru frescele lor zugrăvite pe dinafară?

Știai că la Mănăstirea Sucevița se află faimoasa scenă a „Scării virtuților”, pe care sufletele urcă treaptă cu treaptă spre cer, în vreme ce ispitele caută să le tragă înapoi?