Tradiții / Gastronomie

Carnavalul de la Viareggio, ținut din 1873, este renumit pentru carele alegorice gigantice construite din papier-mâché, reprezentând personaje politice sau figuri celebre într-o manieră satirică. Meșterii carnavalului lucrează luni întregi pentru a ridica aceste sculpturi în mișcare, unele ajungând la 20 de metri înălțime. Este considerat cel mai important carnaval din Italia și atrage sute de mii de spectatori.

Palio este o cursă de cai care are loc de două ori pe an (2 iulie și 16 august) în Piața Il Campo din Siena, între cele 17 cartiere istorice ale orașului numite contrade. Călăreții reprezintă cartierele lor și concurează pe un circuit îngust din jurul pieței, fără șa, cu rivalitățile dintre cartiere perpetuate de secole. Tradiția datează din Evul Mediu și este însoțită de o paradă istorică cu costume medievale.

În ziua de Înălțarea Domnului, Dogele Veneției cobora pe Bucintoro, corabia de ceremonie, și arunca un inel de aur în apele lagunei, simbolizând căsătoria Veneției cu Marea Adriatică. Ritualul, instituit în jurul anului 1000 de către Dogele Pietro II Orseolo, celebra dominația maritimă a Republicii Venețiene. Astăzi tradiția este reconstituită anual cu ambarcațiuni istorice și costume medievale.

În Italia, se poartă lenjerie roșie în noaptea de Anul Nou, culoare a norocului și a dragostei, iar în unele locuri oamenii aruncă pe fereastră lucruri vechi, ca să facă loc unui început curat.

În Italia, mai ales în sud, se dăruiesc oaspeților „confetti”, migdale zaharisite adunate câte cinci într-un săculeț. Cele cinci migdale, dulci și amare deopotrivă, stau pentru cele cinci urări: sănătate, bogăție, fericire, rod și viață lungă.

La Carnavalul din Veneția, orașul de pe ape se umple de măști fine și veșminte de altădată, iar piețele devin scene de basm. Sub lumina felinarelor, lumea întreagă pare că se întoarce în veacurile de aur, în tăcerea plină de taină a măștilor.

În lumea catolică, Ziua Morților, pe 2 noiembrie, este închinată rugăciunii pentru sufletele celor adormiți. Credincioșii aprind lumânări la morminte și le împodobesc cu flori, într-o zi de liniște și de pomenire caldă a celor dragi.

Carnavalul de la Veneția umple orașul de măști tăcute și veșminte de altădată, unde chipul se ascunde și toți devin, pentru câteva zile, egali sub farmecul jocului. Măștile venețiene, lucrate cu migală, poartă în ele misterul unui oraș plutind pe apă.

Pizza originară din Napoli, preparată cu aluat dospit lung, sos de roșii San Marzano, mozzarella di bufala și busuioc proaspăt. Aluatul este copt în cuptor cu lemne la temperaturi foarte înalte, rezultând o crustă subțire cu margini pufoase, ușor carbonizate. Este mâncarea de stradă emblematică a Napoli-ului, consumată zilnic de localnici și recunoscută oficial ca patrimoniu cultural imaterial UNESCO.

Preparat iconic din Milano, un risotto cremos gătit cu orez Arborio sau Carnaroli, șofran, unt, parmezan Parmigiano-Reggiano și bulion de carne. Culoarea sa galben-aurie distinctivă provine exclusiv din șofranul de calitate superioară. Este servit tradițional alături de ossobuco și reprezintă un simbol al bucătăriei lombarde de ocazie festivă.

Friptură monumentală de vită Chianina tăiată gros (cel puțin 5 cm), incluzând fileu și antricot pe os în formă de T, gătită pe grătar cu cărbuni, la interior roz-roșu. Se condimentează minimal doar cu sare grunjoasă, piper și ulei de măsline extravirgin. Este mâncarea de celebrare a Toscanei, servită la mese de familie largi, în special în sezonul verii.

Paste romane preparate cu spaghete sau rigatoni, guanciale (obraz de porc), gălbenușuri de ou, Pecorino Romano și piper negru abundent, fără smântână. Sosul cremos se obține prin emulsionarea ouălor cu grăsimea cărnii și apa de fiert pastele. Este un preparat de zi cu zi al Romei, adânc înrădăcinat în tradiția populară a Lazio-ului.

Straturi de aluat verde (cu spanac) alternate cu ragù de carne de vită și porc, sos béchamel și Parmigiano-Reggiano ras, coapte lent în cuptor. Originară din Bologna, lasagna autentică nu conține sos de roșii în exces, ci un ragù gros gătit ore în șir. Este preparatul de duminică și de sărbătoare al familiilor emiliene.

Felie de vițel tăiată transversal, păstrând osul cu măduvă, brăzată lent în vin alb, bulion, roșii și legume aromate până când carnea cade de pe os. Se servește cu gremolata (amestec de coajă de lămâie, usturoi și pătrunjel) presărată deasupra și, clasic, cu risotto alla Milanese. Este unul din preparatele de duminică ale bogatei bucătării lombarde.

Supă groasă toscană de origine țărănească, preparată cu fasole cannellini, varză cavolo nero, roșii, morcovi, țelină și pâine veche de țară. Numele înseamnă literal 'fiartă din nou', deoarece supa se reîncălzește a doua zi, devenind și mai gustoasă și mai consistentă. Este mâncarea de iarnă a Toscanei, asociată tradiției cumpătate de a nu irosi nimic.

Bile de orez fiert condimentat, umplute cu ragù de carne, mozzarella și mazăre, panate în pesmet și prăjite până devin aurii și crocante. Originare din Sicilia, arancini sunt vândute în toată insula la tarabe stradale și brutării încă din zorii dimineții. Sunt considerate street food emblematic sicilian, consumate ca mic dejun, gustare sau masă rapidă.

Crocante de orez romane în formă de oval alungit, umplute cu sos de roșii cu carne și mozzarella, panate și prăjite. Numele 'al telefono' vine de la firul de mozzarella care se întinde ca un fir de telefon vechi când crocanta este ruptă în două. Sunt vândute în pizzerii și friggitorie romane și sunt gustarea clasică de stradă a Romei.

Fiertură densă toscană de pâine veche de țară înmuiată în bulion, roșii proaspete sau conservate, usturoi, busuioc și ulei de măsline extravirgin. Textura sa este groasă, aproape de terci, deloc lichidă ca o supă obișnuită. Este o mâncare de origine țărănească florentină, pregătită mai ales vara când roșiile sunt coapte, servită caldă sau la temperatura camerei.

Salată estivală toscană făcută din pâine veche înmuiată în apă și stoarsă, roșii coapte, castraveți, ceapă roșie, busuioc, ulei de măsline și oțet de vin. Este un preparat de vară tipic al țăranilor toscani, inventat din necesitatea de a valorifica pâinea uscată. Se servește rece sau la temperatura camerei, ca antreu sau fel principal ușor.

Pâine plată din Genova, groasă și moale la interior, cu suprafața acoperită cu ulei de măsline abundent, sare grunjoasă și uneori rozmarin sau măsline. Aluatul este dospit de două ori și apăsat cu degetele înainte de coacere, creând caracteristicele adâncituri. În Liguria, focaccia se mănâncă dimineața ca mic dejun, uneori înmuiată în cafea cu lapte.

Desert stratificat originar din Veneto, preparat cu piscoturi Savoiardi înmuiate în cafea espresso tare și Marsala, cremă de mascarpone cu gălbenușuri de ou și zahăr, acoperit cu cacao amară. Numele înseamnă 'ridică-mă' sau 'animă-mă', făcând referire la efectul energizant al cafelei și ouălor. Este astăzi cel mai cunoscut desert italian în lume, servit în special la ocazii festive.

Tuburi crocante de aluat prăjit, umplute cu cremă de ricotta de oaie proaspătă amestecată cu zahăr, uneori cu ciocolată, fistic sau fructe confiate. Originari din Sicilia arabă medievală, cannoli sunt asociați inițial cu Carnavalul, însă astăzi se consumă tot anul. Sunt unul din simbolurile gastronomice ale Siciliei, preparați de cofetari artizanali și prezenți la orice sărbătoare siciliană.

Tiramisu se ridică strat cu strat, cu pișcoturi îmbibate în cafea și cremă catifelată de mascarpone, pudrată din belșug cu cacao amăruie. Numele său înseamnă „ridică-mă”, iar prima îmbucătură chiar face asta: te înalță ușor, într-o dulceață răcoroasă și mângâietoare.

Gelato italienesc e mai dens și mai catifelat decât înghețata obișnuită, bătut încet ca să prindă cât mai puțin aer. O lingură de fistic sau de ciocolată neagră se topește domol pe limbă, lăsând în urmă o aromă intensă, curată, ca o amintire de vară.

Panna cotta tremură ușor pe farfurie ca o mătase albă, o smântână fină legată abia cât să se țină. Peste ea se prelinge un sos de fructe de pădure ori de caramel, iar dulceața ei simplă, aproape lăptoasă, o face să pară o mângâiere.

Panettone e pâinea dulce a Crăciunului italienesc, înaltă și pufoasă, presărată cu stafide și coajă confiată de portocală. Se rupe în fâșii moi, parfumate a vanilie și citrice, și umple casa cu mirosul cald al sărbătorii.

Ciabatta, cu forma ei turtită ca un papuc și miezul plin de goluri neregulate, prinde uleiul de măsline ca un burete. Coaja subțire trosnește discret, iar aroma aduce aminte de câmpurile italiene scăldate în soare.

Gorgonzola, cu vinele ei albăstrui împrăștiate prin miezul moale, are un gust îndrăzneț și picant ce se domolește într-o cremozitate lăptoasă. Perechea perfectă pentru o pară coaptă și câteva nuci.

Minestrone e supa care adună tot ce dă grădina: fasole, paste mărunte, roșii și legume tocate, fierte laolaltă într-o zeamă groasă și hrănitoare. Un blid din ea încălzește serile de toamnă.

Parmezanul, maturat ani în roți uriașe, se sfărâmă în cristale ce trosnesc între dinți și explodează într-un gust de alune și bulion. O răzătură peste paste preface un fel simplu într-o sărbătoare.