Tradiții / Gastronomie

Gogoșile pufoase, prăjite în ulei încins până se umflă rotunde și aurii, se tăvălesc în zahăr pudră cât încă sunt calde. Rămân în amintirea copilăriei, făcute de mama într-o duminică ploioasă, cu un vas de dulceață alături.

Clătitele subțiri, rulate cu gem de caise, brânză dulce sau ciocolată, se fac în tigaia rotundă cu o îndemânare veche de când lumea. Sunt răsfățul de duminică al copiilor, aduse una câte una, fierbinți, direct de la aragaz.

Coliva, grâul fiert și îndulcit cu miere și nucă, presărat cu zahăr și împodobit cu o cruce, se face pentru pomenirea celor adormiți. În bobul de grâu care rodește din nou stă credința creștină în înviere și viață veșnică.

Colacii împletiți, rumeni și lucioși, se coc pentru sărbători, nunți și pomeni, fiecare cu rostul lui în datina străveche. Împletitura din trei vițe amintește de Sfânta Treime, iar mireasma lor sfințește casa de praznic.

Pasca, cu marginile împletite și mijlocul umplut cu brânză dulce, stafide și vanilie, este cozonacul luminos al Paștelui. Însemnată cu o cruce din aluat, se sfințește la biserică și se gustă întâi în dimineața Învierii.

Ouăle roșii, vopsite în ajunul Paștelui cu foi de ceapă sau vopsea aprinsă, stau strălucitoare în coșul de la biserică. Se ciocnesc cu „Hristos a înviat!” și se răspunde „Adevărat a înviat!”, într-o bucurie veche de veacuri.

Cornulețele fragede, umplute cu rahat, nucă sau magiun și tăvălite în zahăr pudră, se fac cu grămada pentru sărbători. Se topesc în gură și niciodată nu ajung câte trebuie, căci mâinile se întind mereu spre platoul plin.

Fursecurile de casă, scoase pe răzătoare sau presate cu forme de brăduț și inimioară, umplu cutiile de metal ale bunicii înainte de Crăciun. Fragede și dulci, cu gem între ele, sunt bucuria copiilor care fură pe furiș din cutie.

Salamul de biscuiți, făcut din biscuiți fărâmați, cacao, unt și rahat, se rulează în hârtie și se lasă la rece până se întărește. Tăiat în felii ca un salam adevărat, este desertul rapid și îndrăgit al oricărei copilării românești.

Prăjitura cu foi și cremă, cu straturi subțiri coapte una câte una și cremă de vanilie sau caramel între ele, se lasă peste noapte să se pătrundă. Tăiată în romburi, este mândria oricărei mese de sărbătoare, moștenire de la mamă la fiică.

Amandinele, cuburi de blat însiropat cu cacao, îmbrăcate în cremă de ciocolată și glazură lucioasă, poartă în ele eleganța cofetăriilor de altădată. O bomboană mare cât o prăjitură, cu un miez umed și amărui de ciocolată.

Savarina, pandișpanul rotund îmbibat în sirop dulce și acoperit cu un munte de frișcă, se aduce la masă tremurândă și strălucind. Tai în ea cu lingurița și siropul curge, într-un răsfăț al cofetăriilor de duminică.

Eclerul, cu foiaj fraged umplut cu cremă de vanilie și glazurat cu ciocolată, este bucuria copiilor la ieșirea din cofetărie. Lung și lucios, se mușcă din el cu grijă să nu se scurgă crema răcoroasă dinăuntru.

Tortul Doboș, cu straturile lui subțiri de blat și cremă de ciocolată, încoronat cu o glazură de caramel tăiată în felii lucioase, este regele torturilor de sărbătoare. Fiecare felie dezvăluie dungile fine ale unei munci răbdătoare.

Halvaua, sfărâmicioasă și dulce, făcută din pastă de floarea-soarelui, se taie în felii și se gustă cu pâine sau simplă, la sfârșit de masă. În posturi și la pomeni are locul ei, un dulce vechi și smerit al meselor românești.

Baclavaua dobrogeană, cu foi de plăcintă unse cu unt, nucă multă și sirop de miere parfumat, poartă aroma bucătăriei turcești așezată pe pământ românesc. Dulce și lipicioasă, se taie în romburi și se servește cu o cafea la nisip.

Dulceața de vișine, fiartă îndelung în cazan până boabele rămân întregi și lucioase în siropul rubiniu, se pune în borcane pentru iarnă. Adusă pe o farfurioară cu un pahar de apă rece, este ospitalitatea românească dintotdeauna.

Magiunul de prune, fiert ceasuri întregi în cazanul de aramă la foc de lemne, se îngroașă până devine negru și dulce fără pic de zahăr. Pus pe pâine sau în cornulețe, ține în el toată dulceața toamnei din livada de prune.

Mustul de struguri, tulbure și dulce, băut proaspăt stors în zilele de toamnă, este bucuria culesului viei. Rece și parfumat, se soarbe din cană alături de nucă și pâine caldă, până începe încet să fiarbă și să prindă tărie.

Turta dulce, tare și parfumată cu miere și mirodenii, în forme de inimioară zugrăvite cu zahăr colorat și oglinjoară, se cumpără la iarmaroc și de Crăciun. Copilul o poartă la gât ca pe o comoară, mai mult de dor decât de mâncare.

Covrigii calzi, presărați cu susan, mac sau sare mare, se cumpără aburinzi de la colț de stradă și se rup pe drum. Împletiți în cerc, sunt gustarea de dimineață a orașului și bucuria simplă a copilului cu bănuții în palmă.

Alivencile moldovenești, cu mălai, brânză dulce, smântână și ou, coapte până se rumenesc la cuptor, sunt un desert de casă cald și mângâietor. Se taie în pătrate și se mănâncă cu smântână deasupra, cu gustul cinstit al satului.

Bulzul dulce, mămăliga umplută cu brânză și îndulcită, coaptă până prinde crustă, este mângâierea ciobanilor de la stână preschimbată în desert. Simplu și hrănitor, poartă în el gustul muntelui și al vetrei de foc.

Okonomiyaki este o clătită groasă și săţioasă, cu varză mărunțită și felurite bunătăți prinse în aluat, rumenită pe plită și unsă cu sos dulce-acrișor. Deasupra dansează fulgi subțiri de bonito, care par vii în aburul cald al preparatului.

Takoyaki sunt bile mici și pufoase, coapte în tăvi cu scobituri rotunde, ascunzând în inima lor o bucățică fragedă de caracatiță. Se mănâncă fierbinți, presărate cu sos și fulgi de pește, o gustare de stradă care înveselește serile din Osaka.

Udon sunt tăiței groși și albi, alunecoși și moi, cufundați într-o zeamă limpede și parfumată. Se sorb cu poftă, aducând o mângâiere sățioasă mai ales în zilele reci, când castronul aburind pare o alinare.

Mochi sunt bucăți moi și elastice din orez pisat îndelung, cu o textură catifelată care se topește pe limbă. Uneori ascund o inimă dulce de pastă de fasole roșie, o îmbucătură delicată legată de sărbători și de bucuria reînnoirii.

Tteokbokki sunt bastonaşe moi de orez, fierte într-un sos gros și roșu, dulce și iute deopotrivă. Este gustarea îndrăgită a străzilor din Seul, o îmbucătură caldă care încălzește mâinile și inima în serile răcoroase.

Mapo tofu adună cuburi moi de tofu într-un sos întunecat și îndrăzneț, iute de la ardei și amețitor de la piperul de Sichuan care furnică plăcut pe buze. Este un preparat cald și cutezător, cu o adâncime de arome ce rămâne mult în amintire.

Rața de Peking este gătită cu răbdare până pielea devine subțire și crocantă, lucind arămiu ca o coajă de miere. Se așază în lipii moi, cu castraveți și un strop de sos dulce, o desfătare cu vechi rădăcini în bucătăria împăraților.