Tradiții / Gastronomie

În ultima miercuri dinaintea Nowruz-ului, iranienii sar peste focuri aprinse pe stradă strigând «Zardiye man az to, sorkhi-ye to az man» (paloarea mea să treacă la tine, roșul tău să vină la mine), transferând simbolic bolile și ghinionul în flăcări. Obiceiul are rădăcini zoroastriene și reprezintă purificarea prin foc înainte de noul an. Este una dintre cele mai vechi tradiții iraniene, practicată și de diaspora persană din întreaga lume.

Taziye (mângâiere, consolare) este o formă de teatru religios iranian în care actori amatori și profesioniști reconstituie martiriul imamului Hussein și al tovarășilor săi la Karbala, cu costume colorate convenționale (alb pentru protagoniști virtuoși, roșu sau negru pentru antagoniști). Spectacolele se țin în special în luna Muharram, în piețe publice sau în spații speciale numite tekiye, cu participarea emoțională intensă a publicului, care plânge și strigă împotriva trădătorilor. UNESCO a recunoscut taziye-ul în 2010 ca parte a patrimoniului cultural imaterial al Iranului.

Nowruz, care înseamnă «zi nouă», este Noul An persan celebrat la echinocțiul de primăvară (20-21 martie) de peste 3.000 de ani, cu rădăcini în zoroastrism. Familiile pregătesc masa rituală Haft-Sin («șapte S-uri»), cu șapte elemente simbolice ce încep cu litera S în persană, reprezentând renașterea, sănătatea și prosperitatea. Obiceiul este practicat de aproape 300 de milioane de oameni din Iran, Afganistan, Asia Centrală și diaspora, și este recunoscut de UNESCO ca patrimoniu imaterial.

În Iran, Anul Nou se numește Nowruz și sosește odată cu echinocțiul de primăvară; familiile așază masa Haft-Sin cu șapte lucruri începând cu litera „s”, fiecare semn al sănătății, iubirii și înnoirii vieții.

În Iran, oaspetele este întâmpinat cu ceai negru servit în pahare mici și transparente, numite estekan. Zahărul nu se pune în pahar, ci se ține o bucată de zahăr candel între dinți și se soarbe ceaiul prin ea, într-un obicei plin de căldură și de răbdare.

Tocana națională a Iranului, preparată din mai multe soiuri de verdeturi călite (pătrunjel, coriandru, ceapă verde, schinduf), carne de miel și fasole roșie, condimentată cu lămâie uscată (limu omani) și turmeric. Este gătită lent ore în șir pentru a concentra aromele și servită cu orez alb (chelo). Ghormeh sabzi este prezent la toate sărbătorile iraniene importante.

Tocana persană rafinată preparată din pui sau rață gătită într-un sos bogat de nucă măcinată și melasă de rodie, conferindu-i un gust acrișor-dulce inconfundabil. Este o rețetă străveche iraniană, menționată în texte persane medievale. Fesenjan se servește la nunți și sărbătoarea Nowruz (Anul Nou persan).

Tocana persană din vinete prăjite și carne de miel sau vită, gătită cu roșii, șofran și turmeric, condimentată cu cuișoare și scorțișoară. Este un preparat clasic al bucătăriei iraniene, servit cu orez basmati alb parfumat cu șofran. Vinetele au un loc special în gastronomia persană, această tocană fiind una dintre rețetele emblematice ale bucătăriei de familie.

Orez gătit până se prinde la fund o crustă aurie și crocantă, întoarsă apoi ca o pâine strălucitoare. Bucata rumenă și fragilă e partea cea mai râvnită a mesei persane.

Frigărui de carne tocată sau felii, marinate în ceapă și șofran, fripte la jar și așezate pe orez auriu. Alături, o roșie coaptă și unt topit, mâncarea de suflet a meselor iraniene.