Oameni

Zeppelin și-a văzut primul zbor cu balonul nu în Europa, ci în America — la Saint Paul, Minnesota, în 1863, în timpul Războiului Civil American, unde se afla ca observator militar.

Wilhelm Conrad Röntgen s-a născut pe 27 martie 1845 la Lennep, în Prussia (astăzi Remscheid, Germania), și și-a petrecut copilăria în Olanda, unde familia sa s-a mutat când era mic. A obținut doctoratul în fizică la Universitatea din Zürich și a predat la mai multe universități germane, inclusiv la Würzburg, unde a realizat, pe 8 noiembrie 1895, descoperirea care l-a nemuritor: razele X, un tip de radiație electromagnetică ce poate traversa materia opacă. Descoperirea sa a revoluționat medicina și fizica, aducându-i, în 1901, primul Premiu Nobel pentru Fizică acordat vreodată. Exemplar în integritatea sa, Röntgen a refuzat să breveteze descoperirea, considerând că beneficiile ei aparțin întregii omeniri, și a donat banii premiului Nobel universității. S-a stins din viață pe 10 februarie 1923, la München, la vârsta de 77 de ani.

Prima radiografie din istorie — realizată pe 22 decembrie 1895 — îi aparține soției sale, Anna Bertha Ludwig; văzând oasele propriei mâini, ea a exclamat: «Am văzut moartea mea.»

George Stephenson s-a născut pe 9 iunie 1781 la Wylam, Northumberland, Anglia, într-o familie săracă de mineri, crescând fără educație formală și muncind de la vârstă fragedă în mine de cărbune. Prin autodidacticism și perseverență remarcabilă, a ajuns inginer și a construit în 1814 prima sa locomotivă, Blücher, pentru mina de la Killingworth. A proiectat și construit prima cale ferată publică cu tracțiune cu aburi din lume — linia Stockton–Darlington (1825) —, iar locomotiva sa Rocket, construită împreună cu fiul său Robert, a câștigat în 1829 concursul de la Rainhill, atingând viteza record de 58 km/h. Considerat pe bună dreptate «părintele căilor ferate», Stephenson a fondat în 1847 Instituția Inginerilor Mecanici și a murit pe 12 august 1848, la Tapton House, lângă Chesterfield, la vârsta de 67 de ani.

George Stephenson nu a știut să citească și să scrie decât după vârsta de 18 ani — a urmat lecții de alfabetizare plătite din economiile lui — și totuși a ajuns unul dintre cei mai mari ingineri ai epocii sale.

Johannes Gutenberg s-a născut în jurul anului 1400 la Mainz, în Sfântul Imperiu Roman, într-o familie burgheză cu legături în comerțul cu metale prețioase și textile. Meșteșugar cu experiență în prelucrarea metalelor, el a combinat mai multe tehnici existente — presa cu șurub, aliajele metalice și cerneala pe bază de ulei — pentru a inventa sistemul de tipărire cu litere mobile din metal, care a permis reproducerea cărților în tiraje mari și la cost redus. Opera sa capitală, Biblia cu 42 de rânduri (Biblia Gutenberg), tipărită în jurul anului 1455, este considerată primul volum european tipărit cu litere mobile și una dintre cele mai frumoase cărți produse vreodată. Din nefericire, Gutenberg a pierdut controlul atelierului său în favoarea creditorului Johann Fust printr-un proces în 1455, rămânând fără mijloacele materiale ale invenției sale. A murit pe 3 februarie 1468 la Mainz, iar invenția sa a transformat ireversibil civilizația umană, deschizând calea Reformei, Renașterii și răspândirii cunoașterii în masă.

Detaliile biografice despre Gutenberg sunt în mare parte nesigure — nici data exactă a nașterii sale nu este cunoscută — și el însuși nu a semnat nicio carte tipărită; identitatea sa ca inventator al tiparului a fost reconstruită din documente de proces și mărturii indirecte.

Alfred Nobel s-a născut la 21 octombrie 1833 în Stockholm, Suedia, într-o familie de ingineri și inventatori. A studiat chimia la Paris și Sankt Petersburg, devenind un cercetător prolific cu 355 de brevete înregistrate de-a lungul vieții. Este cel mai cunoscut pentru inventarea dinamitei (1867), descoperire care i-a adus o avere considerabilă, dar și epitetul neplăcut de «negustor al morții» din presa vremii. Tulburat de moștenirea distructivă pe care risca să o lase lumii, a redactat un testament prin care a destinat cea mai mare parte a averii sale fondării unor premii anuale pentru cei care aduc cele mai mari beneficii omenirii. A murit la 10 decembrie 1896 la San Remo, Italia, lăsând în urmă una dintre cele mai prestigioase distincții din istoria civilizației.

Ziua în care două corpuri de armată se vor putea anihila reciproc într-o singură secundă, toate națiunile civilizate se vor îngrozi de război și vor da drumul armatelor lor.

În 1888, un ziar francez a publicat din greșeală necrologul lui Alfred Nobel în locul celui al fratelui său Ludvig, numindu-l «negustorul morții». Se crede că această lectură șocantă l-a determinat pe Nobel să-și revizuiască testamentul și să fondeze premiile care îi poartă numele.

George Westinghouse s-a născut la 6 octombrie 1846 în Central Bridge, New York, într-o familie cu tradiție mecanică. La vârsta de 22 de ani a inventat frâna cu aer comprimat pentru trenuri (1869), o inovație care a revoluționat siguranța feroviară și a fost impusă prin lege pe toate căile ferate americane în 1893. A fost un susținător înflăcărat al curentului alternativ, colaborând cu Nikola Tesla și combătând direct pe Thomas Edison în «războiul curenților». A fondat compania Westinghouse Electric și a obținut în total 360 de brevete, punând bazele a 61 de companii. A murit la 12 martie 1914, lăsând o amprentă durabilă asupra industriei electrice și a transporturilor moderne.

Westinghouse a câștigat contractul pentru iluminarea Expoziției Mondiale din Chicago (1893) cu curent alternativ, demonstrând lumii întregi superioritatea sistemului AC față de curentul continuu promovat de Edison.

Nicolaus August Otto s-a născut la 10 iunie 1832 în Holzhausen, Nassau, Germania, și a crescut fără studii tehnice formale, lucrând ca negustor înainte de a se consacra ingineriei. Fascinat de motoarele cu gaz, a construit în 1876 primul motor cu ardere internă în patru timpi funcțional, principiu cunoscut astăzi în toată lumea drept «ciclul Otto». Deși ciclul fusese descris teoretic anterior de inginerul francez Alphonse Beau de Rochas, Otto a fost primul care l-a pus în practică cu succes, revoluționând transportul și industria mondială. În recunoașterea contribuției sale, Universitatea din Würzburg i-a acordat în 1882 un doctorat onorific. A murit la 26 ianuarie 1891 la Köln, lăsând în urmă fundamentul pe care s-a construit era automobilului.

Nicolaus Otto nu a absolvit nicio școală tehnică sau universitate de inginerie — a fost în esență autodidact, lucrând ca reprezentant comercial înainte de a deveni inventatorul care a schimbat lumea.

Wilhelm Maybach s-a născut la 9 februarie 1846 în Heilbronn, Württemberg, Germania, și a rămas orfan de mic, fiind crescut de o instituție de binefacere unde a descoperit ingineria. A lucrat timp de decenii alături de Gottlieb Daimler, devenind mintea proiectantă din spatele celor mai revoluționare motoare și automobile ale epocii, inclusiv primul Mercedes (1900–1901). A inventat carburatorul cu cameră de plutitor (1893), o inovație esențială care a permis alimentarea eficientă cu benzină a motoarelor cu ardere internă. La Expoziția de Automobile de la Paris din anii 1890, presa franceză i-a acordat titlul suprem de «Roi des Constructeurs» — Regele Constructorilor. După moartea lui Daimler, a fondat împreună cu fiul său compania proprie Maybach-Motorenbau, producând motoare pentru dirijabile și automobile de lux până la moartea sa, la 29 decembrie 1929.

Primul automobil Mercedes — denumit astfel după fiica unui client important al lui Daimler — a fost proiectat integral de Wilhelm Maybach și a dominat săptămâna curselor de la Nisa în 1901, câștigând toate probele la care a participat.

Igor Ivanovici Sikorsky s-a născut la 25 mai 1889 la Kiev, în Imperiul Rus, într-o familie intelectuală — tatăl său era profesor de psihologie, iar mama medic cu pasiune pentru Leonardo da Vinci. Încă din tinerețe a visat să construiască mașini de zbor, iar în 1913 a realizat primul avion cu patru motoare din lume, «Le Grand». Emigrat în Statele Unite după Revoluția Rusă, a fondat Sikorsky Aero Engineering Corporation în 1923 și a construit celebrele hidroavioane Pan American Clipper. Gloria sa supremă a venit în 1939, când a pilotat personal prototipul elicopterului VS-300, punând bazele elicopterului modern de serie. A murit la 26 octombrie 1972 în Easton, Connecticut, venerat ca pionier al aviației și ca om de o profundă credință ortodoxă și umanism.

Adevărul în politică este opțional — adevărul în inginerie este obligatoriu.

Sikorsky era un creștin ortodox profund devotat și a scris o meditație teologică intitulată «The Invisible Encounter» (Întâlnirea nevăzută), reflectând că misiunile de salvare ale elicopterului — ajungând acolo unde nu poate ajunge altcineva — reprezentau pentru el cea mai înaltă împlinire a muncii sale.

Louis Blériot s-a născut la 1 iulie 1872 în Cambrai, Franța, și a studiat ingineria la École Centrale des Arts et Manufactures din Paris. Și-a câștigat mai întâi averea fabricând faruri și accesorii pentru automobile, apoi a investit totul în pasiunea sa pentru aviație, experimentând zeci de prototipuri și suferind numeroase accidente. La 25 iulie 1909, la bordul monoplanuului său Blériot XI echipat cu un motor de 25 de cai putere, a traversat Canalul Mânecii de la Calais la Dover în aproximativ 37 de minute, primul zbor motorizat peste această apă care desparte continentele. Performanța i-a adus premiul de 1.000 de lire sterline oferit de ziarul Daily Mail și l-a transformat dintr-un inventator necunoscut în cel mai celebru aviator al lumii. Compania sa a produs peste 800 de aparate de zbor înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, iar el a murit la 2 august 1936 la Paris, onorat ca erou național.

Blériot a aterizat la Dover atât de imprecis din cauza vântului și a fumului de la un distrugător francez care îl urmărea, încât a trebuit să se lase în cădere liberă de la câțiva metri înălțime — avionul s-a avariat la tren de aterizare, dar pilotul a ieșit nevătămat, devenind imediat o legendă.

Hermann Julius Oberth s-a născut pe 25 iunie 1894 în Hermannstadt (actualul Sibiu), Transilvania, pe atunci parte a Austro-Ungariei, într-o familie de etnie germană. Pasionat din copilărie de romanele lui Jules Verne, a dedicat întreaga viață demonstrării matematice și inginerești a zborului rachetic, publicând în 1923 lucrarea fundamentală Die Rakete zu den Planetenräumen, respinsă inițial ca teză de doctorat. Alături de Konstantin Țiolkovski și Robert Goddard, este considerat unul dintre părinții astronauticii moderne, contribuind la conceptele de rachetă cu combustibil lichid, stație orbitală și zbor interplanetar. A colaborat cu Wernher von Braun și cu Societatea germană pentru navigație spațială, influențând generații întregi de ingineri. A murit pe 28 decembrie 1989 la Nürnberg, la vârsta de 95 de ani, trăind să vadă realizat visul său — omul pe Lună.

Teza sa de doctorat, care demonstra că racheta poate ieși din atmosfera Pământului, a fost respinsă de Universitatea din Heidelberg în 1922 ca utopică — Oberth a publicat-o pe cheltuiala proprie, iar lucrarea a devenit una dintre operele fondatoare ale astronauticii.

Joseph Nicéphore Niépce s-a născut pe 7 martie 1765 la Chalon-sur-Saône, Franța, într-o familie înstărită, și a trăit o viață de inventator neobosit, la granița dintre artă și știință. Incapabil să deseneze, a căutat o metodă prin care lumina însăși să fixeze imaginile, inventând astfel heliografia — procesul prin care bitumul de Iudeea, sensibil la lumină, creează imagini permanente pe o suprafață metalică. În jurul anilor 1826–1827, a realizat la domeniul său din Saint-Loup-de-Varennes prima fotografie permanentă din istoria omenirii, Vederea de la fereastra din Le Gras, cu un timp de expunere de aproximativ opt ore. În 1829 a încheiat un parteneriat cu Louis Daguerre pentru a perfecționa procedeul, dar a murit pe 5 iulie 1833 înainte ca munca lor comună să rodească pe deplin. Contribuția sa esențială rămâne actul fondator al fotografiei, chiar dacă recunoașterea publică i-a revenit postum.

Împreună cu fratele său Claude, Niépce a inventat și Pyréolophore — unul dintre primele motoare cu ardere internă din lume, brevetat în 1807 cu aprobarea personală a împăratului Napoleon Bonaparte.

S-a născut în jurul anului 287 î.Hr. în Siracuza, cetate grecească de pe coasta Siciliei, într-o vreme în care înflorirea gândirii elenistice îngemăna matematica cu meșteșugul mașinilor. A fost cel mai strălucit geometru al Antichității: a calculat cu o precizie uimitoare valoarea numărului π, a pus temeliile hidrostaticii și a descoperit legea plutirii corpurilor, cea care astăzi îi poartă numele. Născocirile sale — șurubul pentru ridicarea apei, scripeții compuși și mașinile de război — au apărat multă vreme Siracuza asediată de flota romană. A murit în anul 212 î.Hr., când cetatea a fost cucerită, ucis, spun izvoarele vechi, de un soldat roman în timp ce, aplecat asupra unor figuri geometrice trasate în nisip, își continua netulburat cercetarea. Peste veacuri, gândirea lui a rămas un izvor limpede din care s-au adăpat matematica și ingineria de mai târziu.

Nu-mi strica cercurile!

Legenda spune că, descoperind principiul plutirii în timp ce se scufunda în baie, a ieșit strigând „Evrika!" („Am găsit!") — exclamație devenită proverbială pentru clipa iluminării.

Știai că Thomas Edison era aproape complet surd de o ureche și greu de auz cu cealaltă? Departe de a-l chinui, el spunea că surzenia i-a fost un dar: îi filtra zgomotul lumii și îl ajuta să se concentreze. Când și-a pus la punct fonograful, mușca lemnul aparatului cu dinții ca să simtă vibrația sunetului prin oasele craniului.

Știai că Alexander Graham Bell a refuzat mulți ani să aibă un telefon în biroul lui de lucru? Îl considera o întrerupere agasantă a gândurilor sale. Ironia unui om care dăduse lumii tocmai instrumentul de care el însuși voia să scape când avea nevoie de liniște.