Artă

Știai că fuga este ca un canon mai savant, în care o temă muzicală este preluată și urmărită de fiecare voce, ca într-o „fugă” sau goană? Cuvântul vine chiar din latinescul „fuga”, adică fugă, căci vocile parcă se aleargă unele pe altele.

Știai că belcanto înseamnă în italiană „cânt frumos”? Este o artă a cântului vocal ce prețuiește linia lină a melodiei, respirația lungă și dulceața sunetului, deprinsă cu ani de trudă, ca o caligrafie făcută cu vocea.

Știai că ambitusul este întinderea dintre cea mai joasă și cea mai înaltă notă pe care o poate cânta o voce? Fiecare glas are ambitusul lui, iar în cor tocmai deosebirea dintre aceste întinderi face ca armonia să prindă adâncime și strălucire.

Știai că basul profund poate coborî atât de jos încât sunetul aproape se simte mai mult decât se aude? La capătul celălalt, soprana urcă spre note atât de înalte încât par să atingă tavanul catedralei — între cele două se așază toată bogăția corului.

Știai că corurile de copii au fost dintotdeauna prețuite pentru limpezimea și curăția glasului lor? Vocea unui copil, neatinsă încă de schimbarea vârstei, are o prospețime aparte, pe care mulți compozitori au căutat-o anume în muzica lor bisericească.

Știai că, în trecut, băieții din coruri își pierdeau glasul de copil odată cu adolescența? Pentru a păstra acele voci înalte și puternice, în anumite veacuri s-a ajuns la practica dureroasă a castraților — o pagină tristă din istoria muzicii vocale.

Știai că unii castrați ai secolelor trecute erau vedetele epocii lor, cu voci de o forță și o agilitate uimitoare? Cel mai vestit, Farinelli, era chemat să cânte în fiecare seară pentru un rege al Spaniei, spre a-i alina neagra tristețe.

Știai că în Capela Sixtină din Roma cântă de secole un cor renumit, care odinioară păzea cu strășnicie partiturile sale? Se spune că faimoasa „Miserere” a lui Allegri nu avea voie să fie scoasă din capelă, sub amenințarea aspră a pedepsei.

Știai că tânărul Mozart, la doar paisprezece ani, ar fi ascultat o singură dată acel „Miserere” secret din Capela Sixtină și apoi l-ar fi scris din memorie, notă cu notă? Povestea a rămas ca dovadă a unei minți muzicale ieșite din comun.

Știai că la King's College din Cambridge există un cor vestit în toată lumea, mai ales pentru slujba de colinde din ajunul Crăciunului? De aproape un veac, glasurile lui au deschis sărbătoarea prin unde radio, ascultate de milioane de oameni.

Știai că altul, glasul jos al femeilor, se numește uneori și contralto atunci când coboară deosebit de adânc? Aceste voci rare și catifelate sunt mult prețuite, căci dau corului o temelie caldă peste care celelalte glasuri se pot înălța.

Știai că tenorul este glasul înalt al bărbaților, cel care duce adesea melodia principală în operă? Numele lui vine din latinescul „tenere”, a ține, fiindcă odinioară tocmai această voce „ținea” melodia de bază în jurul căreia se țeseau celelalte.

Știai că un cor cântă cel mai frumos atunci când niciun glas nu se aude deasupra celorlalte? Măiestria unui cor bun stă tocmai în această contopire, în care zeci de voci sună ca una singură, iar ascultătorul nu mai poate deosebi glasurile.

Știai că, atunci când oameni cântă împreună, respirația și chiar bătăile inimii lor tind să se sincronizeze? Cântul în comun apropie sufletele nu doar la figurat, ci într-un chip aproape trupesc, ceea ce dă corului acea putere de a uni mulțimile.

Știai că vocea umană poate imita, doar prin cânt, un întreg cor sau o orchestră? Prin tehnica numită „overtone” sau cânt cu armonice, un singur cântăreț poate face să se audă două note deodată — melodia și un fluierat înalt deasupra ei.

Știai că spiritualele au fost uneori și cântece cu tâlc ascuns? Se spune că unele versuri despre trecerea unui râu sau despre „carul cel dulce” purtau, pentru cei care fugeau spre libertate, îndrumări tainice — nădejdea împletită cu cântecul.

Știai că înainte de a exista partituri tipărite, corurile bisericești învățau cântările pe de rost, din glas în glas? Călugării își treceau melodiile unii altora ani la rând, iar semnele scrise deasupra textului, numite neume, erau doar mici aduceri-aminte.

Știai că, în multe sate de altădată, întreaga obște cânta laolaltă la biserică, fără cor anume și fără instrument? Acest cânt în comun, ridicat din sute de glasuri obișnuite, era socotit una dintre cele mai curate forme de rugăciune cântată.

Știai că jazzul s-a născut la începutul secolului XX în New Orleans, un oraș-port unde s-au întâlnit tradiții muzicale africane, europene și caraibiene? Amestecul de culturi din acest loc a dat naștere unuia dintre cele mai originale genuri muzicale americane.

Știai că blues-ul își are rădăcinile în cântecele de muncă, spiritualele și strigătele („field hollers”) ale afro-americanilor din sudul Statelor Unite? Din această durere transformată în melodie s-a născut una dintre cele mai influente forme muzicale ale lumii.

Știai că blues-ul stă la temelia jazzului, a rock and roll-ului, a soul-ului și a multor alte genuri moderne? Se spune adesea că blues-ul este „mama” muzicii populare americane.

Știai că ragtime-ul, cu ritmul său săltăreț și sincopat, a fost unul dintre precursorii jazzului? Popular la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, ragtime-ul se cânta mai ales la pian.

Știai că Scott Joplin, supranumit „Regele Ragtime-ului”, a compus celebrul „Maple Leaf Rag” în 1899? Piesa a devenit un uriaș succes și a rămas una dintre cele mai cunoscute lucrări de ragtime din istorie.

Știai că Scott Joplin a compus și o operă, intitulată „Treemonisha”? Deși nu a fost apreciată la valoarea ei în timpul vieții compozitorului, Joplin a primit postum, în 1976, un premiu Pulitzer special pentru contribuția sa la muzica americană.

Știai că improvizația este inima jazzului? Muzicienii de jazz creează adesea melodii noi pe loc, în timp real, ceea ce face ca fiecare interpretare a aceleiași piese să fie unică și irepetabilă.

Știai că swing-ul, cu ritmul său antrenant, a fost atât de popular în anii 1930 și 1940 încât perioada a fost numită „Era Swing-ului”? Orchestrele mari („big bands”) umpleau sălile de dans din întreaga Americă.

Știai că bebop-ul a apărut în anii 1940 ca o formă de jazz mai rapidă și mai complexă, gândită mai mult pentru ascultat decât pentru dans? Muzicieni precum Charlie Parker și Dizzy Gillespie au fost printre pionierii acestui stil.

Știai că „cool jazz” a apărut la sfârșitul anilor 1940 și în anii 1950 ca un stil mai calm și mai relaxat, în contrast cu energia intensă a bebop-ului? Albumul „Birth of the Cool” al lui Miles Davis a contribuit la definirea acestui sunet.

Știai că Louis Armstrong, unul dintre cei mai iubiți muzicieni de jazz, era supranumit „Satchmo”? Vocea sa inconfundabilă și trompeta sa strălucitoare l-au făcut celebru în întreaga lume.

Știai că Louis Armstrong a contribuit la popularizarea stilului de cânt „scat”, în care vocea imită un instrument prin silabe fără sens? Se spune că, în timpul unei înregistrări, i-ar fi căzut foaia cu versuri și a improvizat cu silabe — dar povestea rămâne o legendă.