Artă

Știai că denumirea „cheie” din muzică vine chiar de la ideea de a „descuia” înțelesul portativului? Cheia sol, cea mai cunoscută dintre ele, se desenează pornind de la linia pe care stă nota sol și ne spune cum să citim toate celelalte note.

Știai că forma răsucită a cheii sol s-a născut din litera G, care în scrierea muzicală apuseană numește tocmai nota sol? De-a lungul secolelor, litera scrisă de mână s-a tot rotunjit până a ajuns la spirala elegantă de azi.

Știai că primele cărți de muzică tipărite cu note se datorează venețianului Ottaviano Petrucci? În anul 1501 el a scos „Harmonice Musices Odhecaton”, o culegere de cântece considerată prima carte de muzică polifonică tipărită cu litere mobile.

Știai că Petrucci tipărea o partitură trecând foaia prin presă de mai multe ori — o dată pentru liniile portativului, o dată pentru note și încă o dată pentru cuvinte? Era o muncă migăloasă, dar rezultatul era de o limpezime uimitoare pentru acele vremuri.

Știai că manuscrisele muzicale medievale erau scrise de mână de călugări, pe pergament din piele de animal, și adesea împodobite cu inițiale colorate și aurite? Fiecare astfel de carte era o comoară, muncită luni de zile la lumina lumânării.

Știai că unul dintre cele mai vestite manuscrise muzicale este „Codex Calixtinus”, legat de pelerinajul spre Santiago de Compostela? El cuprinde cântări închinate Sfântului Iacob și este socotit printre primele exemple de muzică pe mai multe voci notată în scris.

Știai că trubadurii erau poeți-muzicieni din sudul Franței, care compuneau și cântau versuri în limba occitană, mai ales despre iubire și cinste cavalerească? Ei au înflorit între secolele al XI-lea și al XIII-lea și au dat glas unei arte rafinate a curților medievale.

Știai că truverii erau ruda din nordul Franței a trubadurilor, cântând în limba de oïl, strămoașa francezei de azi? Mulți dintre ei erau nobili, iar unele dintre melodiile lor s-au păstrat scrise până în zilele noastre.

Știai că menestrelii erau muzicanți rătăcitori care mergeau din cetate în cetate și din târg în târg, cântând, povestind și distrând mulțimea? Spre deosebire de trubaduri, care adesea erau ei înșiși poeții, mulți menestreli interpretau cântecele altora.

Știai că multă vreme, înainte ca notele să fie scrise, muzica se transmitea numai din gură în gură, de la un cântăreț la altul? Melodiile se învățau prin ascultare și repetare îndelungată, iar memoria era singura „carte” în care ele se păstrau.

Știai că, tocmai din pricina transmiterii orale, aceeași melodie putea suna diferit de la o mănăstire la alta sau de la un ținut la altul? Notarea muzicii a fost, între altele, o încercare de a păstra cântările neschimbate, așa cum fuseseră ele primite.

Știai că metronomul, aparatul care bate tactul cu regularitate, a fost brevetat în 1815 de Johann Nepomuk Maelzel? El a preluat însă o idee mai veche a inventatorului Dietrich Nikolaus Winkel, ceea ce a stârnit o dispută despre adevăratul născocitor.

Știai că marele compozitor Ludwig van Beethoven a fost printre primii care au însemnat pe partituri cifre de metronom, ca să arate cât de repede trebuie cântată muzica sa? Astfel, dorința lui despre ritm putea călători mai departe, chiar și după ce el nu mai era.

Știai că fonograful, cel dintâi aparat care putea și înregistra, și reda sunetul, a fost născocit de Thomas Edison în 1877? Sunetul era zgâriat de un ac pe o folie subțire de staniol înfășurată pe un cilindru care se învârtea.

Știai că prima înregistrare făcută de Edison pe fonograful său ar fi fost versurile unei rime pentru copii, „Mary had a little lamb”? Se spune că însuși inventatorul a fost uimit când mașinăria i-a rostit înapoi propriile cuvinte.

Știai că, înainte de Edison, francezul Édouard-Léon Scott de Martinville reușise deja în 1860 să înregistreze sunetul cu un aparat numit fonautograf? Diferența era că el putea doar să deseneze unda sunetului pe hârtie afumată, nu și să-l redea — abia mult mai târziu s-a izbutit ascultarea acelor înregistrări.

Știai că gramofonul, care folosea discuri plate în loc de cilindri, a fost pus la punct de Emile Berliner spre sfârșitul secolului al XIX-lea? Discul plat s-a dovedit mai ușor de copiat în multe exemplare, deschizând drumul spre plăcile de patefon de mai târziu.

Știai că vestita siglă cu un cățel care ascultă atent o pâlnie de gramofon a pornit de la un tablou intitulat „His Master's Voice”, adică „Vocea stăpânului său”? Câinele, pe nume Nipper, părea că recunoaște glasul stăpânului dispărut, ieșind din aparat.

Știai că, odată cu apariția radioului în primele decenii ale secolului al XX-lea, muzica a putut ajunge dintr-odată în casele a mii de oameni deodată? Un cântec interpretat într-un studiou putea fi ascultat în același ceas în orașe și sate depărtate, lucru de neînchipuit cu puține generații înainte.

Știai că radioul a schimbat nu doar felul în care ascultam muzica, ci și muzica însăși? Fiindcă multe posturi transmiteau piese scurte, mulți compozitori au început să scrie cântece pe măsura timpului de emisie, iar unele instrumente au fost prețuite pentru cât de bine „sunau” la microfon.

Muzica dă suflet universului, aripi gândirii, avânt imaginației, farmec și veselie vieții și tuturor lucrurilor.

Ritmul și armonia pătrund cel mai adânc în tainele sufletului.

Vrei să știi dacă o țară este bine cârmuită și dacă moravurile ei sunt bune sau rele? Ascultă-i muzica.

Muzica produce un fel de plăcere de care natura omenească nu se poate lipsi.

Muzica exprimă doar chintesența vieții și a întâmplărilor ei, niciodată acestea în sine.

Muzica este cu totul independentă de lumea fenomenală; ar putea într-un fel să existe chiar dacă lumea nu ar exista deloc.

Muzica este singurul domeniu în care omul realizează prezentul.

Prea puțină muzică din vremea noastră se naște din emoție.

Muzica este spațiul dintre note.

Muzica este o matematică misterioasă ale cărei elemente participă la infinit.